— Am încercat, spune Celia. Vocea i se curmă, aşa că mai spune o dată. Am încercat. Am crezut că voi fi în stare să-l repar. Îl ştiam de atâta timp. Poate ar fi fost ca şi cum aş fi făcut ceasul să meargă
din nou. Ştiam exact unde era răul, dar n-am putut să-l îndrept. Îmi era atât de familiar, dar… n-a mers.
Hohotul care se adunase în pieptul ei nu mai poate fi oprit.
Lacrimile pe care şi le reţinea de ore i se revarsă acum din ochi.
Marco se repede spre ea, o trage la piept şi o ţine strâns în timp ce ea plânge.
— Îmi pare rău, spune el, repetând cuvintele ca pe o litanie ce însoţeşte sughiţurile de plâns, până ce se linişteşte, iar încordarea o părăseşte pe măsură ce se lasă în voia braţelor lui.
— A fost prietenul meu, spune ea încetişor.
— Ştiu, zice Marco, ştergându-i lacrimile şi lăsând dâre de cerneală pe obrajii ei. Îmi pare atât de rău. Nu ştiu ce s-a întâmplat.
Ceva a distrus echilibrul şi nu-mi pot închipui ce-a fost.
— A fost Isobel, spune Celia.
— Cum aşa?
344
— Vraja pe care Isobel a pus-o peste circ, peste tine şi peste mine.
Ştiam de ea, puteam s-o simt. Nu credeam că ar conta prea mult, dar se vede că nu a fost aşa. Nu ştiu de ce a hotărât să-i pună capăt în seara asta.
Marco oftează.
— A ales seara asta pentru că i-am mărturisit în cele din urmă că
tu eşti cea pe care o iubesc. Trebuia s-o fac de ani de zile, dar abia acum i-am spus. Am crezut că nu se va supăra, dar se vede că am greşit. Nu am nici cea mai vagă idee ce făcea Alexander acolo.
— Venise fiindcă l-am invitat eu, spune Celia.
— Ce te-a făcut să-l inviţi? întreabă Marco.
— Voiam un verdict, rosteşte ea, lacrimile umplându-i din nou ochii. Voiam să se termine, ca să pot fi cu tine. Am crezut că dacă
vine să vadă circul, se va declara un câştigător. Nu ştiu cum altfel ar putea să decidă. Dar de unde ştia Chandresh că are să vină?
— Nu ştiu. Nu ştiu nici măcar de unde până unde i-a venit să se ducă acolo, şi a insistat să nu-l însoţesc, aşa că l-am urmărit, ca să fiu cu ochii pe el. L-am pierdut din vedere doar câteva minute, când m-am dus să vorbesc cu Isobel, iar atunci când am ajuns din nou la el…
— Te simţi şi tu ca şi cum ţi-ar fugi pământul de sub picioare?
întreabă Celia.
Marco dă din cap.
— Am încercat să-l protejez pe Chandresh de sine însuşi, spune el. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi un pericol pentru altcineva.
— Ce sunt toate astea? întreabă Celia, îndreptându-şi atenţia spre cărţile de pe birou.
Conţin pagini nesfârşite de glife şi simboluri, încercuite de texte extrase din alte surse, ataşate unul după altul, adnotate şi iar adnotate. În mijlocul biroului e un volum mare de piele. Lipit pe 345
copertă, înconjurat de un copac cu înscrisuri care mai de care mai elaborate, Celia abia dacă poate desluşi ceva ce trebuie să fi fost odată o tăietură dintr-un ziar. Unicul cuvânt pe care îl recunoaşte este transcendent.
— În felul ăsta lucrez eu, zice Marco. Volumul ăla îi leagă pe toţi cei din circ. E ca un fel de zălog, în lipsa unui cuvânt mai bun. Am plasat o copie în rug înainte de a fi aprins, dar celui de aici i-am adus modificări.
Celia răsfoieşte paginile cu nume. Se opreşte la o pagină unde e o bucată de hârtie pe care se vede semnătura înflorată a lui Lainie Burgess, lângă un spaţiu de unde a fost decupată o bucată de hârtie de aceeaşi mărime, lăsând un vid strălucitor în urmă.
— Ar fi trebuit să-l introduc acolo pe Herr Thiessen, explică
Marco. Nici măcar nu m-am gândit la asta.
— Dacă nu ar fi fost el, ar fi fost alt spectator. Nu există o cale să-i protejezi pe toţi. E cu neputinţă.
— Îmi pare rău, spune el din nou. Nu-l cunoşteam pe Herr Thiessen la fel de bine ca tine, dar admiram mult atât omul, cât şi munca lui.
— Mi-a arătat circul într-un mod în care nu aş fi fost capabilă să-l văd, spune Celia. Cum arată văzut din afară. Am corespondat ani de zile.
— Ţi-aş fi scris eu însumi, dacă aş fi putut să exprim în cuvinte tot ce aş fi vrut să-ţi spun. Un ocean de cerneală n-ar fi fost de ajuns.
— În schimb, mi-ai clădit visele, spune Celia privind în sus spre el. Iar eu am creat pentru tine corturi pe care abia dacă le vezi. Am avut mereu atât de multe din tine în jurul meu şi am fost incapabilă
să-ţi dau în schimb ceva ce-ai fi putut păstra.
— Am în continuare şalul.