— Mulţumesc, îi spune ea lui Tsukiko când pleacă. M-am simţit mult mai bine decât mă aşteptam.
— Cele mai plăcute evenimente sunt întotdeauna cele 161
neaşteptate, îi răspunde Tsukiko.
*
Marco îi urmăreşte de la fereastră pe musafirii care pleacă, surprinzând o ultimă imagine a Celiei înainte de a dispărea în noapte.
Mai face un tur prin salon şi sufragerie, apoi jos la bucătărie, ca să
se asigure că totul e în ordine. Restul personalului a plecat deja.
Stinge ultimele lumânări înainte de a urca scările pentru cele din urmă instrucţiuni ale lui Chandresh.
— Reuşit dineul din seara asta? îl întreabă acesta când ajunge în apartamentul care ocupă tot etajul cinci, fiecare cameră fiind luminată de o mulţime de felinare marocane, care aruncă umbre frânte peste mobilierul opulent.
— Într-adevăr, domnule, spune Marco.
— Sper că nu e nimic în program mâine. Sau azi, mai târziu, habar nu am cât e ceasul.
— Ar fi întâlnirea de după-amiază privind programul baletului din stagiunea viitoare.
— Ah, uitasem. Amân-o, te rog.
— Bineînţeles, domnule, zice Marco scoţând un carnet din buzunar şi notând.
— Ah, şi comandă o duzină de cutii din coniacul pe care l-a adus Ethan. Grozavă licoare, mi-a plăcut.
Marco dă din cap, adăugând comanda la notele sale.
— Mai pleci la ora asta? întreabă Chandresh.
— Nu, domnule, răspunde Marco, m-am gândit că e prea târziu să mai plec acasă.
— Acasă, repetă Chandresh de parcă ar rosti un cuvânt străin.
Asta e în aceeaşi măsură casa ta ca şi apartamentul pe care insişti să-l păstrezi. Ba chiar mai mult.
— Am să mă străduiesc să-mi amintesc asta, domnule, promite 162
Marco.
— Domnişoara Bowen e o femeie încântătoare, nu-i aşa? remarcă
Chandresh pe neaşteptate, întorcându-se ca să urmărească reacţia lui Marco la întrebare.
Luat prin surprindere, Marco abia izbuteşte să îngaime ceva, sperând să semene cu obişnuitele lui răspunsuri convenţionale.
— Trebuie s-o invităm la dineu ori de câte ori circul e în oraş, ca în felul ăsta s-o cunoaştem mai bine, punctează Chandresh, întărindu-şi afirmaţia cu un rânjet satisfăcut.
— Da, domnule, e de acord Marco, luptându-se să păstreze o expresie impasibilă. Asta e tot, domnule?
Chandresh râde în timp ce-i face semn cu mâna să plece.
Înainte de a se retrage în apartamentul care îi este rezervat, de trei ori mai mare decât casa lui, Marco se întoarce în bibliotecă.
Stă o vreme în locul unde a găsit-o pe Celia cu câteva ore în urmă, scrutând rafturile familiare şi peretele din sticlă colorată.
Nu-şi poate da seama ce anume făcea ea acolo.
Şi nu observă nici ochii care îl fixează din umbră.
163
Rêveurs
1891 – 1892
Herr Friedrick Thiessen primeşte înştiinţarea prin poştă, un plic obişnuit printre facturi şi corespondenţă de afaceri. Plicul nu conţine o scrisoare sau vreun bilet, ci o cartolină neagră pe o parte, albă pe cealaltă. Le Cirque des Rêves scrie pe faţă cu cerneală argintie.
Pe spate, un scris de mână cu cerneală neagră pe alb anunţă: Douăzeci şi nouă septembrie
Chiar lângă Dresda, Saxonia
Ceasornicarul îşi stăpâneşte cu greu bucuria. Aranjează treburile cu clienţii, termină în timp record ceasurile aflate în lucru şi închiriază pe termen scurt un apartament în Dresda.
Soseşte la Dresda pe 28 septembrie şi îşi petrece ziua cercetând împrejurimile oraşului, întrebându-se unde oare se va stabili circul.
