Fostul poliţist dădu să se ridice.
Jurnalistul luă cererea de adopţie de pe masă şi puse hârtiile înapoi în dosar.
— Vă mulţumim pentru cooperare, îi spuse el gazdei. Ne vom întoarce într-o săptămână, pentru celebrarea aniversării.
Se ridică în picioare.
72
- ERIK VALEUR -
— Dar atunci ne vom mulţumi să aplaudăm, adăugă el.
Directoarea rămase pe palier şi se uită după ei, în timp ce se îndreptau spre maşină. Carl Malle nu se ostenise să-i conducă. Misiunea lui era, evident, încheiată.
Knud Tåsing se opri brusc pe aleea din mijloc, se întoarse şi o privi încă o dată pe frumoasa directoare.
— Vechiul caz. Cei doi copii… Nu mai este relevant?
Ea înţelese imediat întrebarea lui incoerentă.
— Ba da, spuse ea.
Nils Jensen îşi ţinu respiraţia.
— Şi ce spuneţi… azi?
— Spun… că, în cele din urmă, totul devine trecut. Totul se termină, dacă ai suficientă răbdare. Şi dacă îl dezgropi tu însuţi din nou.
El dădu din cap. Sugestia ei fusese mai mult decât clară.
„Lasă Kongslund să se odihnească în trecut, pentru ca lumea
– şi Carl Malle – să nu-ţi trezească demonii.”
— Fosta directoare are o fiică adoptivă, nu?
La început, nu veni niciun răspuns, ci numai o prelungire a tăcerii anterioare. Apoi urmă confirmarea.
— Da, a avut o fiică adoptivă. Inger Marie. Acesta era numele ei atunci când a venit aici, în 1961. Dar noi îi spunem Marie, pur şi simplu. Este asistenta mea de când sunt aici.
Apoi, Susanne Ingemann îi citi următoarea întrebare în ochi, dintr-o singură privire.
— Şi da, locuieşte aici. Într-o cameră foarte frumoasă. Cea mai frumoasă cameră din toată casa. Noi o numim camera regelui, deoarece arhitectul a proiectat-o în conformitate cu instrucţiunile precise ale regelui Frederik al VII-lea. Acolo a locuit încă de la început.
Arătă cu mâna ei subţire spre coama acoperişului.
— Cel mai frumos loc din casă, cu o vedere fantastică spre fiord şi către insula Hven. Dar astăzi nu este aici. O scurtă
tăcere. Dacă doriţi să vorbiţi cu ea, trebuie să veniţi în altă
zi.
73
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Dădu scurt din cap.
Ochii verzi, părul lucios roşiatic, maro-auriu.
„Şi toate sunt nişte minciuni, credea Nils. Marie este aici, dar nu trebuie să ne întâlnim cu ea, în niciun caz.”
— Am fost indignat că l-a lăsat pe Carl Malle să intervină.
Knud Tåsing îşi aprinse o ţigară mentolată. Mâna în care ţinea bricheta tremura uşor.
Imensul Mercedes porni spre Copenhaga, pe Strandvej.
— Asta a fost cu adevărat neplăcut.
Jurnalistul era mai palid ca de obicei.
Nils Jensen nu spuse nimic.
— Nu ne-au oferit niciun unghi de atac. Dar tare mi-ar fi plăcut să o întâlnesc pe Inger Marie, fiica adoptivă. Sunt sigur că mi-ar fi povestit câte ceva din perioada asta? Poate că ar fi trebuit să fim mai insistenţi. Prezentarea casei nu a fost atât de cuprinzătoare pe cât ni s-a promis. Fără acces la Camera sugarilor, fără acces la fiica adoptivă, niciun cuvânt despre micul John Bjergstrand, asta dacă a existat.
Suna neobişnuit de resemnat.
