— Câte limbi vorbeşti? îl întreabă bărbatul în costum cenuşiu după ce chelnerul s-a îndepărtat.
— Nu am stat niciodată să le număr, spune Widget. Pot să
vorbesc orice limbă după ce am auzit suficient ca să am noţiunile elementare.
— Impresionant.
— Am adunat frânturi şi părţi în mod firesc, iar Celia m-a învăţat cum să aflu schemele, să formez din piese disparate seturi complete.
— Sper că a fost un dascăl mai bun decât tatăl ei.
— Din câte ştiu eu despre tatăl ei, sunt foarte diferiţi. Nu ne-a forţat niciodată pe Poppet sau pe mine să intrăm în jocuri complicate, ca să dau un exemplu.
— Dar ştii măcar ce era cu confruntarea la care te referi? întreabă
bărbatul în costum cenuşiu.
— Dar dumneavoastră ştiţi? vine răspunsul lui Widget. Pentru că
mie mi se pare că de la bun început nu a fost clar definită.
— Puţine lucruri pe lumea asta sunt. Cu mult timp în urmă –
cred că ai putea să începi cu a fost odată ca niciodată dacă ai vrea să
faci din asta o poveste – am avut o dispută cu unul dintre primii mei discipoli în legătură cu felul în care merge lumea, cu permanenţa, rezistenţa şi timpul. Era de părere că sistemul meu e depăşit. A elaborat propriile metode, despre care susţinea că sunt superioare. Părerea mea este că nicio metodologie nu valorează
nimic dacă nu poate fi predată, aşa că a început să predea.
Înfruntarea discipolilor noştri a început ca un simplu test, deşi cu vremea a devenit ceva mai complicat. În fond, a fost întotdeauna o 445
înfruntare a haosului pentru a vedea care tehnică e mai puternică.
Una e să pui doi adversari singuri într-un ring şi să aştepţi ca unul dintre ei să fie doborât. Dar e cu totul altceva să vezi cum acţionează
când sunt şi alţi factori în joc. Când există repercusiuni la fiecare acţiune de-a lor. Această ultimă înfruntare a fost deosebit de interesantă. Trebuie să recunosc că domnişoara Bowen a găsit o cale extrem de inteligentă de ieşire. Deşi regret pierderea discipolului meu în acest proces. Ia o înghiţitură de vin. Probabil că a fost cel mai bun elev pe care l-am avut vreodată.
— Credeţi, aşadar, că e mort? întreabă Widget.
Bărbatul pune paharul jos.
— Crezi cumva că nu e? spune el după o pauză.
— Ştiu că nu e. Aşa cum ştiu că tatăl Celiei, care de asemenea nu este mort, stă acum în dreptul acelei ferestre.
Widget ridică paharul şi îl înclină spre fereastra întunecată de la intrare.
Imaginea din geam, care ar putea fi a unui domn cu păr cărunt într-un costum bine croit sau doar un amalgam de reflexii ale clienţilor, chelnerilor şi de lumină de pe stradă, frântă şi dispersată, se ondulează uşor înainte de a se şterge.
— Niciunul dintre ei nu e mort, continuă Widget. Dar nu sunt nici aşa, zice el făcând semn cu capul în direcţia geamului. Ci sunt în circ. Sunt circul. Poţi să auzi paşii lui prin Labirint. Poţi să simţi parfumul ei în Labirintul din Nori. E minunat.
— Crezi că a fi captiv e minunat?
— E o chestiune de perspectivă, spune Widget. Se au unul pe celălalt. Sunt închişi într-un loc care este remarcabil, un loc care poate va creşte şi se va schimba. Într-un fel, au lumea întreagă la dispoziţie, depinzând doar de imaginaţie. Marco m-a învăţat tehnica lui de a crea iluzii, dar încă nu o stăpânesc. Aşa că da, cred că e minunat. Ştiţi că, pentru el, aţi fost ca un tată.
446
— Ţi-a spus el asta? întreabă bărbatul în costum cenuşiu.
— Nu în cuvinte, spune Widget. Dar m-a lăsat să-l citesc. Văd trecutul oamenilor, uneori în cele mai mici amănunte dacă persoana în cauză are încredere în mine. El are încredere în mine pentru că
Celia mă preţuieşte. Nu cred că vă mai consideră vinovat. Datorită
dumneavoastră o are pe ea.
— L-am ales pe el în contrast cu ea. Şi ca s-o completeze. Se vede că am ales prea bine. Bărbatul în costum cenuşiu se reazemă de masă, ca şi cum ar avea de gând să şoptească conspirativ, dar tonalitatea glasului său nu se modifică: Asta a fost greşeala, îţi dai seama. Sunt prea potriviţi. Prea dedicaţi unul altuia ca să fie competitivi. Iar acum nu mai pot fi separaţi. Păcat.
— Înţeleg că nu sunteţi un romantic, zice Widget luând sticla ca să-şi umple din nou paharul.
— Am fost în tinereţe. Ceea ce se întâmpla cu foarte, foarte mult timp în urmă.
— Îmi dau seama, remarcă Widget, punând sticla la loc pe masă.
Trecutul bărbatului în costum cenuşiu se întinde mult în urmă, pe o lungă perioadă de timp, mai lungă decât i-a fost dat vreodată
lui Widget să întâlnească. Nu reuşeşte să citească decât fragmente din el, atât este de uzat şi de şters. Părţile legate de circ sunt cele mai clare şi cel mai uşor pentru el de desluşit.
— Chiar atât de bătrân par?
