— Atunci vom continua să jucăm.
— Nu pot, răspunde ea. Nu mai pot s-o ţin aşa. În fiecare seară e tot mai greu. Şi… sunt nevoită să te las să câştigi.
— Nu vreau să câştig, spune Marco. Te vreau pe tine. Cu adevărat, Celia, nu înţelegi asta?
Celia nu spune nimic, dar lacrimile i se preling pe obraji. Şi nici măcar nu le şterge.
— Cum poţi să-ţi închipui că nu te iubesc? întreabă Marco. Celia, eşti totul pentru mine. Nu ştiu cine încearcă să te convingă de contrariu, dar trebuie să mă crezi, te rog.
Ea se mulţumeşte să-l privească cu ochii plini de lacrimi, ca prima oară când i-a înfruntat privirea.
— Ăla a fost momentul când am ştiut că te iubesc, spune el.
Stau unul în faţa celuilalt într-o încăpere mică, rotundă, pictată în albastru şi acoperită de stele. Deasupra capetelor lor atârnă un candelabru sclipitor.
— Am fost vrăjit din prima clipă în care te-am văzut, mărturiseşte Marco, dar atunci am ştiut că te iubesc.
Încăperea din jur se modifică din nou, transformându-se într-o sală de bal pustie. Lumina lunii pătrunde prin geamuri.
— Atunci am ştiut eu, spune Celia, cu voce şoptită care răsună
blând în cameră.
Marco se apropie şi-i sărută lacrimile de pe obraji înainte de a-i acoperi buzele cu ale lui.
În vreme ce o sărută, rugul arde mai sclipitor ca niciodată.
Acrobaţii prind perfect lumina în timp ce se rotesc. Circul întreg străluceşte, uimindu-i pe spectatori.
375
Dar desăvârşita coeziune se rupe când Celia se desprinde de el.
— Îmi pare rău, zice ea.
— Te rog, îi cere Marco refuzând să-i dea drumul, degetele lui agăţându-se de dantela rochiei. Te rog, nu mă părăsi.
— E prea târziu, spune ea. Era deja prea târziu când am sosit la Londra şi ţi-am transformat carnetul într-un porumbel; erau deja prea mulţi oameni implicaţi. Orice ar face unul din noi se va repercuta asupra tuturor de aici, asupra fiecărui spectator care trece porţile circului. Sute, dacă nu mii de oameni. Toţi ca nişte musculiţe prinse într-o plasă de păianjen care a fost ţesută când eu aveam şase ani. Acum abia dacă mai îndrăznesc să mă mişc de teamă să nu pierd pe cineva.
Priveşte în sus spre el, ridicându-şi mâna ca să-i mângâie obrazul.
— Vrei să faci ceva pentru mine? întreabă ea.
— Orice, răspunde Marco.
— Să nu te mai întorci, îi roagă ea cu glas frânt.
Dispare înainte ca Marco să mai protesteze, la fel de simplu şi de elegant ca la sfârşitul spectacolelor ei, rochia topindu-i-se sub mâinile lui. Doar parfumul ei mai persistă în spaţiul unde a stat cu câteva clipe în urmă.
Marco a rămas singur într-un cort pustiu cu nimic altceva decât două rânduri de scaune şi o uşă deschisă care îl aşteaptă să plece.
Înainte de a ieşi, scoate o carte de joc din buzunar şi o aşază pe scaunul ei.
376
Vizite
SEPTEMBRIE 1902
Celia Bowen stă la birou înconjurată de vrafuri de cărţi. Şi-a umplut biblioteca de mai mult timp, dar în loc să mărească
încăperea, a ales să facă din cărţi o încăpere. Vrafuri de cărţi servesc drept mese, altele stau suspendate de tavan, alături de colivii aurite în care trăiesc mai mulţi porumbei albi.
Într-o colivie rotundă, aşezată pe o masă, se află un ceas complicat. Arată atât ora, cât şi mişcările aştrilor, ticăind egal de-a lungul zilei.
Un corb mare şi negru, complet liber, doarme lângă seria de opere complete ale lui Shakespeare.
Lumânări desperecheate în candelabre de argint, arzând în seturi de câte trei, sunt aşezate în jurul biroului din mijlocul încăperii. Pe birou stă o ceaşcă de ceai care se răceşte, o eşarfă care a fost parţial deşirată într-un ghem de aţă purpurie, o fotografie înrămată a unui ceasornicar răposat, o carte de joc solitară, separată de multă vreme de pachetul ei, un carnet deschis plin cu semne, simboluri şi semnături obţinute de pe alte bucăţi de hârtie.
Celia e înarmată cu un carnet şi un toc, încercând să descifreze sistemul în care a fost scris caietul.
Încearcă să-şi imagineze felul în care Marco a gândit când a scris în el, închipuindu-şi-l umplând fiecare pagină cu scrisul lui, desenând ramurile delicate de cerneală ale copacului care se întind peste tot carnetul.
Cercetează iar şi iar fiecare semnătură, verificând cât de sigur este aplicată fiecare buclă de păr, analizând fiecare simbol.
A petrecut atât de mult timp repetând acest proces, încât ar putea recrea întregul caiet din memorie, dar tot nu înţelege pe deplin cum 377
funcţionează sistemul.
