găsească toate răspunsurile la Kongslund, iar anul următor se ocupase numai de studiul istoriei locurilor şi, în special, de povestea acelui grup puternic de oameni care proteja acest orfelinat. Îi vizitase pe toţi foştii angajaţi pe care îi putuse găsi şi îşi folosise tot timpul liber pentru a combina informaţiile şi pentru a le analiza şi, astfel, dăduse peste toţi bărbaţii foarte puternici din partid.
Lucrase ca un obsedat şi, când mi-a povestit mult mai târziu despre furia şi obsesia lui diabolică, am recunoscut aceste sentimente din propria mea viaţă. A ajuns, în cele din urmă, la concluzia că ministrul de stat trebuie să fie personajul principal din această poveste – în afară de Magna, pe care nu o abordase niciodată, şi în final ajunsese la ideea care i se părea logică şi foarte realistă, chiar dacă necesita timp:
Ministrul avea nevoie de un şofer. El era şofer şi, pe atunci, conducea pentru o firmă care închiria limuzine în Århus. După a treia cerere, a primit până la urmă aprobarea de angajare în minister, ca şofer. Mai avea nevoie de cinci ani pentru a deveni şoferul omului vizat, dar a avut răbdare.
Atunci când a început lucrul la Ministerul de Stat, în primăvara anului 2008, îşi făcuse planul final. Scrisorile 690
- ERIK VALEUR -
anonime fuseseră trimise cu scurt timp înainte şi afacerea Kongslund se declanşase. Exact aceste evenimente – mici piese ale unui tipar aparent aleatoriu – au fost cele pe care soarta le-a crezut cele mai incitante.
Şi când a venit să mă vadă, după moartea doamnei Dorah, el mi-a povestit ce se întâmplase de când eu mă băgasem în viaţa mamei sale: că încercase să ajungă cât se putea de aproape de Almind-Enevold şi că, între timp, devenise şoferul lui personal. Spunea că poate va găsi ceva; poate că ne vom ajuta reciproc în următoarele săptămâni. Chiar înainte de moartea mamei sale, el îi trimisese jurnalistului Knud Tåsing o scrisoare anonimă.
Bineînţeles că m-am speriat pentru că acest om naiv şi ciudat începuse să răscolească prin afacerea Kongslund şi era posibil să afle tot ce nu trebuia să fie făcut public, motiv pentru care i-am refuzat destul de brutal oferta lui şi l-am avertizat cu hotărâre să nu continue cu această chestiune periculoasă.
Totul s-a schimbat după ce am găsit registrul Kongslund la Gerda şi mi-am descoperit propriul rol, aşa cum îl descrisese Magna.
În acel moment m-am hotărât să comit o crimă şi trebuie să subliniez că această decizie a fost singurul meu plan de omor premeditat de pe parcursul întregii afaceri Kongslund –
chiar dacă, probabil, colegii mei din Camera elefanţilor nu vor crede asta.
L-am sunat pe Lars Laursen dintr-una din cele câteva cabine telefonice rămase pe Søllerød. I-am povestit despre înşelăciunea căreia îi căzuse pradă, fără a-mi cere scuze pentru tăcerea anterioară, şi cred că era mult prea agitat pentru a-mi reproşa acest lucru.
I-am explicat în termeni clari că Ole Almind-Enevold se află în spatele livrărilor misterioase atribuite orfelinatului Kongslund de gurile-rele şi că el însuşi era copilul unui bărbat bogat, puternic, dar care probabil că ştersese 691
- AL ŞAPTELEA COPIL -
irevocabil toate urmele care l-ar fi putut duce la părinţii săi adevăraţi. Şi anume, prin Ole Almind-Enevold şi acoliţii săi.
Cazul său era identic cu cel al lui John Bjergstrand.
Eram conştientă de faptul că soarta, în acel moment, la fel ca în toate celelalte situaţii, putea crea două căi: cea rezonabilă sau cea interesantă. Şi, desigur, nu aveam nicio îndoială cu privire la alegerea pe care avea să o facă vechiul meu tovarăş. Pentru nimic în lume nu ar fi lăsat să îi scape o astfel de şansă…
Nu voiam să mă aflu în apropiere de locul crimei şi nicio probă nu avea să îi conducă la mine. În plus, eu nu aveam niciun motiv.
