Care crezi că le-ar fi pe plac?
Poppet examinează desenele şi schiţele. Sunt mai multe despre care îşi închipuie că ar fi pe gustul unuia dintre ei sau amândurora.
Se opreşte însă la desenul unei camere rotunde fără ferestre, luminată doar de razele care se strecoară printr-un acvariu cu 441
peştişori viu coloraţi, aşezat deasupra. Senină şi fermecătoare.
— Asta, spune ea.
Chandresh ia un creion şi scrie pe marginea hârtiei: „Dedicată lui M. Alisdair şi C. Bowen.”
— Aş putea să vă ajut să găsiţi alt asistent, se oferă Poppet. Pot să
mai rămân o vreme la Londra.
— Ţi-aş fi extrem de recunoscător, draga mea.
Geanta mare pe care Poppet o pusese pe jos lângă ea, se răstoarnă
dintr-odată cu un zgomot surd.
— Ce ai acolo? întreabă Chandresh, măsurând-o cu oarecare nerăbdare.
— V-am adus un cadou, răspunde Poppet bucuroasă.
Pune geanta în picioare şi o deschide cu grijă, scoţând din ea o pisicuţă neagră cu pete albe de-a lungul picioarelor şi a cozii. Arată
ca şi cum ar fi fost înmuiată în smântână.
— Numele ei este Ara, îi spune Poppet. Are să vină când este chemată, ştie să facă giumbuşlucuri, dar cel mai mult îi place să i se dea atenţie şi să stea la fereastră. M-am gândit că v-ar face plăcere s-o aveţi prin preajmă.
Aşază pisicuţa cu grijă pe jos şi ţine mâna deasupra ei. Pisicuţa îşi întinde picioarele din spate cu un mieunat slab şi îi linge lui Poppet degetele înainte de a-şi îndrepta atenţia asupra lui Chandresh.
— Bucuros de cunoştinţă, Ara, spune el.
— N-am să-ţi redau memoria, spune Poppet, urmărindu-l pe Chandresh în vreme ce pisica încearcă să se urce în poala lui. Nici nu ştiu dacă aş putea, chiar dacă aş vrea, deşi Widge ar fi în stare. În clipa asta, nu cred că ar mai trebui să duci cu tine şi această
greutate. Cred că dacă priveşti înainte e mai bine decât să te uiţi înapoi.
— Ce tot spui acolo? întreabă Chandresh, apucând pisicuţa şi scărpinând-o în spatele urechilor în timp ce animalul toarce.
442
— Nimic, zice Poppet. Mulţumesc, Chandresh.
Se apleacă şi îl sărută pe obraz.
Din clipa în care buzele ei îi ating pielea, Chandresh simte o stare de bine cum n-a mai simţit de ani de zile, de parcă un văl de ceaţă s-ar fi ridicat de pe el. Îşi simte mintea limpede, planurile pentru muzeu capătă coerenţă, ideile viitoarelor proiecte se înşiră devenind perfect fezabile.
Chandresh şi Poppet petrec ore în şir aranjând şi completând proiectele, creând un spaţiu nou care să fie umplut cu piese antice, cu obiecte de artă şi viziuni ale viitorului.
Pisica îşi face de lucru, jucându-se cu hârtia răsucită în vreme ce ei muncesc.
443
Poveşti
PARIS, IANUARIE 1903
— Poveştile s-au schimbat, dragul meu băiat, spune bărbatul în costum cenuşiu, cu o undă imperceptibilă de tristeţe în glas. Nu mai au loc bătălii între bine şi rău, nu mai sunt monştri de ucis ori fecioare de salvat. Cele mai multe fecioare sunt perfect capabile să-şi poarte de grijă, după ştiinţa mea, cel puţin cele care merită, în orice caz. Nu mai există poveşti simple cu încercări, fiare şi cu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Încercările nu mai au un scop şi o cale clar definită. Fiarele iau forme tot mai diverse şi sunt greu de recunoscut ca atare. Şi nu există nici sfârşituri adevărate, fericite ori ba. Lucrurile continuă să se desfăşoare, se suprapun şi se înceţoşează, povestea ta e parte din povestea surorii tale şi din multe alte poveşti, şi nu se poate spune care încotro se îndreaptă.
Binele şi răul sunt mult mai complexe decât o prinţesă şi un balaur ori un lup şi o fetiţă cu o scufiţă roşie. Iar balaurul nu e şi el eroul propriei lui poveşti? Nu se comportă oare lupul aşa cum ar trebui să
se comporte un lup? Deşi e vorba probabil de un lup mai deosebit, care îşi dă osteneala să se îmbrace în hainele bunicii pentru a se juca apoi cu prada lui.
Widget ia o sorbitură din paharul de vin, cumpănind cele auzite înainte de a răspunde.
— Dar asta ar însemna că nu mai există deloc poveşti simple, nu?
întreabă el.
Bărbatul în costum cenuşiu ridică din umeri, apoi ia sticla de vin roşu de pe masă pentru a-şi umple din nou paharul.
— Asta e o chestiune mai complicată. Nucleul poveştii şi ideile din spatele ei sunt simple. Timpul a modificat şi a condensat nuanţele, le-a făcut să fie mai mult decât poveşti, mai cuprinzătoare 444
decât suma părţilor din care sunt compuse. Dar pentru asta e nevoie de timp. Cele mai adevărate poveşti au nevoie de timp şi de recunoaştere pentru a deveni ceea ce sunt.
Chelnerul vine la masa lor şi discută scurt cu Widget, fără a-l băga în seamă pe bărbatul în costum cenuşiu.
