După o clipă, Poppet încuviinţează.
— Bine, spune Celia. Peste câteva ceasuri am scăpat de tren, aşa că putem discuta chestiunea mai târziu.
— Stai, îi cere Widget.
A stat pe spătarul uneia dintre banchetele de catifea, fără să se amestece în conversaţie. Acum se întoarce spre Celia:
— Vreau să te întreb şi eu ceva înainte să ne uşuieşti.
— Despre ce e vorba? întreabă ea.
— Spuneai că nu putem realiza anvergura celor ce se întâmplă, repetă el.
— Poate că nu am găsit cele mai potrivite cuvinte.
— Dar e vorba de un joc, nu-i aşa? întreabă Widget.
Celia îl priveşte cu un mic zâmbet trist în colţul gurii.
— Ţi-au trebuit şaisprezece ani ca să dibuieşti asta, spune ea. Mă
aşteptam la mai mult din partea ta, Widget.
— Atât am reuşit să ghicesc. Nu-i uşor să văd lucrurile pe care tu nu vrei ca eu să le ştiu, dar în ultima vreme am tot prins fragmente.
N-ai fost la fel de grijulie ca de obicei.
387
— Un joc? întreabă Poppet, uitându-se când la fratele ei, când la Celia.
— Ca un joc de şah, spune Widget. Iar circul este tabla.
— Nu-i chiar aşa, intervine Celia. Nu-i chiar atât de clar ca şahul.
— Jucăm cu toţii un joc? vrea să ştie Poppet.
— Noi nu, o corectează Widget. E jocul ei şi al altcuiva. Noi ceilalţi suntem, ce anume, piese de rezervă?
— Nu-i aşa, spune Celia.
— Atunci cum e? întreabă Widget.
Drept răspuns, Celia se mulţumeşte să-l privească, uitându-se fix în ochii lui fără să se mai mişte.
O vreme Widget răspunde privirii ei, în tăcere, în vreme ce Poppet îi urmăreşte plină de curiozitate. În cele din urmă, Widget clipeşte, cu o expresie vizibil surprinsă. Apoi se uită în jos spre pantofi.
Celia oftează, iar când vorbeşte din nou li se adresează
amândurora.
— Dacă n-am fost pe de-a-ntregul sinceră cu voi, e numai din pricina faptului că ştiu o mulţime de lucruri pe care voi n-aţi dori să
le ştiţi. Vă rog, aşadar, să aveţi încredere în mine când vă spun că
mă străduiesc să îndrept lucrurile. Suntem într-un echilibru precar şi există o mulţime de factori implicaţi. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pe moment este să luăm lucrurile aşa cum vin şi să nu ne facem griji din cauza celor care s-au întâmplat sau a celor ce urmează. De acord?
Widget dă aprobator din cap, iar Poppet îl urmează fără tragere de inimă.
— Mulţumesc, spune Celia. Acum vă rog să plecaţi şi să încercaţi să vă odihniţi.
Poppet o îmbrăţişează înainte de a se strecura pe uşă.
Widget mai întârzie.
388
— Îmi pare rău, spune el.
— Nu-i nimic de care să-ţi pară rău, îi răspunde Celia.
— Oricum, îmi pare rău.
O sărută pe obraz înainte de a pleca, fără să mai aştepte un răspuns din partea ei.
— Ce-a fost asta? vrea să ştie Poppet când Widget i se alătură pe coridor.
— M-a lăsat s-o citesc, spune Widget. Mi-a arătat totul, fără să
