— Ei da, de data asta a fost mai impresionant, admite bărbatul în costum cenuşiu. Dar e plină de temperament.
— E tânără, spune Hector, mângâind-o pe Celia pe creştet şi ignorându-i încruntătura. Nu are niciun an de studiu, când va creşte va fi unică.
— Aş putea lua un copil de pe stradă şi să-l învăţ toate astea.
14
Unică e în opinia ta, iar eu pot să nu fiu de acord cu tine.
— Ha! exclamă Hector. Deci eşti dispus să intri în joc.
Bărbatul în costum cenuşiu şovăie doar o clipă, înainte de a încuviinţa.
— Ceva însă mai complex decât data trecută, şi da, s-ar putea să
mă intereseze, spune el. E posibil.
— Fireşte că va fi mai complex! protestează Hector. Dispun de un talent natural cu care să mă joc. Nu-l pun la bătaie pentru ceva simplu!
— Talentul natural e un fenomen discutabil. Predispoziţie poate, dar capacităţile înnăscute sunt extrem de rare.
— E sânge din sângele meu, bineînţeles că are talentul înnăscut.
— Tu însuţi recunoşti că ai făcut lecţii cu ea, spune bărbatul în costum cenuşiu. Cum poţi să fii sigur?
— Celia, când ai început lecţiile? întreabă Hector fără să se uite la fetiţă.
— În martie, răspunde ea.
— În ce an, draga mea? adaugă Hector.
— Anul acesta, spune ea de parcă asta ar fi fost o întrebare deosebit de stupidă.
— Opt luni de lecţii, ţine să clarifice Hector. La frageda vârstă de şase ani. Dacă îmi amintesc bine, uneori începi cu elevii tăi ceva mai devreme. Celia n-ar fi atins nivelul ăsta dacă n-ar fi avut capacităţi înnăscute. A fost în stare să facă ceasul să leviteze de la prima încercare.
Bărbatul în costum cenuşiu îşi îndreaptă atenţia spre Celia.
— L-ai stricat din greşeală, nu-i aşa? o întreabă el, făcând semn cu capul spre ceasul de pe masă.
Celia se încruntă şi îi răspunde cu un mic semn din cap.
— Dispune de o putere de control remarcabilă pentru cineva atât de tânăr, i se adresează el apoi lui Hector. Dar un asemenea 15
temperament poate oricând să-ţi joace feste. Să ducă la tot felul de ieşiri impulsive.
— Ori o să-i treacă odată cu vârsta, ori o să-nveţe să se controleze. Chestiunea nu prezintă importanţă.
Bărbatul în costum cenuşiu nu-şi ia ochii de la fetiţă, dar i se adresează lui Hector atunci când vorbeşte. Pentru urechile Celiei sunetele nu se mai transformă în cuvinte, şi e uimită să constate că
răspunsurile tatălui ei sunt la fel de confuze.
— Ai fi dispus să pui rămăşag pe propriul copil?
— N-are să piardă, spune Hector. Îţi recomand să găseşti un discipol de care poţi să te desparţi, dacă nu cumva ai deja unul în plus.
— Presupun că mama ei nu are niciun cuvânt de spus în această
chestiune?
— Presupui corect.
Bărbatul în costum cenuşiu o mai măsoară o vreme din ochi pe fetiţă înainte de a vorbi din nou, şi iarăşi, ea nu-i pricepe cuvintele.
— Îţi înţeleg încrederea în capacităţile ei, deşi te poftesc să iei măcar în considerare posibilitatea de-a o pierde, în cazul în care competiţia nu se încheie în favoarea ei. Voi găsi un jucător care să
fie cu adevărat pe măsură. Altfel n-aş avea niciun motiv să particip.
Victoria ei nu poate fi garantată.
— Acesta este un risc pe care sunt dispus să mi-l asum, răspunde Hector fără să arunce măcar o privire spre fiica lui. Dacă vrei să
batem palma aici şi acum, sunt de acord.
Bărbatul în costum cenuşiu se uită din nou la Celia, iar atunci când vorbeşte, fata poate din nou să-i înţeleagă vorbele.
— Prea bine, spune el încuviinţând din cap.
— M-a făcut să nu aud cum trebuie, şopteşte Celia când tatăl ei se întoarce la ea.
