— Nu în mod special, vine răspunsul domnului Barris. Crezi că e 177
ciudat?
— Cred că o mulţime de lucruri legate de circ sunt ciudate, spune Tara, făcându-şi de lucru cu dantela manşetei.
Domnul Barris stă în continuare la biroul său, sprijinit de spătarul scaunului.
— Nu crezi că ar fi mai bine să vorbim despre lucrul pentru care ai venit aici în loc să ne tot învârtim în jurul subiectului? îi propune el. N-am fost niciodată bun la învârteli.
— Ceea ce nu-i adevărat, îl contrazice Tara, aşezându-se pe scaunul de vizavi, deşi continuă să cerceteze camera cu privirea.
Dar nu strică să încercăm o abordare directă, deşi mă întreb dacă
vreunul din noi mai ştie cum. De ce-ai plecat din Londra?
— Presupun că am plecat din acelaşi motiv pentru care tu şi sora ta călătoriţi atât de mult, spune domnul Barris. Prea multe priviri insistente şi complimente ambigue. Mă îndoiesc că cineva şi-a dat seama că părul meu a încetat să se rărească din seara deschiderii circului, dar după un timp au prins de veste. Şi dacă despre tante Padva se poate spune că îmbătrâneşte frumos, iar în cazul lui Chandresh totul poate fi pus pe seama excentricităţii lui, noi, ceilalţi, suntem supuşi unui alt fel de control, fiind ceva mai banali.
— E mai simplu pentru cei care pot pur şi simplu să dispară în interiorul circului, remarcă Tara, privind pierdută pe fereastră. Din când în când Lainie sugerează să-l urmăm, mie însă mi se pare o soluţie temporară, suntem prea schimbătoare ca să ne fie bine.
— Aţi putea să renunţaţi pur şi simplu, o sfătuieşte domnul Barris liniştit.
Tara clatină din cap.
— Cât durează până când oraşele în care te muţi devin insuficiente? Care e soluţia în afară de asta? Să ne schimbăm numele? Nu… nu-mi place să fiu nevoită să apelez la asemenea tertipuri.
178
— Nu ştiu, recunoaşte domnul Barris.
— Se petrec mult mai multe decât lucrurile la care avem noi acces, de asta sunt sigură, spune Tara cu un oftat. Am încercat să
discut cu Chandresh, dar a fost ca şi cum am fi vorbit limbi diferite.
Nu-mi place să stau cu mâinile în sân când în mod clar ceva nu e în ordine. Mă simt… nu neapărat prizonieră, dar ceva pe aproape, şi nu ştiu ce să fac.
— Şi cauţi răspunsuri, continuă domnul Barris.
— Nu ştiu ce caut, mărturiseşte Tara, iar o clipă chipul i se încreţeşte ca şi cum ar fi gata să izbucnească în lacrimi, dar imediat îşi recapătă stăpânirea de sine. Ethan, nu simţi câteodată că de fapt visezi, tot timpul?
— Nu, n-aş zice asta.
— Mie mi se pare tot mai greu să fac deosebirea între somn şi trezie, se confesează Tara, jucându-se din nou cu dantela manşetelor. Nu-mi place să fiu lăsată în întuneric. Şi nu sunt în mod particular dispusă să cred în lucruri imposibile.
Înainte de a răspunde, domnul Barris îşi scoate ochelarii, ştergându-şi lentilele cu batista şi ţinându-i în lumină ca să verifice dacă mai sunt urme de murdărie.
— Am avut ocazia să văd o mulţime de lucruri pe care altădată
le-aş fi considerat imposibile ori incredibile. Constat că nu mai dispun de repere clare pentru asemenea chestiuni. Mă străduiesc să-mi fac treaba cât mai bine cu putinţă şi să-i las pe ceilalţi să-şi vadă
de ale lor.
Deschide apoi un sertar şi, după ce caută o clipă, scoate la iveală
o carte de vizită pe care nu scrie decât un nume. Deşi bucăţica de hârtie e cu susul în jos, Tara reuşeşte cu uşurinţă să desluşească
literele A şi H, chiar dacă nimic altceva. Domnul Barris ia un creion şi notează o adresă din Londra sub numele tipărit.
— Cred că niciunul dintre noi nu ştia cu exactitate în seara aceea 179
în ce aveam să intrăm, spune el. Dacă insişti să sapi mai adânc, cred că doar el ar putea să-ţi fie de ajutor, deşi nu pot garanta că va fi prea binevoitor.
Împinge cartea de vizită pe masă. Tara o priveşte cu atenţie înainte de-a o vârî în geantă, de parcă nu ar fi sigură că e reală.
— Mulţumesc, Ethan, zice ea fără să-l privească. Îţi sunt foarte recunoscătoare, crede-mă.
— Cu plăcere, draga mea, spune domnul Barris. Sper… sper să
găseşti ceea ce cauţi.
Tara se mulţumeşte să dea din cap, apoi trec la chestiuni mai puţin importante, pe când ceasul ticăie, parcurgând orele după-amiezii, iar lumina de dincolo de geamurile mate scade vizibil. Deşi o invită să ia masa împreună, Tara îl refuză politicos şi pleacă.
Domnul Barris se întoarce la planşeta lui, creionul trasează din nou linii, ceasul ticăie, armonia a fost restabilită.
180
Umbrela Magicianului
PRAGA, MARTIE 1894
