Trecură de Strandmøllekroen.
— Era foarte frumoasă, foarte prietenoasă şi cât se poate de precaută, spuse Knud Tåsing mai mult pentru sine însuşi.
Şi ce spui de atmosfera din casă?
— Foarte deprimantă.
Jurnalistul coborî geamul lateral şi îşi aprinse o nouă
ţigară mentolată.
Trecură de Bellevue şi Charlottenlund Fort.
— Okay, tot locul este încărcat de istorie, inclusiv hornul –
cu Frederik al VII-lea şi iubita lui. Până la toate cele şapte hornuri.
Relaţia lui Knud cu trecutul era atât de indiferentă, cum te puteai aştepta de la un reprezentant al unei industrii care avea un interes redus în evenimentele de mult apuse (cu astfel de poveşti nu se putea vinde niciun ziar).
74
- ERIK VALEUR -
— A fost unul dintre cei mai iubiţi regi ai poporului, spuse Nils şi îşi dădu seama cât de pedant suna. Amanta lui a fost Contesa Danner, pe care iniţial o chema domnişoara Louise Rasmussen.
— Aha, spuse jurnalistul cu un pic de asprime. Deci o adevărată domnişoară. Poate că fosta directoare este într-adevăr înrudită cu ea. Magna sună, în orice caz, ca o mare putere asupra oamenilor – şi asupra Kongslund, dacă ar fi să
cred numeroasele poveşti care au fost scrise despre ea.
Nils Jensen stătea acolo, cu mâinile pe volan, gândindu-se la femeia pe care o fotografiase. Knud Tåsing îi ghici gândurile.
— Deci, aşa cum am spus deja… o femeie interesantă.
Frumoasă şi interesantă. Vigilentă şi interesantă. Şi încă
ceva, ceva nedesluşit… foarte interesant. Dădu scurt din cap, căscă şi aruncă ţigara pe geam. Scoateţi-o din cap.
Nils îi văzu imaginea în faţa ochilor, aşa cum stătuse în faţa portretului contesei – pe jumătate întoarsă, cu ochii verzi fixaţi pe un punct deasupra capului său. Şi apoi îşi aminti de umbra pe care i se păruse că o vede în partea de sus a pantei. Cineva stătuse printre copacii care înconjurau vila albă, care se odihnea aproape invizibilă în cascadele de frunze şi părea să privească vigilentă dintre ele.
— Mi-ar fi plăcut al naibii de mult să vorbesc cu fiica adoptivă. Ce s-a petrecut cu adevărat în această casă şi ce este atât de interesant acolo? mormăi Knud Tåsing.
Apoi capul îi căzu pe umăr şi câteva secunde mai târziu sforăia, la întrecere cu motorul Mercedesului. După
Svanemøllen, Nils Jensen acceleră.
75
- AL ŞAPTELEA COPIL -
4
CAMERA ELEFANŢILOR
6 MAI 2008
Îi percepem prezenţa înainte de a o vedea – în aroma defrezii şi în foşnetul cearşafurilor proaspăt călcate, în timp cemerge de la un pat la altul.
Ne întindem mâinile spre ea, dar nu ne plângem, la urmaurmei suntem nişte fiinţe disciplinate şi nu ne manifestămdorul. Suntem destul de lipsiţi de pretenţii, am intrat în viaţă
fără nicio aşteptare.
Cred că toţi am învăţat singuri cele trei calităţi care ar trebuisă ne protejeze, în ziua în care vom păşi în lume, de toatesupărările: smerenia, supunerea şi recunoştinţa. Şi ne-amtransmis acest mesaj de la pat la pat, pentru că ştiam că
numai echilibrul perfect dintre acestea trei ne poate aducenevătămaţi la sfârşitul călătoriei noastre.
Cea mai fină ţesătură, paşii cei mai prevăzători…
Cei doi bărbaţi de pe alee făcură o plecăciune plină de umilinţă (stăteam ascunsă în spatele unei perdele din anexa de sud, chiar deasupra scării unde venisem literalmente pe lume) şi se îndepărtară de gazda lor cu mişcări rigide, destul de obişnuite pentru oamenii din Kongslund. Ştiam că
această paralizie temporară fusese provocată de frumuseţea Susannei Ingemann şi, poate, de aroganţa subită afişată, atunci când ea – şi nu în ultimul rând Magna – îşi vedea regatul ameninţat.
Ea rămăsese pe scări şi îi salutase cu capul uşor înclinat şi ei plecaseră, neştiind dacă această plecăciune fusese numai un gest copilăresc – de politeţe aleasă, învăţată – sau o ironie tăioasă.
Dar ei se vor întoarce.
76
- ERIK VALEUR -
