— Vreţi să semnez ceva? întreabă Bailey.
— Nu tocmai, răspunde Marco.
Scoate un inel de argint de pe degetul mâinii drepte pe care este gravat ceva ce Bailey nu reuşeşte să desluşească. Marco întinde mâna spre o creangă de deasupra capului şi trece inelul prin flacăra unei lumânări până când acesta se încinge, devenind fierbinte şi alb.
Bailey se întreabă cui aparţine dorinţa care arde acolo.
— Mi-am pus o dorinţă în acest copac cu mulţi ani în urmă, spune Marco, de parcă ar şti la ce se gândeşte Bailey.
— Ce v-aţi dorit? întreabă Bailey, sperând că întrebarea nu e prea îndrăzneaţă, Marco însă nu-i răspunde.
În schimb, aşază inelul încins în palmă şi întinde mâna spre Bailey.
La rândul lui, băiatul întinde mâna ezitant, aşteptându-se ca degetele să treacă prin mâna lui Marco la fel de uşor ca mai înainte.
În schimb, constată că mâna lui Marco în a lui este aproape fermă. Marco se apleacă înainte şi-i şopteşte la ureche:
— Mi-am dorit-o pe ea.
Apoi Bailey simte că îl doare mâna. O durere ascuţită şi fierbinte în timp ce inelul îi arde pielea.
— Ce faci? reuşeşte el să bâiguie când apucă să respire.
Durerea este pătrunzătoare, sfâşietoare, trecându-i prin tot trupul, şi abia reuşeşte să-şi stăpânească genunchii să nu se îndoaie sub el.
— Legăminte, spune Marco. E una dintre specialităţile mele.
Dă drumul mâinii lui Bailey, iar durerea dispare instantaneu.
Doar picioarele continuă să-i tremure.
428
— Eşti bine? întreabă Celia.
Bailey dă din cap, uitându-se în jos spre palma lui. Inelul a dispărut, dar a rămas un cerc roşu, ars, în carnea lui. Bailey e sigur că va purta această cicatrice tot restul vieţii. Închide palma şi ridică
privirea spre Marco şi Celia.
— Spuneţi-mi ce trebuie să ştiu, le cere el.
429
A doua aprindere a rugului
NEW YORK, 1 NOIEMBRIE 1902
Bailey găseşte fără prea multă greutate camera micuţă înţesată cu cărţi. Corbul mare şi negru aşezat într-un colţ clipeşte curios spre el, în timp ce cotrobăie prin conţinutul biroului.
Răsfoieşte nerăbdător carnetul mare legat în piele până când găseşte pagina cu semnăturile lui Poppet şi Widget. Extrage pagina din cotor cu grijă.
Găseşte un toc într-un sertar şi îşi scrie numele de-a curmezişul paginii, aşa cum fusese instruit. Pe când cerneala se usucă, strânge restul lucrurilor de care va avea nevoie, parcurgând iar şi iar lista în minte, ca nu cumva să uite ceva.
Aţa e uşor de găsit. Un ghem e aşezat chiar pe un vraf de cărţi.
Cele două cărţi, una, o carte de joc obişnuită, iar cealaltă, o carte de tarot cu un înger desenat pe spate, se află printre hârtiile de pe birou. Le vâră pe amândouă în coperta din faţă a carnetului.
Porumbeii din colivia de deasupra lui tresar şi îşi înfoaie uşor penele.
Ceasul de buzunar prins de un lanţ lung de argint se dovedeşte a fi cel mai greu de găsit. Îl descoperă pe jos, lângă birou, iar când încearcă să-l şteargă puţin de praf, vede iniţialele H.B. gravate pe capacul din spate. Ceasul nu mai funcţionează.
Bailey aşază pagina desprinsă peste carnet şi pune totul sub braţ.
Aţa şi ceasul le vâră în buzunar alături de lumânarea pe care a luat-o din Copacul Dorinţelor.
Corbul îşi înclină capul spre el când iese. Porumbeii dorm mai departe.
Bailey traversează cortul învecinat, ocolind cele două rânduri de scaune aşezate în cerc, deoarece nu i se pare cuviincios să treacă
430
printre ele.
Afară ploaia continuă să cadă uşor.
Se grăbeşte să se întoarcă în curtea interioară, unde o găseşte pe Tsukiko aşteptându-l.
— Celia a spus că trebuie să împrumut bricheta, spune el.
