Faptul că ea se gândeşte la circ ca la o expoziţie e o plăcută
surpriză pentru el, deoarece de ani de zile a încetat să-l mai vadă ca pe ceva antagonist.
— Da, răspunde Celia. Mai ales dacă e vorba de proiectul despre care vorbea domnul Barris în timpul mesei.
— Chiar asta voiam să-ţi arăt.
Marco o conduce spre o altă uşă, trecând prin hol şi îndreptându-se spre sala de bal din capătul clădirii, unde lumina lunii se strecoară prin sticla ferestrelor de pe peretele din spate.
*
Afară, în spaţiul de dincolo de terasă pe care îl ocupa odinioară
grădina, locul a fost excavat cu un nivel mai jos de sol. Acum e doar pământ compactat şi grămezi de piatră care formează nişte ziduri înalte, dar rudimentare.
Celia coboară cu grijă treptele de piatră cu Marco în urma ei. Jos, zidurile îi înconjoară ca un labirint, lăsând la vedere doar porţiuni mici din grădină.
— M-am gândit că lui Chandresh i-ar face bine să aibă un proiect 253
de care să se ocupe, explică Marco. Cum în zilele astea iese atât de puţin, renovarea grădinii mi s-a părut un bun punct de plecare. Ai vrea să vezi cum va arăta când va fi gata?
— Cum să nu, spune Celia. Ai planurile aici?
În loc de răspuns, Marco ridică o mână şi face un gest de jur împrejur.
Piatra brută care cu numai câteva clipe înainte fusese stivuită e acum aranjată şi cioplită, formând bolţi şi alei acoperite cu viţă
sălbatică, luminate de mici felinare strălucitoare. De pe nişte grătare de deasupra coboară trandafiri, lăsând să se vadă cerul înstelat al nopţii prin spaţiul dintre flori.
Celia îşi duce mâna la gură înăbuşindu-şi un ţipăt de încântare.
Întreaga scenă, începând cu parfumul trandafirilor până la căldura ce radiază din felinare, e copleşitoare. Aude susurul unei fântâni în apropiere şi se îndreaptă spre poteca acoperită dintr-odată cu iarbă
ca s-o găsească.
Marco o urmează în timp ce explorează locul, cercetând fiecare colţ al aleilor întortocheate.
Apa fântânii din centru se revarsă asemenea unei cascade peste un perete cioplit, ajungând într-un iaz rotund plin cu crapi koi.
Solzii lor strălucesc în lumina lunii, pete luminoase de alb şi portocaliu în apele întunecate.
Celia întinde mâna, lăsând apa să-i acopere degetele în vreme ce apasă piatra rece de dedesubt.
— Obţii toate astea în mintea mea, nu-i aşa? întreabă ea când îl aude pe Marco în spate.
— Iar tu îmi dai voie, răspunde el.
— Probabil că aş putea să-i pun capăt, zice Celia, întorcându-se spre tânăr.
El stă rezemat de una din bolţile de piatră şi o urmăreşte.
— Sunt sigur că ai putea. Dacă ai opune puţină rezistenţă, n-ar 254
merge la fel de bine şi ar putea fi complet blocat. Bineînţeles că
apropierea este cheia imersiunii.
— N-ai putea face asta cu circul, remarcă Celia.
Marco dă doar din umeri.
— Din păcate, distanţa e prea mare, spune el. E una dintre specialităţile mele, dar există prea puţine ocazii să o pun în aplicare.
Consider că nu trebuie să creezi asemenea iluzii pentru mai mult de o persoană în acelaşi timp.
— E uimitor! exclamă Celia, urmărind crapii koi care înoată la picioarele ei. N-aş reuşi niciodată ceva atât de complicat, deşi mie mi se spune iluzionista. Cred că numele ţi se potriveşte mai bine ţie.
— Presupun că „Frumoasa-Femeie-ce-Poate-Manipula-Lumea-cu-Gândul” e prea greoi.
— Nu cred că ar avea loc pe anunţul de pe cortul meu.
El râde încetişor şi cald, iar Celia se întoarce cu spatele ca să-şi ascundă zâmbetul, concentrându-şi atenţia asupra apei învolburate.
— Am şi eu o specialitate pe care nu pot s-o folosesc, declară ea.
Sunt foarte bună la manipularea ţesăturilor, dar talentul meu pare inutil, având în vedere ce este în stare să facă Madame Padva.
Îşi manevrează rochia în aşa fel încât argintiul să capteze lumina şi să strălucească la fel de tare ca felinarele.
