Neliniştea pe care am observat-o la ea după moartea Evei nu fusese în imaginaţia mea, dar nu înţelesesem niciodată de ce fusese tensionată în toţi aceşti ani. Aveam impresia că nu mă mai putea privi în ochi, că nu era niciodată cu adevărat relaxată în preajma mea.
Motivul acestui comportament fusese explicat în jurnalul ei foarte clar şi, de fapt, l-aş fi putut ghici cu uşurinţă.
Oare tot ce se întâmplă ar putea avea de-a face cu IngerMarie?
Când a citit despre misterioasa femeie moartă de pe plajă, bănuind că este vorba despre Eva, ea s-a gândit în primul rând la Carl Malle ca posibil vinovat (avea un motiv clar, împreună cu Ole), dar apoi i-a venit o idee mult mai logică, tulburătoare: ultima persoană pe care o văzuse Eva aş fi putut fi chiar eu – fiica ei adoptivă.
Îmi este teamă de adevăr ca de nimic altceva, scria ea.
Poate că, în ciuda tuturor reparaţiilor ei bine intenţionate, moştenisem temperamentul mamei mele naturale. Pe de altă
parte, puneam, bineînţeles, frica Magnei pe seama îngrijorării ei materne fireşti, aceea că trebuia să plătesc pentru acţiunile mele. La fel ca toate celelalte mame, ea nu ar fi 682
- ERIK VALEUR -
suportat să mă vadă demascată, dezonorată şi umilită în închisoare.
În vechiul jurnal mai erau numai patru însemnări mai mici. Prima era din mai 2008, în toiul reportajelor nebune despre scrisoarea anonimă şi posibilul trecut întunecat al orfelinatului Kongslund:
Cred că scrisoarea anonimă despre care scrie Fri Weekendi-a surprins şi şocat pe Carl şi pe Ole la fel de tare ca pe mine.
Ei nu ştiu că Eva este moartă, nimeni nu ştie, pentru că femeiade pe plajă nu a putut fi identificată.
Pe 12 mai 2008, scria:
Nu m-am aventurat în aceste zile să citesc ziarele sau să
ascult radioul, pur şi simplu nu am vrut să mi se confirmetemerile. Nu am mai ieşit pe uşă, ci am rămas acasă şi nurăspund la telefon. Sper numai ca acum să nu mai aibă nimenide suferit şi mă cutremur când mă gândesc ce am declanşatatunci, din orgoliu şi din dorinţa de a proteja. Măcar dacă nuar fi adevărat… Sunt consternată de ce am făcut de dragul luiInger Marie.
În disperare de cauză, în acele zile o căutase pe Gerda, iar aici o aştepta următorul şoc. Mi-am dat seama, din scrisul ei, că mâna îi tremurase.
Azi de dimineaţă am vizitat-o pe Gerda, pentru a o informadespre moartea Evei Bjergstrand. Am întrebat-o dacă ştie cevadespre Eva şi dacă îmi ascunde ceva. A început imediat să
intre în panică.
A trebuit să îi torn două pahare mari de vin de Porto, înaintesă îmi poată povesti ceva ce m-a şocat mai mult decât oricealtceva de multă vreme. Povestea ei era despre Dorah Laursendin Svanemøllen, al cărei fiu devenise „John Bjergstrand”
după schimbare. Cinci ani mai târziu, în februarie 1966, Dorahsunase dintr-odată la Kongslund şi spusese că regretă că ne-adat copilul, mi-a povestit Gerda. Voia un copil nou şi ameninţacă va dezvălui totul dacă nu îl primeşte. Gerda a decis, apoi, 683
- AL ŞAPTELEA COPIL -
să rezolve singură problema, fără a mă include – de dragulmeu.
Aceasta era o ştire şocantă, cu toate acestea, ştiu că esteadevărată, pentru că Gerda nu poate minţi. Două zile după
apelul doamnei Dorah, Gerda a răpit un băiat dintr-uncărucior, pe o stradă din Copenhaga, iar apoi i-a dat acestcopil lui Dorah Laursen, împreună cu un certificat de naşterefals. Întotdeauna fusese artista cea mai talentată de laKongslund, iar eu i-am admirat întotdeauna forţa şi hotărârea.
Dar nu am bănuit că ar putea merge atât de departe.
Şi apoi, mama mea adoptivă adăugase:
În felul ei, avusese dreptate. N-aş fi acceptat niciodată ofaptă atât de nebunească, acesta ar fi fost sfârşitul colaborăriinoastre. Sfârşitul orfelinatului Kongslund şi a tot ceea ce amconstruit. Şi nu o puteam lăsa pe Gerda să facă asta. Gerda,suflet credincios.
În acel moment, am auzit soarta hohotind cu un râs ciudat, ca de om, pentru că ce poate fi mai absurd şi mai grotesc decât să vezi colapsul campionului binefacerii sub greutatea propriei brutalităţi?
Ultimul text din jurnal este scurt, dar o izbucnire reală de furie de după aniversarea ei de pe 13 mai 2008.
Ole chiar a avut tupeul să citeze un text pe care l-aprezentat ca fiind un fragment din jurnalul bătrânei şispasticei Magdalene. Şi acest text a ocupat cea mai mareparte a discursului său şi mai mult ca sigur ştia cum voireacţiona la asta.
Într-adevăr, acest lucru arată mai clar ceea ce am ştiutdintotdeauna: el şi Carl Malle s-au aflat în spatele spargerilorcare ne-au tulburat ani de zile. Au găsit copiile făcute după
caietele Mariei şi au crezut, în naivitatea lor, că acestea conţin,cu adevărat, experienţa de viaţă a unei femei ciudate!
Un om ca el nu va renunţa niciodată. Nu înainte să îi spunnumele copilului său.
Dar nu pot face asta. Şi acum chiar mă bucur că nu o potface.
684
- ERIK VALEUR -
Aceasta fusese ultima ei însemnare. La câteva ore după
aniversarea ei.
În seara următoare am vizitat-o pe mama mea adoptivă, după ce încăierarea dintre Carl Malle şi jurnalist, din timpul festivităţilor, reuşise să strice lucrurile. Ştiam că
pierduserăm bătălia, pentru că scandalul ar fi îndepărtat afacerea Kongslund de pe primele pagini ale ziarelor, o dată
