— E bine, cred, deşi a trecut o oră de când am avut veşti despre ea. Va fi o zi de naştere memorabilă pentru gemeni, după părerea mea.
— Ar putea fi folositori dacă sunt de nedeosebit ca tine şi sora ta.
I-am putea îmbrăca în costume asemănătoare.
— Ai putea să aştepţi cel puţin până când au să meargă, râde Tara.
În jurul vasului în care va arde rugul, îşi iau locul cei doisprezece arcaşi. Tara şi Chandresh se opresc din conversaţie pentru a-i privi.
Tara se uită la arcaşi în vreme ce Chandresh urmăreşte mulţimea a cărei atenţie se îndreaptă asupra spectacolului. Se transformă din mulţime în public spectator de parcă s-ar ghida după aceeaşi coregrafie ca arcaşii. Totul conform planului.
Arcaşii îşi trimit săgeţile în zbor, una câte una, desfăşurând un curcubeu de flăcări. Circul e scufundat în culoare în timp ce bate ceasul, douăsprezece bătăi grave ce reverberează peste tot locul.
La a douăsprezecea lovitură, rugul irupe alb şi fierbinte. Curtea se cutremură pentru o clipă. Baticurile flutură deşi vântul nici măcar nu adie, pânza corturilor freamătă.
Mulţimea izbucneşte în aplauze. Tara bate şi ea din palme, în vreme ce, chiar lângă ea, Chandresh se împiedică, iar ţigara îi scapă
pe jos.
120
— Chandresh, ce-i cu tine? întreabă Tara.
— M-a luat o ameţeală, spune el.
Tara îl prinde de braţ ca să-l susţină, trăgându-l lângă peretele unui cort din apropiere, din calea mulţimii care a început să se reverse în toate direcţiile.
— Ai simţit? vrea să ştie el.
Picioarele îi tremură, iar Tara se luptă să-l susţină în înghesuiala trecătorilor.
— Să simt ce? întreabă ea, dar Chandresh nu-i răspunde, vădit neliniştit.
— Cum de nu s-a gândit nimeni să pună nişte bănci în curte, mormăie Tara pentru sine.
— S-a întâmplat ceva, domnişoară Burgess? se aude o voce în spatele ei.
Se răsuceşte pe călcâie şi-l descoperă pe Marco foindu-se, ţinând carnetul în mână cu o mină preocupată.
— O, Marco, iată-vă! exclamă Tara. Chandresh nu se simte prea bine.
Au început să atragă priviri din mulţime, aşa că Marco îl prinde pe Chandresh de braţ şi-l trage într-un colţ mai liniştit, aşezându-se cu spatele spre curte pentru a-i oferi un strop de intimitate.
— De cât timp e aşa? se interesează Marco în timp ce-l sprijină pe Chandresh.
— S-a întâmplat dintr-odată, răspunde ea. Mi-e teamă să nu leşine.
— Sunt sigur că nu-i nimic, o asigură Marco. Ar putea fi din cauza căldurii. Mă ocup eu de el, domnişoară Burgess. N-aveţi de ce să vă îngrijoraţi.
Tara îşi încreţeşte fruntea, neîncrezătoare.
— Nu-i nimic, repetă Marco pe un ton liniştitor.
Chandresh priveşte în pământ ca şi cum ar fi pierdut ceva şi nu 121
pare să înregistreze conversaţia.
— Dacă insistaţi, se înduplecă Tara.
— E în cele mai bune mâini, domnişoară Burgess, spune Marco, iar apoi se întoarce înainte ca ea să apuce să mai spună ceva şi pleacă împreună cu Chandresh, pierzându-se în mulţime.
— Aici erai! o ia în primire Lainie, ivindu-se lângă umărul surorii ei. Te-am căutat peste tot. Ai văzut aprinderea rugului? Nu-i aşa că
a fost spectaculoasă?
— Aşa e, spune Tara, continuând să scruteze mulţimea.
— Ce se petrece acolo? întreabă Lainie. S-a întâmplat ceva?
— Ce ştii despre asistentul lui Chandresh? o descoase Tara în loc de răspuns.
— Despre Marco? Nu prea multe, zice Lainie. Lucrează pentru Chandresh de ani de zile, e specializat în contabilitate. Înainte de asta a urmat nişte studii, din câte ştiu. Nu sunt prea sigură ce a studiat. Sau unde. Nu e prea vorbăreţ. Dar de ce mă întrebi? Eşti cumva din nou în căutarea unei frumoase şi întunecate cuceriri?
Tara izbucneşte în râs, deşi este încă preocupată de subiect.
— Nu, nimic din toate astea. Doar de curiozitate. O ia pe sora ei de braţ. Hai să pornim în căutarea altor mistere pe care să le explorăm pe moment.
Braţ la braţ, cele două navighează prin mulţime, dau ocol rugului dogoritor, la care o grămadă de spectatori continuă să se holbeze, vrăjiţi de dansul flăcărilor albe.
