prezinte cele mai reuşite numere. Unii dintre rêveurs obişnuiesc să
parcurgă tot circul, vizitând metodic fiecare cort, urmărind fiecare spectacol. Alţii au locurile lor preferate, pe care arareori le părăsesc, alegând să petreacă toată noaptea în Menajerie sau în Sala Oglinzilor. Sunt cei care rămân şi cel mai mult, până la orele mici ale dimineţii, când cei mai mulţi vizitatori au plecat să se culce.
Adesea, înainte de zori, în tot circul nu se vede nicio altă culoare cu excepţia micilor pete de roşu.
*
Herr Thiessen primeşte zeci de scrisori de la alţi rêveurs, iar el răspunde fiecăruia în parte. Pe când unii se rezumă la o unică
misivă, mulţumiţi de răspunsul primit, alţii prelungesc schimbul, transformându-l într-o colecţie de convorbiri în desfăşurare.
Azi răspunde unei scrisori care îi atrage în mod special atenţia.
Autorul scrie despre circ dovedind o uimitoare înţelegere a acestuia, iar scrisoarea este mai personală decât majoritatea, adâncindu-se în reflecţii asupra scrierilor sale, comentariile despre ceasul Wunschtraum ajungând la un nivel al detalierii care presupune observarea acestuia timp de ore şi ore. Citeşte scrisoarea de trei ori înainte de a se aşeza la birou, pentru a compune răspunsul.
Timbrul este de la New York, dar semnătura nu pare a aparţine vreunui rêveur întâlnit în oraşele prin care a trecut.
Dragă domnişoară Bowen, începe el.
Speră din toată inima să primească şi un răspuns.
169
Colaborări
SEPTEMBRIE-DECEMBRIE 1893
Marco soseşte la biroul din Londra al domnului Barris cu doar câteva minute înainte de ora stabilită, surprins să găsească spaţiul altminteri bine pus la punct întors pe dos, plin de lăzi pe jumătate împachetate şi mormane de cutii. Masa nici nu se mai vede în haosul din jur.
— E deja atât de târziu? întreabă domnul Barris când Marco se opreşte şi bate în uşa deschisă, incapabil să mai facă vreun pas din lipsă de spaţiu. Ar fi trebuit să las ceasul afară, e într-una din lăzile astea, mai spune el, făcând semn spre un şir de lăzi mari din lemn, înşirate de-a lungul peretelui. Este însă cu neputinţă să spui dacă
vreuna ticăie. Şi intenţionam să eliberez puţin locul, adaugă el, dând la o parte cutiile şi ridicând sulurile cu proiecte.
— Îmi pare rău că vă deranjez, spune Marco. Voiam însă să
vorbesc cu dumneavoastră înainte de a pleca din oraş. Aş fi putut aştepta până când eraţi instalat la noua adresă, dar doream să
discutăm chestiunea faţă în faţă.
— Fireşte, zice domnul Barris. Voiam oricum să vă dau copiile de rezervă ale planurilor. Trebuie să fie pe aici.
Cotrobăie printre sulurile cu proiecte, verificând etichetele şi datele.
Uşa biroului se închide uşor, fără să fie atinsă.
— Aş putea să vă pun o întrebare, domnule Barris? întreabă
Marco.
— Desigur, răspunde domnul Barris, continuând să trieze sulurile de hârtie heliografică.
— Cât de mult ştiţi?
Domnul Barris pune jos sulul pe care îl ţine în mână, 170
împingându-şi ochelarii până la rădăcina nasului, ca să se uite mai bine la Marco.
— Cât de mult ştiu despre ce? se interesează el după o pauză
lungă.
— Cât de mult v-a povestit domnişoara Bowen? întreabă Marco în loc de răspuns.
Domnul Barris îl priveşte o clipă curios, înainte de a vorbi.
— Dumneavoastră sunteţi, aşadar, adversarul? spune el, iar zâmbetul i se lăţeşte pe toată faţa, atunci când Marco încuviinţează.
— V-a povestit despre competiţie? vrea să ştie Marco.
— Doar în câteva cuvinte, deconspiră domnul Barris. A venit la mine acum câţiva ani şi m-a întrebat ce părere aş avea dacă mi-ar spune că tot ceea ce face este real. I-am răspuns că aş fi nevoit s-o cred pe cuvânt ori să o consider mincinoasă, dar că nicicând nu mi-aş putea închipui că o domnişoară atât de drăgălaşă ar putea fi o mincinoasă. Iar apoi m-a întrebat ce-aş putea proiecta dacă nu aş
avea limitări, cum ar fi gravitaţia, de pildă, de care să ţin cont. Ăsta a fost începutul Caruselului, dar îmi închipui că ştiţi deja asta.
— Am presupus, zice Marco. Deşi nu eram sigur în ce măsură vaţi implicat şi dacă eraţi în cunoştinţă de cauză.
— Mă aflu în situaţia de a putea fi folositor, după cum văd eu lucrurile. Cred că magicienii angajează ingineri pentru ca trucurile pe care le prezintă pe scenă să pară ceea ce nu sunt. În acest caz, eu ofer tocmai opusul, ajutând magia adevărată să pară o construcţie ingenioasă. Domnişoara Bowen se referă la asta numind-o
„fundamentare”, adică a face incredibilul credibil.
