Widget dă din cap.
— Bailey a obţinut poziţia lui de la cei doi jucători ai voştri. Sora mea a rezolvat chestiunea predării afacerii cu Chandresh. Pe hârtie şi în principiu ne aflăm deja în posesia circului şi îl administrăm. M-am oferit să mă ocup de restul tranziţiei.
— Nici mie nu-mi plac lucrurile rămase în aer, dar mă tem că nu e chiar atât de simplu.
— N-am vrut să spun că ar fi, spune Widget.
În pauza care urmează, o salvă de râsete se ridică la câteva mese mai încolo, străbate aerul, apoi se curmă şi dispare în murmurul încet, monoton, al conversaţiilor şi în clinchetul paharelor.
— Habar nu ai în ce te bagi, băiete, răspunde calm bărbatul în 450
costum cenuşiu. Cât de fragilă este întreaga întreprindere. Cât de nesigure consecinţele. Ce ar fi Bailey al vostru, dacă nu ar fi fost adoptat de circ? Nimic altceva decât un visător, aspirând la ceva ce nici măcar nu înţelege.
— Nu cred că e ceva rău în a fi un visător.
— Nu e. Dar visele au metodele lor de a se transforma în coşmaruri. Presupun că Monsieur Lefèvre ar putea să povestească
mai multe pe această temă. V-ar fi mult mai bine dacă aţi lăsa totul să dispară în mit şi uitare. Toate imperiile decad în cele din urmă.
Ăsta e mersul lumii. Poate că a sosit timpul ca şi circul să fie lăsat să
moară.
— Din păcate, nu sunt dispus să fac asta, spune Widget.
— Eşti foarte tânăr.
— Chiar ţinând cont de faptul că eu, Bailey şi sora mea suntem, după cum spuneţi, tineri, dacă stau să adun vârsta celor care se află
în spatele acestei propuneri, totalul ar putea să depăşească vârsta dumneavoastră.
— Se prea poate.
— Eu nu ştiu ce anume reguli avea jocul dumneavoastră, dar presupun că ne datoraţi măcar atât, având în vedere riscul pe care ni-l asumăm cu toţii din cauza pariului pe care l-aţi făcut.
Bărbatul în costum cenuşiu oftează. Aruncă o privire rapidă spre fereastră, dar umbra lui Hector Bowen nu mai e.
Dacă Prospero Magicianul are vreo părere în această chestiune, preferă să nu şi-o exprime.
— Cred că ăsta e un argument valabil, spune bărbatul în costum cenuşiu după o vreme, dar nu-ţi datorez nimic, tinere.
— Atunci de ce sunteţi aici? întreabă Widget.
Bărbatul zâmbeşte, dar nu spune nimic.
— Negocierile se poartă pentru ceea ce, în fond, este un teren de joc consumat, continuă Widget. Dumneavoastră nu vă mai este de 451
niciun folos. Pentru mine are în schimb foarte multă importanţă. Nu mă voi da bătut. Vă rog să-mi spuneţi care e preţul dumneavoastră.
Zâmbetul bărbatului în costum cenuşiu îi luminează faţa.
— Vreau o poveste, spune el.
— O poveste?
— Vreau această poveste. Povestea ta. Cum am ajuns în acest loc, pe aceste scaune, la acest vin. Nu doresc o poveste pe care o creezi de aici înainte – îşi ciocăneşte tâmpla cu degetul – o vreau pe cea care este aici. Mâna îi mai zăboveşte o clipă deasupra inimii, înainte de a se lăsa pe spate.
Widget cântăreşte o clipă oferta.
— Şi dacă vă spun povestea, îmi veţi da circul? întreabă el.
— Am să-ţi las tot ce mi-a rămas din el, oricât de puţin ar fi. Când ne vom ridica de la această masă, nu voi mai avea nicio pretenţie asupra circului vostru, nicio legătură cu el. Când această sticlă de vin se va fi golit, o înfruntare care a început pe vremea când tu încă
nici nu te născuseşi va fi încheiată, iar remiza acceptată în mod oficial. Asta ar trebui să fie de ajuns. De acord, domnule Murray?
— De acord, spune Widget.
Bărbatul în costum cenuşiu îşi toarnă restul de vin. Flacăra lumânării se reflectă şi se frânge în sticla goală când o pune pe masă.
Widget roteşte vinul în pahar. Vinul e poezie îmbuteliată, îşi zice el.
E un lucru pe care l-a auzit prima oară de la Herr Thiessen, dar ştie că de fapt aparţine altui scriitor, deşi pe moment nu-şi aminteşte cine e acesta.
Sunt atâtea locuri de unde ar putea începe.
Atâtea elemente de luat în considerare.
Se întreabă dacă poezia circului ar putea fi îmbuteliată.
