Reacţia în aerul din jur e instantanee. O descărcare se produce în cameră, înviorătoare şi luminoasă. Candelabrul se clatină.
Senzaţia care îl cotropeşte pe Marco este intensă şi intimă, începând de acolo de unde palma lui o atinge pe a ei, pătrunzând tot mai departe şi mai adânc.
Celia îşi trage mâna după ce îşi recapătă echilibrul, făcând un pas înapoi şi rezemându-se de perete. Din clipa în care ea îi dă drumul, valul care l-a cuprins începe să se retragă.
— Îmi pare rău, spune ea încet, cu respiraţia tăiată. M-ai luat prin surprindere.
— Îmi cer scuze, zice şi Marco, inima bătându-i cu atâta putere, încât abia aude vorbele ei. Deşi nu pot spune că sunt sigur de ceea ce s-a întâmplat.
— Sunt extrem de sensibilă la energii. Oamenii care fac lucrurile 260
pe care le faci tu sau eu au un anumit tip de energie foarte palpabilă, iar eu… nu sunt încă obişnuită cu a ta.
— Sper doar că a fost şi pentru tine o experienţă la fel de plăcută
cum a fost pentru mine.
Celia nu-i răspunde, iar el, ca să nu-i mai ia încă o dată mâna, îi deschide uşa, conducând-o înapoi pe scara întortocheată.
*
Traversează sala de bal luminată de razele lunii, paşii lor răsunând la unison.
— Cum se simte Chandresh? vrea să ştie Celia, căutând un subiect care să umple tăcerea, orice ar putea să-i distragă atenţia de la mâinile care continuă să-i tremure, şi amintindu-şi de paharul răsturnat la dineu.
— Se clatină, spune Marco cu un oftat. De când s-a deschis circul e tot mai împrăştiat. Eu… fac tot ce pot ca să-l calmez, dar mă tem că asta are un efect advers asupra memoriei lui. Nu era în intenţia mea, dar după cele întâmplate cu răposata domnişoară Burgess, mi-am zis că e cel mai înţelept mod de a acţiona.
— Domnişoara Burgess se afla în poziţia particulară de a fi implicată în toate, dar de a nu face parte din circ, afirmă Celia. Sunt convinsă că nu e o poziţie căreia să-i faci uşor faţă. Cel puţin, tu poţi să-l ţii pe Chandresh sub observaţie.
— Într-adevăr, zice Marco. Mi-ar fi plăcut să existe o posibilitate de a-i proteja pe cei din afara circului în felul în care rugul aprins îi protejează pe cei dinăuntru.
— Rugul aprins? întreabă Celia.
— Îndeplineşte mai multe scopuri. În primul rând, este legătura mea cu circul, dar serveşte şi drept un fel de pavăză. Nu m-am gândit însă la faptul că nu-i include şi pe cei din afara gardului.
— Eu nici măcar nu m-am gândit la vreo pavăză, mărturiseşte Celia. Cred că la început nici n-am înţeles prea bine cât de mulţi 261
oameni vor fi implicaţi în confruntarea noastră.
Se opreşte din mers, rămânând în mijlocul sălii de bal. Marco se opreşte şi el, dar nu spune nimic, ci aşteaptă ca ea să vorbească.
— Nu a fost vina ta, spune ea pe un ton calm. Ce i s-a întâmplat Tarei. Circumstanţele ar fi putut apărea indiferent de ceea ce am fi făcut, tu sau eu. Nu poţi priva un om de propria voinţă, asta a fost una dintre primele lecţii pe care le-am învăţat.
Marco încuviinţează, apoi face un pas mai aproape. Întinde mâna spre ea, degetele lui trecând uşor peste ale ei.
Senzaţia este la fel de copleşitoare ca atunci când a atins-o, dar ceva e diferit. Aerul se schimbă, dar candelabrele rămân nemişcate.
— Ce faci? întreabă ea.
— Ai zis ceva de energie, explică Marco. O armonizez pe a ta cu a mea, ca să nu mai spargi vreun candelabru.
— Dacă aş sparge ceva, aş fi probabil în stare să-l repar, spune Celia, dar nu se retrage.
Fără să-i mai pese de efectul pe care ar putea să-l aibă asupra celor din jur, reuşeşte să se relaxeze, acceptând senzaţia în loc să-i opună rezistenţă. E minunată. Este la fel cu ceea ce a simţit în cele mai multe dintre corturile lui, emoţia de a fi înconjurată de ceva admirabil şi fantastic, dar mărit şi concentrat direct asupra ei.
Simţind pielea lui pe a ei începe să tremure din tot corpul, deşi degetele lui rămân împreunate cu ale ei. Priveşte în sus spre el, cufundându-se în cenuşiul verzui al ochilor lui, fără să-şi mai întoarcă privirea.
Rămân uitându-se unul la altul în tăcere pentru câteva clipe care le par ceasuri.
Ceasul din hol bate ora fixă, iar Celia tresare speriată. De cum a dat drumul mâinii lui Marco, ar vrea s-o ia din nou, dar seara a fost deja mult prea bogată în evenimente.
— O ascunzi atât de bine, spune ea. Simt aceeaşi energie radiind 262
ca un soare în toate corturile tale, dar în persoana ta e complet camuflată.
— Inducerea în eroare este unul dintre punctele mele forte, zice Marco.
— Nu va mai fi la fel de uşor acum că mi-ai atras atenţia.
— Îmi place să am parte de atenţia ta, declară el. Mulţumesc pentru atenţie. Mulţumesc că ai rămas.
— Iar eu te iert că mi-ai şterpelit şalul.
Zâmbeşte în vreme ce el râde.
Apoi dispare. Printr-un simplu truc îi distrage atenţia, cât să aibă
timp să se furişeze afară, în pofida dorinţei de a mai rămâne.
