— Ca să fiu clar de la început, circul nu a fost niciodată al meu, mormăie Chandresh.
— Bineînţeles că a fost, îl contrazice Poppet, terminând de desenat un P întortocheat. Ideea v-a aparţinut. Ştiu însă că nu aveţi timp să vă ocupaţi de el şi m-am gândit că poate ar fi mai bine dacă
aţi renunţa la poziţia de proprietar.
Chandresh cumpăneşte o clipă, dar apoi încuviinţează şi se îndreaptă spre birou ca să citească contractul.
— I-ai trecut pe Ethan şi pe Lainie aici, dar nu pe tante Padva, spune el în timp ce-l parcurge cu atenţie.
— Am vorbit deja cu toţi, îl lămureşte Poppet. Madame Padva şi-a exprimat dorinţa de-a nu mai fi implicată şi e convinsă că
domnişoara Burgess poate să-i preia responsabilităţile.
— Cine este acest domn Clarke? întreabă Chandresh.
— E un foarte drag prieten, spune Poppet, şi o uşoară roşeaţă îi îmbujorează obrajii. Care va fi un excelent administrator al circului.
Când Chandresh termină de citit documentul, fata îi întinde 439
tocul.
Semnează cu o înfloritură tremurată, dând apoi drumul tocului pe masă.
— N-am cuvinte pentru a vă spune cât de recunoscătoare vă
sunt.
Poppet suflă peste cerneală ca să se usuce înainte de a pune contractul înapoi în servietă. Chandresh face un semn leneş din mână ca pentru a se feri de cuvintele ei, şi se îndreaptă spre fereastră, contemplând numeroasele cópii heliografiate care atârnă
în dreptul ei.
— La ce servesc toate proiectele astea? întreabă Poppet înainte de a închide servieta.
— Am toate aceste… planuri de la Ethan şi nu ştiu ce să fac cu ele, răspunde Chandresh, fluturând mâna spre hârtii.
Poppet îşi scoate haina, aşezând-o pe spătarul scaunului de la birou, şi examinează cu atenţie proiectele şi schiţele care atârnă de rafturi sau sunt întinse peste oglinzi, tablouri ori ferestre. Unele dintre ele reprezintă încăperi întregi, altele detalii de arhitectură
exterioară, arcade sau săli.
Se opreşte când ajunge la o planşetă căptuşită cu plută în care stă
înfipt un cuţit cu pete maronii pe lamă. Cuţitul dispare în timp ce Poppet merge mai departe, dar Chandresh nu observă nimic.
— Ar trebui să fie planuri de renovare ale casei, dar nu se potrivesc, spune el în timp ce ea face turul încăperii.
— E un muzeu, constată Poppet, îmbinând în minte fragmentele.
Acum îşi dă seama că fac parte din clădirea pe care a văzut-o deja în stele.
Componentele sunt într-o totală dezordine, dar cu siguranţă ea e.
Dă jos un set de desene şi le asamblează, aşezându-le pe rând.
— Nu e vorba de clădirea asta, îi explică ea lui Chandesh care o urmăreşte curios. E una nouă.
440
Ia o serie de uşi, variante posibile ale aceleiaşi intrări, şi le pune una lângă alta pe parchet, lăsându-le să se deschidă spre diferite camere. Chandresh o urmăreşte cum rearanjează planurile, iar pe chipul lui se întinde un zâmbet bucuros când începe să înţeleagă ce are de gând.
Face el însuşi nişte ajustări în revărsarea albastră de hârtie, ca un răspuns la aranjamentele ei, înconjurând replicile unor temple egiptene cu coloane din rafturi încovoiate. Stau împreună pe jos, combinând încăperi cu holuri şi scări.
Chandresh strigă după Marco, dar îşi revine.
— Uit mereu că nu mai e aici, se confesează el lui Poppet. A plecat într-o bună zi şi nu s-a mai întors. N-a lăsat nici măcar un bilet. Îţi poţi închipui că cineva care notează tot timpul câte ceva pleacă fără să lase un rând?
— Cred că plecarea lui a fost neaşteptată, spune Poppet. Şi mai ştiu că regretă că nu poate să aranjeze lucrurile cum trebuie aici.
— Ştii cumva de ce a plecat? întreabă Chandresh ridicându-şi ochii spre ea.
— A plecat ca să fie împreună cu Celia Bowen, răspunde Poppet şi nu poate să-şi stăpânească un zâmbet.
— Ha! exclamă Chandresh. Nu l-aş fi crezut în stare. Bravo lor. Să
bem în cinstea lor.
— Să bem?
— Ai dreptate, nu avem şampanie, zice Chandresh împingând cu mâna o grămadă de sticle goale de coniac, în timp ce întinde alt rând de desene pe podea. În acest caz, o să le dedicăm o cameră.
