— În cazul ăsta n-ai mai fi învăţat nimic, vine replica lui Hector.
Trebuie să-ţi înţelegi limitele ca să le poţi depăşi. Doar vrei să
câştigi, nu-i aşa?
Celia dă din cap, uitându-se în jos spre păpuşă. Nu există niciun semn că ar fi fost vreodată stricată, nicio fisură oricât de mică pe faţa goală şi zâmbitoare.
O aruncă sub un scaun şi n-o mai ia cu ea atunci când părăsesc teatrul.
*
Bărbatul în costum cenuşiu îl duce pe băiat pentru o săptămână
în Franţa, în ceea ce nu este tocmai o vacanţă. Excursia vine pe neaşteptate, valiza mică a băiatului este împachetată fără ştirea lui.
Băiatul presupune că s-au dus acolo pentru un fel de lecţii, deşi nu se specifică niciun fel de domeniu de studiu. După prima zi, se întreabă dacă au venit doar pentru experienţa mâncării, vrăjit de sunetul ademenitor scos de coaja crocantă a pâinii proaspete din boulangeries şi de nesfârşita varietate de brânzeturi.
Mai sunt incursiuni în afara orelor de vizitare în muzee tăcute, unde băiatul încearcă, dar nu reuşeşte, să păşească fără zgomot prin galerii, la fel ca maestrul său, crispându-se la fiecare ecou al paşilor.
Deşi cere să i se dea o mapă de desen, maestrul lui insistă că e mai bine pentru el să capteze imaginile în memorie.
Într-una din seri băiatul este trimis la teatru.
Se aştepta la o piesă sau poate la un balet, dar spectacolul este ceva neobişnuit pentru el.
Bărbatul de pe scenă, un individ cu barbă şi părul lins, ale cărui mănuşi albe alunecă precum nişte păsări pe negrul costumului, execută trucuri simple şi mişcări de prestidigitaţie. Păsări dispar din colivii cu funduri false, batiste ies din buzunare pentru a fi ascunse apoi în manşete.
28
Băiatul îi urmăreşte pe magician şi modestul său public plin de curiozitate. Spectatorii par impresionaţi de trucuri, adesea răsună
aplauze politicoase.
Când după spectacol îi pune întrebări maestrului său, i se spune că întreaga chestiune nu va fi discutată înainte de a se întoarce la Londra, la sfârşitul săptămânii.
În următoarea seară băiatul este condus la un teatru mai mare şi lăsat din nou singur în timpul spectacolului. Simpla prezenţă a unui public numeros e de ajuns să-l facă să se simtă nervos, fiindcă nu a mai fost nicicând într-un loc atât de populat.
Bărbatul de pe scenă e mai în vârstă decât magicianul din seara precedentă. Poartă un costum mai frumos. Mişcările lui sunt mai precise. Fiecare demonstraţie nu este doar neobişnuită, ci şi captivantă.
Aplauzele sunt mai mult decât politicoase.
Iar acest magician nu ascunde batiste în dantela manşetelor.
Păsările care apar din toate colţurile nu au niciun fel de colivii.
Acestea sunt numere cum băiatul nu a mai văzut decât în lecţiile sale. Manipulări şi iluzii despre care fusese informat în mod explicit şi repetat că trebuie ţinute secrete.
Băiatul aplaudă chiar şi atunci când Prospero Magicianul face reverenţa finală.
Din nou, maestrul lui refuză să-i răspundă la vreuna din întrebări până când nu se vor întoarce la Londra.
Odată ajunşi înapoi în casa din oraş, revenind la vechea rutină
care acum pare că nu a fost nicicând întreruptă, bărbatul în costum cenuşiu îi cere mai întâi băiatului să-i spună care este diferenţa dintre cele două spectacole.
— Primul bărbat a folosit dispozitive mecanice şi oglinzi, făcând publicul să se uite în altă direcţie atunci când nu-i convenea ca el să
vadă un anumit lucru. Al doilea bărbat, cel care poartă numele 29
ducelui din Furtuna, pretindea că face lucruri asemănătoare, dar nu folosea trucuri şi oglinzi. Exact ca noi.
— Foarte bine.
— Îl ştiţi pe bărbatul acela? întreabă băiatul.
— Îl ştiu de foarte mult timp pe acel bărbat, îi spune maestrul său.
— Şi dă şi el lecţii despre acele lucruri, aşa cum mă învăţaţi dumneavoastră pe mine?
Maestrul încuviinţează din cap, dar nu-i dă alte explicaţii.
— Cum e posibil ca oamenii care privesc să nu observe diferenţa?
întreabă băiatul.
Pentru el e limpede, deşi nu poate să exprime în cuvinte de ce.
Era ceva ce simţise în aer la fel de bine cum văzuse cu ochii lui.
