Mme Padva participă şi ea, forţată întrucâtva de Chandresh, superb înveşmântată în catifea aurie brodată fin cu fir roşu şi purtând o podoabă de pene roşu carmin în părul alb. Petrece cea mai mare parte a serii într-un fotoliu lângă foc, mai degrabă
urmărind evenimentele ce se desfăşoară în jur decât participând direct la ele.
Herr Friedrick Thiessen a fost invitat special, dar cu condiţia să
nu publice un cuvânt despre această întâlnire şi să nu vorbească
267
nimănui despre ea. Promite bucuros şi vine îmbrăcat în roşu cu o pată de negru, exact opusul costumaţiei lui obişnuite.
Majoritatea serii o petrece în compania Celiei Bowen, a cărei rochie îşi schimbă culoarea, trecând printr-un curcubeu complementar cu nuanţele pe care le poartă cei care se întâmplă să
fie prin preajmă.
Nu există alţi artişti în afară de orchestră, ar fi şi dificil să găseşti numere de divertisment pe gustul unei societăţi compuse mai ales din membrii unui circ. Cea mai mare parte a serii trece în conversaţii şi socializări.
La dineul care începe fix la miezul nopţii, fiecare fel e realizat în alb şi negru, dar la prima înţepătură cu furculiţa culorile se revarsă, eliberând cele mai felurite arome. Unele feluri sunt servite pe mici oglinzi în loc de farfurii.
Poppet şi Widget le strecoară bucăţele potrivite celor doi pisoi de culoarea dulceţii de portocale de la picioarele lor, în timp ce ascultă
cu atenţie poveştile despre balet ale lui Mme Padva. Mama lor îşi permite să remarce că pe alocuri conţinutul poveştilor ar putea să
nu fie tocmai potrivit pentru doi copii care abia au împlinit treisprezece ani, dar Mme Padva continuă neabătut, omiţând doar detaliile cele mai sordide, pe care Widget le poate citi în sclipirea din ochii ei, chiar dacă ea nu le rosteşte cu glas tare.
Desertul constă dintr-un tort de dimensiuni gargantueşti făcut în formă de cort de circ cu o glazură în dungi şi umplut cu cremă de zmeură, în perfect contrast cromatic. Mai sunt şi leoparzi de ciocolată în miniatură, căpşuni învelite în forme întortocheate de ciocolată albă şi neagră.
După ce desertul a fost strâns, Chandresh ţine o lungă cuvântare mulţumindu-le tuturor oaspeţilor pentru treisprezece ani spectaculoşi, pentru minunea de circ care n-a fost altceva decât o idee în urmă cu mai mult de o decadă. Continuă în acest fel, 268
vorbind despre visuri, marea familie şi dorinţa de unicitate într-o lume a similarităţii.
Rosteşte lucruri profunde, bate pe alocuri câmpii, pierde şirul, dar aproape toată lumea apreciază spusele lui. După aceea, cei mai mulţi profită de ocazie ca să-i mulţumească personal pentru petrecere şi pentru circ. Unii ţin chiar să comenteze sentimentele sale.
Exceptând, bineînţeles, remarca lui despre faptul că niciunul dintre ei nu pare a fi îmbătrânit, cu excepţia gemenilor Murray, remarcă urmată de o tăcere ciudată, întreruptă de tusea domnului Barris. Nimeni nu îndrăzneşte să amintească de ea, iar unii par chiar uşuraţi când peste o oră Chandresh însuşi pare a nu-şi mai aminti multe din cele spuse.
După dineu, urmează dansul în sala de bal tapetată cu fâşii de mătase colorată, împodobită cu auriu, ce se revarsă peste pereţi şi ferestre, lucind la lumina lumânărilor.
Domnul A.H- se ţine deoparte, trecând mai mult neobservat şi vorbind doar cu câţiva dintre musafiri, inclusiv cu domnul Barris, care i-l prezintă pe Herr Thiessen. Cei trei bărbaţi se angajează într-o discuţie scurtă dar pasionată despre ceasuri şi natura timpului, înainte ca domnul A.H- să se scuze politicos, făcându-se din nou nevăzut în fundal.
