Le Cirque des Rêves
Câţiva din mulţime zâmbesc atoateştiutor, în timp ce alţii pufnesc şi privesc întrebător spre cei din jur. Un copil de lângă tine o trage pe maică-sa de mânecă, rugând-o să-i spună ce scrie.
— Circul Viselor, vine răspunsul.
Fetiţa zâmbeşte încântată.
Apoi porţile de fier se cutremură şi se descuie aparent din proprie voinţă. Se deschid spre în afară, invitând mulţimea să intre.
Acum circul e deschis.
Acum poţi să intri.
5
Partea I
PRIMORDIUM
Întregul Cirque des Rêves este format din serii de cercuri.
Poate că este o recunoaştere a originii cuvântului „circ”, care provine din grecescul kirkos, care înseamnă „cerc” sau „inel”.
Sunt multe asemenea trimiteri la fenomenul circului în sens istoric, deşi nu poate fi vorba de un circ tradiţional. În loc de un singur cort cu arene în interiorul lui, acest circ cuprinde mulţimi de corturi ca nişte piramide, unele mari şi altele destul de mici. Sunt aşezate în interiorul unor cărări circulare, cuprinse în interiorul unui gard circular. Formând bucle continue.
— FRIEDRICK THIESSEN, 1892
Un visător este cineva care îşi găseşte drumul doar în miez de noapte şi a cărui pedeapsă este aceea că vede zorii înainte de restul lumii.
— OSCAR WILDE, 1888
6
Corespondenţă neaşteptată
NEW YORK, FEBRUARIE 1873
Bărbatul cunoscut drept Prospero Magicianul primeşte destul de multă corespondenţă pe adresa teatrului, dar acesta este primul plic care, fiindu-i adresat, conţine biletul unui sinucigaş şi este de asemenea primul care soseşte prins cu un ac de paltonul unei fetiţe de cinci ani.
Avocatul care o însoţeşte până la teatru refuză să dea explicaţii, în pofida protestelor directorului, şi o abandonează cât de repede cu putinţă, ridicând doar din umeri şi ducând mâna la pălărie.
Directorul teatrului nu trebuie să citească ce scrie pe plic pentru a şti cui îi este destinat. Perechea de ochi strălucitori care îl fixează de sub o claie castanie de bucle, răzvrătite, sunt versiunea în miniatură, larg deschisă, a ochilor magicianului.
O ia de mână în timp ce degeţelele ei rămân inerte în ale lui.
Fetiţa refuză să îşi scoată paltonul, deşi în teatru e cald, scuturând neabătut capul când el o întreabă de ce.
Directorul o duce pe fetiţă în biroul său, neştiind ce altceva ar putea să facă. Fetiţa se aşază cuminte pe un scaun incomod de sub şirul de afişe ale unor producţii trecute, înconjurată de cutii cu bilete şi chitanţe. Directorul îi aduce o ceaşcă de ceai cu o bucată de zahăr în plus, dar ceaiul rămâne pe birou, neatins, şi se răceşte.
Fetiţa nu se mişcă, nu se foieşte pe scaun. Stă perfect liniştită, cu mâinile încrucişate în poală. Privirea o ţine în jos, aţintită asupra ghetelor care nu-i ajung până la podea. Pe unul din bombeuri e o mică zdrelitură, dar şireturile sunt legate cu o fundă desăvârşită.
Plicul sigilat rămâne prins de cel de-al doilea nasture de sus al paltonului până când soseşte Prospero.
Îl aude încă înainte ca uşa să se deschidă, paşii lui grei 7
reverberând în anticameră, cu totul altfel decât mersul directorului, care plecase şi venise de mai multe ori, fără zgomot, ca o pisică.
— A sosit şi un… pachet pentru dumneavoastră, domnule, spune directorul în timp ce deschide uşa, poftindu-l pe magician în biroul înghesuit, înainte de-a se retrage pentru a se ocupa de alte chestiuni ale teatrului, fără a avea nici cea mai mică dorinţă să asiste la întâlnirea ce urmează.
Magicianul scrutează încăperea – într-o mână ţine un teanc de scrisori; capa neagră din catifea căptuşită cu mătase izbitor de albă
cade în falduri bogate de pe umerii lui – aşteptând să găsească vreo cutie învelită în hârtie sau vreo ladă. Doar în clipa în care fata îşi ridică privirea uitându-se la el cu ochii lui, îşi dă seama la ce se referea directorul.
Reacţia imediată a lui Prospero Magicianul la întâlnirea cu fiica lui se rezumă la o simplă exclamare:
— Asta-i bună!
Fetiţa îşi îndreaptă din nou atenţia spre ghetuţe.
Magicianul închide uşa în urma lui, dă drumul scrisorilor pe birou lângă ceaşca de ceai şi o priveşte pe fată.
Îi smulge plicul de pe haină, lăsând acul să atârne de nasture.
În timp ce înscrisul de pe plic poartă numele lui de scenă şi adresa teatrului, scrisoarea din interior i se adresează cu numele de botez, Hector Bowen.
Trece peste conţinut, impactul emoţional dorit de autorul misivei dând completamente şi definitiv greş. Se opreşte asupra unicului fapt ce i se pare relevant: că fetiţa ce i-a fost lăsată în grijă este, evident, fiica lui şi că numele ei este Celia.
— Ar fi trebuit să-ţi dea numele Miranda, îi spune cu un chicotit bărbatul zis Prospero Magicianul fetiţei. Dar presupun că nu era suficient de deşteaptă ca să se gândească la asta.
