— Te risipeşti, ripostează Hector.
— N-am cum să mă risipesc, spune Celia. Între corturi noi şi îmbunătăţiri, controlez activ o parte semnificativă a circului. Care în acest moment este închis, dacă cumva n-ai observat. Şi cu cât ştiu mai multe despre aceşti oameni, cu atât voi reuşi să manipulez mai bine ceea ce deja au realizat. Fiindcă, la urma urmei, ei l-au creat.
158
— Ai dreptate în această privinţă, recunoaşte Hector, iar Celia bănuieşte că face o grimasă, deşi a fost de acord cu ea, dar e prea întuneric ca să fie sigură. Dar ai face bine să-ţi aminteşti că nu poţi avea încredere în nimeni din camera aceea.
— Lasă-mă în pace, papa, zice Celia şi oftează.
— Domnişoară Bowen? răsună un glas în spatele ei, iar când se întoarce îl descoperă pe asistentul lui Chandresh în pragul uşii, căutând-o din priviri. Masa urmează să fie servită, vă rog să aveţi amabilitatea de a vă alătura celorlalţi musafiri în sufragerie.
— Îmi cer scuze, răspunde Celia, aruncând o privire rapidă spre umbrele din spate, dar tatăl ei a dispărut. Am fost absorbită de biblioteca aceasta atât de mare. Nu credeam că cineva are să-mi observe lipsa.
— Sunt convins că au observat-o, o asigură Marco. Deşi, la rândul meu, am fost adesea absorbit de bibliotecă.
Zâmbetul fermecător care însoţeşte cuvintele o ia pe Celia pe nepregătite, căci rareori a văzut pe chipul lui altceva decât o expresie de atenţie reţinută ori, ocazional, o oarecare nervozitate.
— Mulţumesc că aţi venit să mă chemaţi, spune ea, trăgând speranţa că musafirii care vorbesc singuri în bibliotecă în timp ce, chipurile, cercetează cărţi fără să aibă nevoie de lumină, să nu fie ceva ieşit din comun pentru la maison Lefèvre.
— Ceilalţi şi-au închipuit că v-aţi evaporat pur şi simplu, o informează Marco în timp ce traversează împreună holul. Eu însă
am fost convins că nu era cazul.
Îi deschide fiecare uşă în timp ce-o conduce spre sufragerie.
Celia este aşezată între Chandresh şi Tsukiko.
— E mai bine aşa decât să fi petrecut seara de una singură, nu eşti de acord? o întreabă Tsukiko şi zâmbeşte atunci când Celia îi dă
dreptate.
În timp ce felurile sosesc pe rând, atunci când nu este întru totul 159
captivată de calitatea uimitoare a mâncărurilor, Celia se amuză, desluşind relaţiile dintre musafiri. Citind în felul în care interacţionează, intuind emoţiile ascunse în spatele hohotelor de râs şi al conversaţiilor, surprinzând locurile de care le rămân agăţate privirile.
Ocheadele pe care Chandresh le aruncă spre arătosul lui asistent devin tot mai evidente cu fiecare pahar de vin, iar Celia bănuieşte că
domnul Alisdair e foarte conştient de ele, deşi rămâne o prezenţă
tăcută la marginea societăţii.
Timp de trei feluri încearcă să ghicească pe care dintre surorile Burgess o preferă domnul Barris, dar când sosesc platourile savant aranjate cu ceea ce par a fi porumbei întregi condimentaţi cu scorţişoară, e sigură de descoperirea ei, deşi n-ar putea spune dacă
Lainie însăşi ştie.
Lui Mme Padva i se spune tante, deşi ea se simte mai degrabă ca o mamă a tuturor decât o simplă mătuşă. Când Celia i se adresează cu madame, toată lumea se întoarce spre ea, surprinsă.
— Atât de potrivit pentru o fată bine-crescută, remarcă Mme Padva cu o strălucire jucăuşă în ochi. Vom fi nevoiţi să mai dăm drumul la şireturile corsetului ăla dacă vrem să te păstrăm în cercul intim al dineurilor.
— Mă aşteptam ca şireturile să se dezlege după dineu, zice Celia calm, stârnind un cor de râsete.
— O vom păstra pe domnişoara Bowen în cercul intim al dineurilor, indiferent de starea corsetului ei, hotărăşte Chandresh.
Te rog notează, adaugă el făcând un semn spre Marco.
— Corsetul domnişoarei Bowen e notat, răspunde Marco, iar râsetele se rostogolesc din nou peste masă.
Marco surprinde privirea Celiei luminată de un surâs, înainte de a se întoarce, făcându-se din nou nevăzut în fundal, aproape cu aceeaşi uşurinţă cu care tatăl ei dispare printre umbre.
160
Soseşte următorul fel, iar Celia e din nou preocupată să asculte şi să observe, încercând în acelaşi timp să ghicească dacă felul de carne ascuns într-un foitaj uşor, însoţit de un sos de vin, este de fapt miel sau ceva mai exotic.
E ceva în comportamentul Tarei, care i se pare neliniştitor. Are o expresie de om hăituit, care apare şi dispare. Când e în vervă, conversând şi râzând, când pare distantă, privind fix printre lumânările scurse.
Abia când râsul ei sună pentru o clipă aproape ca un hohot de plâns, realizează Celia că Tara îi aminteşte de propria mamă.
Sosirea desertului pune capăt tuturor conversaţiilor. Globuri suflate din zahăr, aşezate pe farfurii, trebuie sparte pentru a se ajunge la norii de cremă din interior.
După ce sunetele discordante produse de spargerea zahărului au încetat, nu trece mult până când invitaţii realizează că, deşi globurile sunt identice, fiecare conţine o aromă unică.
Urmează un schimb intens de linguriţe, iar în timp ce unele arome sunt ghicite cu uşurinţă, cum ar fi ghimbirul cu piersică sau nuca de cocos, altele rămân nişte enigme delicioase.
Crema din globul Celiei este în mod cert de miere, dar cu un amestec de mirodenii pe care nimeni nu e în stare să-l definească.
După masă, conversaţia continuă în salon la o cafea şi un pahar de coniac, până la o oră târzie din noapte, după cum o consideră cei mai mulţi dintre musafiri, pe când Tsukiko observă că pentru fetele de la circ e încă devreme.
Când încep să-şi ia rămas-bun, Celia este îmbrăţişată la fel ca toţi ceilalţi şi primeşte o serie de invitaţii la ceai pe perioada cât circul rămâne la Londra.