— Aţi aflat unde e circul? întreabă el înainte ca Victor să apuce să
spună ceva.
— Nu încă, băiete, zice el. Uneori, aflăm dinainte încotro se îndreaptă, dar nu în ultimul timp. Presupun că vom primi de ştire 367
spre sfârşitul zilei, iar dacă avem noroc plecăm mâine-dimineaţă la prima oră. Ai un costum?
— Nu la mine, spune Bailey, amintindu-şi de costumul păstrat într-un cufăr acasă, care nu e scos de acolo decât la ocazii.
Mai presupune că între timp i-a rămas şi mic, având în vedere că
nu-şi poate aminti cu precizie când a fost ultima ocazie pentru costum.
— În cazul ăsta, îţi vom procura unul, spune Victor, ca şi cum s-ar duce să ia un ziar.
Se întâlnesc cu Lorena jos în hol, iar cei doi îl târăsc prin tot oraşul după o serie de cumpărături, inclusiv la un croitor pentru costum.
— Nu, nu! protestează Lorena în timp ce compară eşantioane.
Toate astea sunt complet nepotrivite cu pielea lui. Are nevoie de un gri. Un gri-închis frumos.
După ce i s-au luat măsurile şi i s-au pus ace peste tot, Bailey se alege cu un costum mai frumos decât a avut vreodată în viaţa lui.
Mai frumos chiar decât costumul bun al tatei, de culoare gri antracit. În pofida protestelor lui, Victor îi mai cumpără o pereche de pantofi foarte lucioşi şi o pălărie nouă.
Imaginea din oglindă este atât de diferită de cel cu care este el obişnuit, încât lui Bailey nu-i vine să-şi creadă ochilor ce vede.
Se întorc la Parker House cu o mulţime de pachete şi abia apucă
să-şi tragă sufletul în camerele lor, când Elizabeth vine să-i ia la cină.
Spre uimirea lui Bailey, jos în restaurant aşteaptă aproape o duzină de rêveurs, unii care vor pleca pe urmele circului şi alţii care rămân în Boston. Este copleşit de eleganţa restaurantului, dar comportamentul natural şi gălăgios al grupului îl linişteşte.
Credincioşi cauzei, poartă cu toţii haine negre, albe şi gri, cu câte o pată de roşu la cravate sau batiste.
368
Când Lorena realizează că Bailey nu are nimic roşu, smulge la repezeală un trandafir dintr-un aranjament floral şi i-l prinde la rever.
Se povestesc istorii nesfârşite despre circ, se menţionează corturi pe care Bailey nu le-a văzut nicicând şi ţări de care nici măcar n-a auzit. Mai mult ascultă, uimit în continuare de a fi dat peste un grup de oameni care iubesc circul la fel de mult ca şi el.
— Credeţi… credeţi că se petrece ceva cu circul? întreabă Bailey încetişor, când societatea s-a împărţit în mai multe grupuri care conversează. În ultimul timp, adică?
Victor şi Lorena îşi aruncă priviri de parcă ar sta să cântărească
cine ar trebui să răspundă, dar Elizabeth e prima care vorbeşte.
— Nu mai e la fel de când a murit Herr Thiessen, spune ea.
Victor se încruntă dintr-odată, pe când Lorena dă aprobator din cap.
— Cine e Herr Thiessen? întreabă Bailey.
Cei trei par oarecum uimiţi de ignoranţa lui.
— Friedrick Thiessen a fost primul rêveur, spune Elizabeth. Era ceasornicar. El e cel care a construit ceasul de la poartă.
— Ceasul acela a fost făcut de cineva din afara circului? întreabă
Bailey. Chiar aşa?
Era un lucru despre care nu s-ar fi gândit niciodată să-i întrebe pe Poppet şi Widget. Presupusese că era unul dintre obiectele născute odată cu circul. Elizabeth dă din cap.
— Era şi scriitor, spune Victor. Aşa l-am şi cunoscut, cu mulţi ani în urmă. Am citit un articol pe care îl scrisese despre circ şi i-am trimis o scrisoare, iar el a răspuns, şi tot aşa mai departe. Asta se întâmpla încă înainte să ni se spună rêveurs.
— Mie mi-a făcut un ceas inspirat de Carusel, povesteşte Lorena cu un aer trist. Cu nişte creaturi miniaturale care se rotesc printre nori şi rotiţe argintii. E un lucru minunat, mi-ar plăcea să-l pot 369
purta. Deşi, pe de altă parte, e plăcut să ai acasă ceva ce-ţi aduce aminte de circ.
— Am auzit că ar fi fost o poveste de dragoste între el şi iluzionistă, sugerează Elizabeth, zâmbind pe deasupra paharului de vin.
— Prostii şi bârfe, pufneşte Victor batjocoritor.
— Din ce scria, te lăsa să înţelegi că-i este foarte dragă, spune Lorena, ca şi cum ar lua în considerare posibilitatea.
— Cum ar putea să existe cineva căruia să nu-i fie dragă?
întreabă Victor.
