Bailey n-ar putea spune cui se adresează.
— N-are de ce să-ţi pară rău, o asigură Marco.
Celia îl ţine strâns de mână.
— Ce s-ar întâmpla dacă voi doi, dacă circul… s-ar opri? întreabă
Bailey.
— Sincer, nu sunt tocmai sigură, recunoaşte Celia.
— Nimic bun, murmură Marco.
— Ce-ar trebui să fac eu? vrea să ştie Bailey.
— Ar trebui să termini ceea ce am început eu, spune Celia. Am…
am acţionat destul de impulsiv şi am dislocat unele cărţi din joc. Şi mai este şi problema rugului.
— A rugului? întreabă Bailey.
— Gândeşte-te la circ ca la o maşinărie, îi cere Marco. Rugul este cel care îi furnizează energia.
— Sunt două lucruri care trebuie să se întâmple, explică Celia. În 426
primul rând, trebuie aprins rugul. Acesta va da circului energie…
pe jumătate.
— Şi cealaltă jumătate de unde vine?
— E ceva mai complicat, spune Celia. Pe aceea o port eu. Şi va trebui să ţi-o dau ţie.
— Oh!
— Iar după asta va trebui s-o porţi cu tine, continuă Celia. Tot timpul. Vei fi destul de strâns legat de circ. Vei putea pleca, dar nu pentru perioade lungi de timp. Şi nu ştiu dacă vei putea să o dai mai departe. Va fi a ta. Pentru totdeauna.
Abia atunci Bailey realizează adevărata dimensiune a angajamentului ce i se propune.
Nu e vorba de nişte ani pe care i-ar dedica Harvardului. Este ceva, îşi zice el, ce depăşeşte chiar răspunderea pe care mi-aş asuma-o dacă aş
moşteni ferma familiei.
Se uită la Marco şi la Celia, şi ştie din privirea ei că îl va lăsa să
plece dacă i-o cere, indiferent de ce ar putea să însemne asta pentru circ.
Se gândeşte la un şir lung de întrebări, dar niciuna nu contează
cu adevărat.
Ştie deja care e răspunsul.
A făcut alegerea când avea zece ani, sub un alt copac, în strânsă
legătură cu nişte ghinde, provocări şi o mănuşă albă.
Va alege întotdeauna circul.
— De acord, spune el. Rămân. Am să fac tot ce credeţi că trebuie să fac.
— Mulţumesc, Bailey, spune Celia pe un ton moale.
Cuvintele îi răsună în urechi liniştitor, calmându-l.
— Şi, spune Marco, cred că ar trebui să facem totul oficial.
— Este absolut necesar? întreabă Celia.
— Ajuns în punctul ăsta, nu am de gând să mă mulţumesc cu un 427
contract verbal, răspunde Marco.
Celia se încruntă o clipă, dar apoi încuviinţează. Marco dă
drumul mâinii ei cu multă atenţie.
Rămâne neclintită şi nu pare să aibă vreo ezitare.
