Li se atrage în mod repetat atenţia că ar trebui să existe o anumită
structură în programul lor nocturn, fiind singurii copii dintr-o gospodărie destul de neconvenţională.
Până una-alta, cei doi fraţi sunt supravegheaţi cu rândul, iar în această seară de serviciu e iluzionista. Nu i se dă prea des această
însărcinare, deşi gemenii o îndrăgesc destul de mult. Dar acum are destul timp liber între spectacole, ca să-i poată însoţi o vreme pe gemeni.
Niciunul dintre spectatori n-o recunoaşte pe Celia fără joben şi rochia ei alb-neagră, nici măcar cei care i-au urmărit spectacolul mai devreme în aceeaşi seară. Dacă trecătorii îi dau vreo atenţie, e doar pentru a se mira cum de copiii agăţaţi de fusta ei au ieşit cu un păr atât de roşu, când al ei e destul de închis la culoare. Dincolo de asta, arată ca o tânără femeie într-o haină albastră care se plimbă prin circ, la fel ca orice alt spectator.
Încep de la Grădina de Gheaţă, deşi gemenii devin nerăbdători 146
din cauza pasului molcom în care Celia preferă să se plimbe în jurul copacilor de gheaţă. Înainte de a fi ajuns la jumătate, o roagă deja să
se ducă mai bine la Carusel.
Se ceartă care va călări grifonul, dar Widget renunţă când Celia le spune povestea vulpii cu nouă cozi din spatele lui, care dintr-odată
devine mult mai interesantă. De cum coboară din Carusel, cer să se mai dea o dată. Pentru a doua tură prin interiorul din argint al unui ceas şi prin tunele, se urcă pe un şarpe şi un iepure, fără să se mai plângă.
După ce s-au dat în Carusel, Widget vrea să mănânce ceva, aşa că
pornesc tustrei spre curtea principală. Când Celia îi cumpără o pungă de hârtie în dungi alb-negre plină cu floricele, el insistă că le vrea cu un strop de caramel şi că nu le mănâncă goale.
Vânzătorul care cufundă mere pe băţ în sosul de caramel închis la culoare şi lipicios îi face pe plac şi îi picură caramel peste floricele.
Cei aflaţi în jur vor şi ei la fel.
Poppet susţine că nu-i e foame. Pare abătută, aşa că, luând-o spre o alee mai liniştită, Celia o întreabă dacă o supără ceva.
— Nu vreau ca doamna aceea drăguţă să moară, spune Poppet apucând-o uşor pe Celia de fustă.
Celia se opreşte locului, întinzând mâna după Widget care merge înainte, uitând de toţi şi de toate, atent doar la punga lui cu floricele.
— Ce vrei să spui, draga mea? o întreabă ea pe Poppet.
— Au s-o bage în pământ, îi explică Poppet. Şi mi se pare foarte trist.
— Care doamnă drăguţă? insistă Celia.
Poppet îşi încreţeşte mutrişoara în timp ce se gândeşte.
— Nu ştiu, zice ea. Amândouă arată la fel.
— Poppet, scumpete, spune Celia trăgându-i pe gemeni într-o parte, spre un loc mai ferit, şi lăsându-se în jos ca să poată vorbi faţă
în faţă. Unde e doamna aceasta în pământ? Vreau să zic, unde ai 147
văzut-o?
— În stele, răspunde Poppet.
Se ridică în vârful picioarelor şi arată cu degetul în sus.
Celia aruncă o privire la cerul înstelat, văzând cum dispare luna după un nor înainte de a-şi îndrepta din nou atenţia spre Poppet.
— Ţi se întâmplă adesea să vezi lucruri în stele? întreabă ea.
— Doar uneori, recunoaşte Poppet. Widget vede lucruri pe oameni.
Celia se întoarce spre Widget, care înfulecă din căuşul palmei floricelele stropite cu sos de caramel.
— Poţi să vezi lucruri pe oameni? îl chestionează ea.
— Câteodată, mormăie el cu gura plină.
— Ce fel de lucruri? vrea să ştie Celia.
Widget dă din umeri.
— Pe unde au fost, spune el. Sau ce-au făcut.
Îşi mai îndeasă un pumn de floricele lipicioase în gură.
— Interesant, rosteşte Celia.
Gemenii i-au mai povestit o grămadă de lucruri ciudate până
acum, dar asta pare a fi mai mult decât rodul imaginaţiei unor copii.