— Nu aveţi umbră.
Bărbatul în costum cenuşiu zâmbeşte vag, e unica schimbare de expresie de pe chipul lui pe parcursul întregii seri.
— Eşti extrem de perspicace, spune el. Nici măcar unul din o sută, poate chiar o mie, nu observă asta. Da, am o vârstă destul de înaintată. Am văzut o mulţime de lucruri la vremea mea. Unele pe care aş prefera să le uit. Fiindcă toate îşi cer obolul, la urma urmei.
Aşa cum totul păleşte odată cu trecerea timpului. Nu sunt nici eu o 447
excepţie de la această regulă.
— Aveţi de gând să sfârşiţi ca el? spune Widget făcând din nou semn spre fereastră.
— Sper din toată inima să nu se întâmple. Mă mulţumesc să
accept inevitabilul, chiar dacă am mijloace să-l mai amân. El însă a căutat nemurirea, iar ăsta e un lucru teribil. Fiindcă nu e vorba de a căuta ceva, ci de a evita inevitabilul. Va ajunge să dispreţuiască
acest stadiu, dacă nu o face deja. Sper ca discipolul meu şi profesoara ta să fie mai norocoşi.
— Vreţi să spuneţi că… speraţi ca ei să poată muri? întreabă
Widget.
— Vreau să spun doar că sper ca ei să găsească întunericul sau paradisul fără teamă, dacă vor putea. Face o pauză, apoi adaugă: Şi sper acelaşi lucru pentru tine şi colegii tăi.
— Mulţumesc, spune Widget, deşi nu e prea sigur că înţelege.
— V-am trimis un leagăn când v-aţi născut pentru a vă ura bun venit ţie şi surorii tale în lumea aceasta. Cel mai mic lucru pe care îl pot face este să vă doresc şi o plecare uşoară, deoarece mă îndoiesc că voi fi acolo, pentru a vă conduce personal. De fapt, sper să nu fiu.
— A trăi pentru magie nu e suficient? întreabă Widget.
— Magie, repetă bărbatul în costum cenuşiu, făcând cuvântul să
pară nimic. Asta nu e magie. Este felul în care este lumea, dar foarte puţini se ostenesc să ia aminte la acest lucru. Priveşte în jur, îi cere el, fluturându-şi mâna spre mesele din sală. Niciunul dintre ei nu are măcar vreo bănuială despre lucrurile care sunt posibile în această lume, şi ce-i mai rău e că nici nu te-ar asculta dacă ai încerca să-i luminezi. Vor să creadă că magia nu e altceva decât o înşelăciune deşteaptă, fiindcă dacă ar crede că e reală, ar sta noaptea treji, temându-se de propria existenţă.
— Dar unii oameni pot fi luminaţi, spune Widget.
— Într-adevăr, asemenea lucruri pot fi învăţate. E mai uşor cu 448
minţile mai tinere. Mai sunt şi trucurile. Nu chestii de genul iepurele-scos-din-pălărie, ci căi de a face universul mai accesibil.
Foarte puţini oameni în zilele noastre îşi dau osteneala să înveţe, din păcate, şi mai puţini au acces în mod natural. Tu şi sora ta aveţi, ca un efect neprevăzut al deschiderii circului nostru. Ce faceţi cu acest talent? La ce serveşte el?
Widget se gândeşte înainte de a răspunde. Dincolo de circ nu prea există loc pentru asemenea lucruri, deşi poate tocmai asta vrea să spună bărbatul din faţa lui.
— Spun poveşti, răspunde el.
E cel mai sincer răspuns pe care îl găseşte.
— Spui poveşti? întreabă bărbatul, interesul său fiind atât de intens, încât e aproape palpabil.
— Poveşti, basme, cronici în versuri, înşiră Widget. Cum preferi să le numeşti. Lucrurile despre care am vorbit mai înainte că sunt mult mai complicate decât erau. Iau bucăţi din trecut pe care le văd şi le combin în naraţiuni. Nu-i chiar atât de important şi nu de asta sunt acum aici…
— E important, îl întrerupe bărbatul în costum cenuşiu. Cineva trebuie să spună toate aceste poveşti. După ce bătăliile s-au dus şi au fost câştigate ori pierdute, când piraţii şi-au găsit comorile, iar balaurii şi-au mâncat duşmanii la micul dejun cu o ceaşcă de ceai, cineva trebuie să spună cum se suprapun povestirile. În asta constă
magia. Ea se află în ascultător şi va fi diferită pentru fiecare ureche, afectându-i pe toţi într-un mod pe care nu ai cum să-l prevezi. De la modul prea lumesc la cel profund. S-ar putea să spui o poveste care se va instala în sufletul cuiva, devenind sângele lui, sinele şi scopul său. Povestea aceea îl va tulbura şi îl va mâna şi cine ştie ce va face datorită ei, plecând de la cuvintele tale. Acesta e rolul tău, darul tău.
Sora ta e probabil în stare să vadă viitorul, dar tu îl poţi modela, nu uita asta, băiete. Mai ia o înghiţitură de vin. La urma urmei, există
449
multe feluri de magie.
Widget tace o vreme, gândindu-se la felul nou în care bărbatul în costum cenuşiu îl priveşte. Se întreabă dacă toate cuvintele mari de mai devreme despre poveşti care nu mai sunt ceea ce erau au fost doar de faţadă, ceva ce bărbatul în costum cenuşiu nu crede cu adevărat.
Dacă înainte interesul lui se confunda mai degrabă cu indiferenţa, acum îl priveşte pe Widget la fel cum se uită un copil la o jucărie nouă sau ca un lup care îşi cântăreşte prada, indiferent că
poartă o scufiţă roşie ori nu.
— Încercaţi să-mi distrageţi atenţia, spune Widget.
Bărbatul în costum cenuşiu continuă să-şi soarbă vinul, uitându-se la Widget pe deasupra paharului.
— Aşadar, jocul s-a sfârşit? întreabă Widget.
— Da şi nu. Pune paharul jos înainte de a continua: Din punct de vedere tehnic, a căzut într-o buclă neprevăzută. Nu s-a încheiat aşa cum trebuie.
— Şi cum rămâne cu circul?
— Presupun că ăsta e motivul pentru care ai vrut să discutăm?
