8, Editura Univers, Bucureşti 1990 (n. tr.).
436
DESTINE PREZISE
E târziu, aşa că la ghicitoare nu e coadă.
În timp ce afară aerul răcoros al nopţii e impregnat de caramel şi fum, în cort e cald şi miroase a tămâie, trandafiri şi ceară de albine.
Nu ai de aşteptat prea mult în anticameră înainte de a trece prin perdeaua de mărgele.
Susură ca ploaia, atunci când se lovesc una de alta. Camera e înconjurată de lumânări.
Te aşezi la masă în mijlocul încăperii. Scaunul e surprinzător de comod.
Chipul ghicitoarei e ascuns în spatele unui văl negru, fin, dar lumina i se aprinde în ochi când zâmbeşte.
Nu are un glob de cristal. Nici vreun pachet de cărţi.
Doar o mână de stele argintii sclipitoare, pe care le întinde pe masa acoperită cu catifea şi pe care le citeşte ca pe nişte rune.
Se referă la lucruri de care nu avea de unde să ştie cu nefirească
precizie.
Îţi enumeră fapte pe care le ştiai. Informaţii pe care ai fi putut să
le ghiceşti. Posibilităţi pe care nu ai cum să le explorezi.
Stelele de pe masă aproape că se mişcă în lumina unduitoare a lumânărilor. Mutându-se şi modificându-se sub ochii tăi.
Înainte de a pleca, ghicitoarea îţi aminteşte că viitorul nu e niciodată dăltuit în piatră.
437
Proiecte heliografiate
LONDRA, DECEMBRIE 1902
Poppet Murray stă în faţa casei lui Lefèvre cu o servită de piele într-o mână şi o geantă mare de voiaj la picioare. Sună la sonerie de zece ori, alternând sunatul cu serii de bătăi puternice, deşi aude clar soneria răsunând în casă.
Când uşa se deschide într-un final, în prag se află Chandresh în persoană, cu cămaşa violet scoasă din pantaloni şi ţinând o bucată
de hârtie mototolită în mână.
— Erai mai mică ultima oară când te-am văzut, o întâmpină el, măsurând-o din cap până în picioare. Şi eraţi doi.
— Fratele meu e în Franţa, spune Poppet, luând geanta şi servieta. Îl urmează pe Chandresh în casă.
Statuia aurită a zeităţii cu cap de elefant din hol trebuie lustruită.
Casa e dezordonată sau mai bine zis atât de dezordonată cât poate fi un loc ticsit din pivniţă până în pod cu piese antice, cărţi şi obiecte de artă. Nu mai străluceşte ca atunci când alerga împreună cu Widget pe holuri, cu doar câţiva ani în urmă, fugărind pisoii de culoare portocalie printre oaspeţii multicolori ai casei.
— Ce s-a întâmplat cu personalul dumneavoastră?
— I-am concediat, spune Chandresh. Deveniseră inutili, incapabili să păstreze ceva în ordine. Au rămas doar bucătarii. N-am mai dat un dineu de mult timp, dar măcar ştiu ce au de făcut.
Poppet îl urmează prin holul cu coloane spre birou. N-a intrat niciodată până acum în această cameră, dar se îndoieşte că a arătat vreodată ca acum: acoperită cu proiecte copiate pe hârtie heliografică şi schiţe, plină de sticle goale de coniac.
Chandresh traversează camera, aşezând bucata de hârtie mototolită pe care o ţinea în mână peste un teanc aflat pe un scaun 438
şi contemplând nepăsător un şir de proiecte atârnate în faţa ferestrelor.
Poppet face loc pe birou pentru a pune servieta acolo, îndepărtând cărţi, coarne de cerb şi ţestoase din jad. Aşază geanta pe podea lângă ea.
— De ce-ai venit? vrea să ştie Chandresh, întorcându-se şi privind-o pe Poppet de parcă abia acum i-ar observa prezenţa.
Poppet deschide servieta cu un pocnet şi scoate din ea un teanc de hârtii.
— Vreau să vă rog să-mi faceţi un serviciu, spune ea.
— Şi despre ce anume ar fi vorba?
— Aş vrea să vă rog să semnaţi pentru donarea circului.
Poppet descoperă un toc de scris pe birou şi îl încearcă pe un colţ
de hârtie ca să vadă dacă funcţionează.