Evită cu totul sala de bal, cu excepţia unui singur vals, pe care îl dansează constrâns de Tsukiko. Aceasta e îmbrăcată într-o rochie făcută dintr-un chimono roz, părul îi e înnodat în creştet, iar ochii sunt vopsiţi cu roşu aprins.
Graţia lor combinată sfidează strădaniile celorlalte cupluri de dansatori.
Isobel, îmbrăcată toată în bleu azuriu, încearcă în zadar să-i atragă atenţia lui Marco. El o evită cât poate şi e greu de reperat în mulţime, fiind îmbrăcat la fel ca restul personalului. În cele din 269
urmă, după mai multe pahare de şampanie, Tsukiko reuşeşte s-o convingă să renunţe, trăgând-o după ea în grădina scufundată, ca să-i schimbe gândurile.
Atenţia lui Marco, când nu e ocupat să îndeplinească vreun ordin al lui Chandresh ori s-o vegheze pe Mme Padva, care îl loveşte cu bastonul după ce o întreabă de nenumărate ori dacă nu are nevoie de vreun ajutor, este orientată exclusiv asupra Celiei.
— Sunt distrus că nu pot să te invit la dans, îi şopteşte Marco când ea trece pe lângă el în sala de bal, verdele-închis al costumului său întinzându-se peste rochia ei ca muşchiul de pădure.
— În cazul ăsta eşti mult prea uşor de distrus, murmură Celia făcându-i semn cu ochiul când apare Chandresh şi îi oferă braţul.
Verdele muşchiului este înghiţit de un vineţiu-închis şi un auriu strălucitor în timp ce se îndepărtează la braţul lui Chandresh.
Chandresh o prezintă pe Celia domnului A.H-, nefiind în stare să-şi amintească dacă cei doi s-au mai întâlnit. Celia pretinde că nu s-ar cunoaşte, deşi şi-l aminteşte pe domnul care îi ia politicos mâna, deoarece arată exact ca atunci când ea avea şase ani. Doar costumul lui e altul, adaptat modei actuale.
Mai mulţi musafiri insistă, rugând-o pe Celia să prezinte un număr. Deşi la început refuză, în cursul serii le îndeplineşte dorinţa, trăgând-o pe neştiutoarea Tsukiko în mijlocul ringului de dans şi făcând-o să dispară într-o clipită, în pofida mulţimii de oameni din jur. Acum sunt două femei în rochii roz pal, iar apoi nu mai e decât Celia singură.
Peste alte câteva clipe, din bibliotecă se aud ţipete când Tsukiko reapare într-un sarcofag decorat cu luminiţe şi aşezat în picioare în unul din colţuri. Tsukiko ia un pahar cu şampanie de la un chelner uluit, dăruindu-i un surâs angelic înainte de a reveni în sala de bal.
Trece pe lângă gemeni care îşi fac de lucru fiecare în felul lui.
Poppet străduindu-se să-i înveţe pe pisoii portocalii să se urce pe 270
umărul ei, în vreme ce Widget trage o carte după alta de pe rafturile bine garnisite ale bibliotecii. Poppet îl ia cu forţa de acolo pentru a-l împiedica să petreacă restul timpului citind.
Musafirii se plimbă în grupuri colorate din sala de bal prin holuri şi bibliotecă, ca un curcubeu în continuă transformare, punctat de râsete şi discuţii. Hărmălaia şi buna dispoziţie continuă până la orele mici ale dimineţii.
Pe când Celia traversează singură holul din faţă, Marco o prinde de mână şi o trage în firida întunecată din spatele statuii aurite.
Petalele de trandafir se învolburează din pricina curentului de aer iscat.
— Să ştii că nu prea sunt obişnuită cu asemenea tratamente, spune Celia.
Îşi trage mâna din mâna lui, dar nu se îndepărtează, deşi e loc destul între perete şi statuie. Culoarea rochiei ei devine verde-închis.
— Arăţi exact ca atunci când te-am văzut prima oară, zice Marco.
