— Oamenii văd ceea ce doresc să vadă. Şi în cele mai multe cazuri, ceea ce li se spune să vadă.
Cu aceste cuvinte subiectul este închis.
În vreme ce va mai avea parte şi de alte pseudovacanţe, deşi rare, băiatul nu va mai fi niciodată dus să vadă şi alţi magicieni.
*
Prospero Magicianul foloseşte un briceag pentru a face câte o tăietură în buricul degetelor fiicei lui, despicându-le pe rând, urmărind-o fără un cuvânt cum plânge până ce se linişteşte îndeajuns ca să şi le vindece, iar şiroaiele de sânge s-o ia încetişor înapoi.
Pielea se lipeşte, vălmăşagul amprentelor se ordonează şi se închide la loc, refăcut.
Celia îşi lasă umerii să cadă, eliberaţi din tensiunea care îi ţinuse strânşi, iar uşurarea ei e palpabilă atunci când se vede întreagă şi nevătămată.
Tatăl ei îi dă doar câteva clipe de pace înainte de a-i despica din nou buricele tocmai vindecate ale degetelor.
30
*
Bărbatul în costum cenuşiu scoate o altă batistă din buzunar şi-i dă drumul pe masă, unde aterizează cu o bufnitură surdă, având ceva greu ascuns în cutele ei. Apucă pătratul de mătase şi-l trage în sus, lăsând conţinutul, un inel de aur, să se rostogolească pe masă. E
uşor mătuit, cu o inscripţie despre care băiatul crede că este în latină, dar are atâtea înflorituri şi bucle, încât nu reuşeşte s-o descifreze.
Bărbatul în costum cenuşiu pune batista acum goală la loc în buzunar.
— Azi vom învăţa câte ceva despre legăminte, spune el.
Când ajung la punctul din lecţie în care se impune demonstraţia practică, îl instruieşte pe băiat să-şi pună inelul pe mână. El nu-l atinge niciodată pe băiat, indiferent de circumstanţe.
Băiatul încearcă în zadar să-şi smulgă inelul de pe deget, în timp ce acesta se dizolvă în pielea lui.
— Legămintele sunt permanente, băiatule, spune bărbatul în costum cenuşiu.
— Faţă de ce m-am legat? întreabă băiatul uitându-se încruntat la cicatricea de pe degetul unde cu câteva clipe înainte fusese inelul.
— Faţă de o obligaţie pe care o aveai deja şi faţă de o persoană pe care nu o vei întâlni multă vreme de acum încolo. În acest moment detaliile nu sunt importante. Aici e vorba doar de o chestiune tehnică.
Băiatul se mulţumeşte să dea din cap şi nu mai pune alte întrebări, dar în aceeaşi noapte, când e din nou singur şi nu poate să
adoarmă, petrece ore în şir contemplându-şi mâna la lumina lunii, întrebându-se cine ar putea fi persoana faţă de care s-a legat.
*
La mii de mile distanţă, într-un teatru arhiplin care răsună de 31
aplauzele pentru bărbatul de pe scenă, ascunsă în spatele scenei, în umbrele decorurilor scoase din uz, Celia Bowen se face covrig şi plânge.
32
Le Bateleur
LONDRA, MAI-IUNIE 1884
Chiar înainte ca băiatul să împlinească nouăsprezece ani, bărbatul în costum cenuşiu îl mută pe neanunţate din casa aristocratică într-un apartament de dimensiuni mai mici cu vedere spre British Museum.
La început, presupune că e o chestiune temporară. În ultima vreme au avut loc călătorii de săptămâni, chiar luni în Franţa, Germania, Grecia, umplute mai mult cu studiu decât cu vizite. Dar aceasta nu este una dintre acele pseudovacanţe petrecute în hoteluri de lux.
E un apartament modest, cu mobilierul necesar, atât de asemănător cu încăperile dinainte, încât îi este greu să simtă ceva care să aducă măcar a nostalgie după vechea casă, cu excepţia poate a bibliotecii, deşi posedă şi acum un număr impresionant de cărţi.
Are un dulap plin de costume negre de nedeosebit. Cămăşi albe apretate. Un şir de pălării melon făcute la comandă.
Se interesează când urmează să înceapă ceea ce se numeşte încercarea lui. Bărbatul în costum cenuşiu refuză să-i spună, deşi mişcarea marchează în mod clar încheierea etapei de instrucţie formală.
În schimb, continuă să studieze independent. Ţine caiete pline de simboluri şi glife, parcurge vechile notiţe, găsind noi elemente de luat în considerare. Umblă tot timpul cu nişte carnete la el, pe care le transcrie în volume mai mari odată ce s-au umplut.
Îşi începe fiecare caiet în acelaşi fel, cu desenul amănunţit al unui copac făcut cu cerneală neagră pe interiorul copertei din faţă. De acolo crengile negre se întind spre următoarele pagini, unind linii care formează litere şi simboluri, fiecare pagină fiind acoperită
33
aproape pe de-a întregul cu cerneală. Toate acestea, rune, cuvinte ori glife, încârligate, crescând din copacul iniţial.
O pădure formată din aceşti copaci, înşiraţi cu grijă pe rafturi, se întinde pe pereţi.
Exersează lucrurile pe care le-a învăţat, deşi i-e greu să măsoare eficienţa iluziilor pe propria persoană. Petrece multă vreme privindu-şi reflexiile în oglindă.
Fără a mai avea program şi a mai fi ţinut sub cheie, face lungi plimbări prin oraş. Simpla prezenţă a oamenilor în număr mare e o încercare pentru nervii săi, dar bucuria de a putea să-şi părăsească
apartamentul când are chef compensează spaima de a se lovi întâmplător de trecători atunci când traversează străzile.