Pur şi simplu nu m-aş fi aşteptat ca un criminal atât de hotărât să-şi rateze ţinta. Glonţul se înfipsese la un centimetru de inima şefului său dezgustător – din nou un capriciu ciudat al destinului. Dacă eu – fără armă şi fără să
vreau cu adevărat, doar printr-un mic impuls – fusesem în stare să provoc moartea a trei oameni, cum ar fi putut această lovitură de precizie deliberată să provoace o rană
relativ minoră şi să îşi rateze obiectivul? Bărbatul din Helgenæs avea cele mai liniştite mâini care ţinuseră vreodată
volanul unei maşini ministeriale. Totuşi, aceste mâini trebuie să fi tremurat atunci când ochise inima ministrului de stat şi apoi, presupunând că acesta murise, îl dusese în subsolul de sub Slotsholmen.
692
- ERIK VALEUR -
30
CAMERA REGELUI
30 APRILIE 2010
Dacă mă aplec un pic în faţă, pot vedea în grădina orfelinatului şi, dacă mă ridic pe vârfuri, mi se pare că le zăresc pe domnişoarele îmbrăcate în alb, autoritare din faţa mea, care au domnit o viaţă peste Kongslund şi toate fiinţele care trăiau acolo, de parcă s-ar afla aievea acolo jos, pe terasă.
Este exact aşa cum a spus Magdalene: dacă soarta adună
diferite piese de puzzle într-un tipar, asta nu se întâmplă cu prea multă ceremonie sau cu gesturi ample, ci destul de ludic şi în treacăt – şi exact din acest motiv nu ne dăm seama de ceea ce se întâmplă, decât când este prea târziu.
Chiar şi cei mai inteligenţi oameni cred că vieţile lor respectă o anumită cronologie chiar dacă aleatorie, şi consideră lovituri ale sorţii chiar şi cele mai mari rupturi; aceste concepţii sunt comune cu cele ale credincioşilor, chiar dacă aceştia din urmă cred că toate urmează o cale prestabilită de Dumnezeu. La cât haos oferă viaţa, nici măcar un Dumnezeu nu poate să le prevadă pe toate. Povestea nu are un final fericit, aşa cum ar fi preferat Magdalene.
Am îngropat registrul Kongslund şi jurnalele mele în nisipul de la baza Kongslund, unde le va găsi o persoană
aleasă de mine. Exact aici a stat Magdalene la prima noastră
întâlnire.
Hârtiile se află sub o pătură roşie ca focul, exact în geanta în care a fost adus copilul găsit. În opinia mea, aşa este bine şi corect şi sunt sigură într-o privinţă: de data aceasta, nu va mai scăpa nimeni – şi mai mult ca sigur, Ole Almind-Enevold nu va scăpa.
Alţii trebuie să decidă care dintre persoanele implicate în afacerea Kongslund şi-a plătit partea sa de datorie sau dacă
693
- AL ŞAPTELEA COPIL -
aceste consecinţe trebuie suportate numai de aceia care au pus în mişcare lucrurile decisive: Ole şi Carl, mama mea adoptivă, Magna, poate şi Gerda care, nevinovată, a pictat elefanţii albaştri şi apoi a pus în scenă înşelătoria care ne-a păcălit pe toţi. Şi, bineînţeles, copilul care nu reuşea să se desprindă de ideea de a-şi crea o cale în lumea de dincolo de zidurile orfelinatului Kongslund, şi care şi-a ucis mama, aşa cum, odată, şi mama lui i-a ucis bunica.
În visele mele, cerul de deasupra insulei Hven este plin de elefanţi albaştri, care mărşăluiesc între nori şi Soare, de la sud la nord, în sus şi în jos şi până la stelele lângă care Ejnar, ozenistul, şi-a găsit locul, în cele din urmă, pentru a discuta cu vechii astronomi despre compoziţia cerului.
