— Am vrut să ai un loc în care să te simţi în siguranţă ca să
plângi atunci când nu pot fi cu tine.
Ea închide ochii şi nu răspunde.
— Mi-ai furat carnetul, spune Marco după o clipă.
— Îmi pare rău.
— Cât timp e în siguranţă nu contează dacă e la mine sau la tine.
Ai fi putut să-l ceri. Ai fi putut să-ţi iei rămas-bun.
Celia dă din cap.
— Ştiu, spune ea.
O vreme niciunul nu mai vorbeşte.
— Încerc să fac circul să stea pe picioarele lui, spune Celia. Să-l dezleg de înfruntare, de noi. De mine. Trebuia să-ţi aflu sistemul, ca să-l fac să funcţioneze cum trebuie. Nu pot permite ca un loc care este atât de important pentru o mulţime de oameni să piară pur şi simplu. Ceva ce este în acelaşi timp o minune, o alinare şi un mister de care nu au parte nicăieri altundeva. Dacă ai avea aşa ceva, nu ţi-ai dori să-l păstrezi?
— Am toate astea atunci când sunt cu tine, spune Marco. Lasă-mă să te ajut.
— Nu am nevoie de ajutorul tău.
— Nu o să reuşeşti singură.
— Îi am pe Ethan Barris şi pe Lainie Burgess. Au fost de acord să
preia conducerea operaţiunilor de bază. Cu puţin antrenament, Poppet şi Widget ar trebui să fie în stare să coordoneze chestiunile legate de manipulare, pe care Ethan şi Lainie nu le stăpânesc. Nu…
n-am nevoie de tine.
373
Nu poate să se uite în ochii lui.
— Nu ai încredere în mine, o acuză el.
— Isobel a avut încredere în tine, spune Celia, uitându-se în pământ. La fel şi Chandresh. Cum aş putea să cred că eşti sincer cu mine şi nu cu ei, când eu sunt cea pe care ai cele mai multe motive să o înşeli?
— Nu i-am spus niciodată lui Isobel că o iubesc, spune Marco.
Eram tânăr, cumplit de singur, şi n-ar fi trebuit s-o las să creadă că
simţeam mai mult pentru ea decât era adevărat, dar ceea ce am simţit pentru ea nu se compară cu ceea ce simt pentru tine. Asta nu-i o tactică pentru a te înşela; crezi că sunt chiar atât de crud?
Celia se ridică de pe scaun.
— Noapte bună, domnule Alisdair, spune ea.
— Celia, stai, îi cere Marco, ridicându-se în picioare, dar fără să
se apropie de ea. Îmi frângi inima. Mi-ai spus odată că-ţi amintesc de tatăl tău. Că nu vrei nicicând să suferi cât a suferit mama ta din cauza lui, dar exact asta faci tu acum. Mă tot părăseşti. Mă laşi să-ţi duc dorul mereu şi mereu, când aş da orice ca tu să rămâi, iar asta mă omoară.
— Oricum unul din noi trebuie să moară, spune Celia calm.
— Poftim? întreabă Marco.
— Cel care supravieţuieşte este învingătorul, îl informează ea.
Câştigătorul trăieşte, cel care pierde moare. În felul ăsta se încheie jocul.
— Asta… Marco se opreşte clătinând din cap. Nu poate fi asta intenţia.
— Ba este, spune Celia. Este o încercare a rezistenţei, nu a priceperii. Încerc să fac circul de sine stătător înainte ca…
Nu poate să rostească vorbele, abia dacă reuşeşte să se uite la el.
— Ai de gând să faci ceea ce a făcut tatăl tău, spune Marco. Ai de gând să părăseşti corabia.
374
— Nu tocmai. Presupun că am fost întotdeauna mai mult fata mamei mele.
— Nu, spune Marco. Nu poţi vorbi serios.
— Este singurul mod de a opri jocul.
