uşurare şi este primit cu oftaturi şi chiote.
Iar apoi urmează ceva diferit.
Celia simte acel ceva înainte de a auzi aplauzele care răzbat din curte, o mişcare ce străbate circul ca un val.
Trece prin corpul ei, înfiorând-o de-a lungul şirei spinării, aproape doborând-o.
— Eşti bine? întreabă o voce chiar din spatele ei, şi când se 117
întoarce dă peste Tsukiko care pune o mână caldă pe braţul ei, ca s-o liniştească.
Licărul de recunoaştere pe care Celia începe să-l resimtă ca pe ceva familiar luminează ochii zâmbitori ai contorsionistei.
— Sunt bine, mulţumesc, o asigură Celia, luptându-se să-şi revină.
— Eşti o fiinţă sensibilă, spune Tsukiko. Nu e un lucru neobişnuit ca oamenii sensibili să fie afectaţi de asemenea evenimente.
Un alt plânset răzbate din camera învecinată, alăturându-se celui dintâi.
— S-au sincronizat într-un mod remarcabil, remarcă Tsukiko, îndreptându-şi atenţia spre gemenii nou-născuţi.
Celia se mulţumeşte să dea din cap.
— Păcat că ai ratat aprinderea, continuă Tsukiko. A fost de asemenea remarcabilă.
În timp ce plânsetul gemenilor Murray se stinge, Celia încearcă
să se scuture de senzaţia care i-a rămas lipită de piele.
Continuă să fie nesigură cu privire la adversarul ei, dar indiferent de mişcarea făcută, aceasta a zdruncinat-o.
Simte circul ca un întreg radiind în jurul ei, de parcă o plasă ar fi fost aruncată peste el, prinzând totul în interiorul gardului de fier, bătând din aripi ca un fluture.
Se întreabă cum ar trebui să răspundă.
118
Noaptea deschiderii III: Fum şi oglinzi LONDRA, 13 – 14 OCTOMBRIE 1886
Chandresh Christophe Lefèvre nu intră în niciun cort în noaptea deschiderii. În schimb, se plimbă pe alei, se amestecă în mulţime şi dă ocol curţii, urmat îndeaproape de Marco, care notează de câte ori Chandresh are de comentat asupra vreunui lucru.
Chandresh urmăreşte mulţimea, încercând să afle cum se hotărăsc oamenii în ce cort să intre. Descoperă inscripţiile ce trebuie ajustate sau ridicate pentru a fi mai uşor de citit, uşi care nu sunt suficient de vizibile şi altele care sunt prea stridente, atrăgând prea puţin atenţia sau prea multă lume.
Dar astea sunt detalii minore, zău aşa, ulei pentru balamale care nu se aud scârţâind. Nici că s-ar putea mai bine. Oamenii sunt încântaţi. Coada la bilete se întinde de-a lungul gardului de afară.
Tot circul străluceşte de bună dispoziţie.
Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, Chandresh se postează la marginea curţii pentru aprinderea rugului. Alege un loc de unde poate să vadă atât rugul, cât şi o mare parte din mulţime.
— Totul e pregătit pentru aprindere, da? cere el confirmarea.
Nimeni nu-i răspunde.
Se întoarce spre stânga şi spre dreapta, văzând doar spectatori euforici ce se preling pe lângă el.
— Marco? întreabă el, dar acesta nu-i de găsit.
Una dintre surorile Burgess îl descoperă pe Chandresh şi se apropie de el, navigând cu grijă prin curtea aglomerată.
— Bună seara, Chandresh, îl salută ea. S-a întâmplat ceva?
— Se pare că l-am pierdut pe Marco, o anunţă el. Ciudat. Dar nu-i niciun motiv de îngrijorare, Lainie dragă.
— Tara, îl corectează ea.
119
— Semănaţi aşa de mult! zice Chandresh, pufăind din ţigară. Mă
puneţi de fiecare dată în încurcătură. Ar trebui să staţi mereu împreună, ca un set, pentru a evita asemenea faux pas.
— Zău aşa, Chandresh, nu suntem nici măcar gemene.
— Şi atunci care dintre voi e mai mare?
— Ăsta e un secret, îl asigură Tara zâmbind. Putem deja declara că seara a fost un succes?
— Până acum totul a decurs satisfăcător, dar noaptea abia a început, draga mea. Cum se simte doamna Murray?
