— Aş vrea să ştiu dacă mă descurc bine, zice Marco pe un ton jos şi foarte rece.
— Ai progresat mulţumitor, răspunde maestrul său. Ai aici o ocupaţie permanentă, o poziţie convenabilă de pe care să-ţi desfăşori activitatea.
— Dar cu toate astea, nu pot să fiu eu însumi. M-ai învăţat atâtea lucruri, şi apoi m-ai plasat aici ca să pretind că sunt altcineva, în timp ce ea ocupă scena, făcând exact ceea ce a fost învăţată să facă.
273
— Dar nimeni de acolo nu o crede. Cu toţii sunt încredinţaţi că îi înşală. Nu văd ceea ce este ea de fapt, aşa cum nu văd nici ce eşti tu.
Ea însă e mai vizibilă. Dar aici nu e vorba de a avea un public, încerc să dovedesc ceva. Iar tu poţi să faci la fel de mult ca ea fără a da un spectacol flamboaiant şi fără trucuri. Poţi să-ţi păstrezi relativul anonimat şi să-i egalezi performanţele. Îţi sugerez să
păstrezi distanţa faţă de ea şi să te concentrezi asupra propriei munci.
— Sunt îndrăgostit de ea.
Nicicând până acum ceva spus sau făcut de Marco nu a provocat o reacţie vizibilă a bărbatului în costum cenuşiu, nici chiar atunci când din greşeală a dat foc unei mese în timpul lecţiilor, dar expresia care se aşterne acum pe chipul maestrului este în mod cert tristă.
— Îmi pare rău să aud asta, spune el. În acest fel înfruntarea va deveni mult mai dificilă pentru tine.
— Suntem prinşi în acest joc de peste un deceniu, când are să se sfârşească?
— Se va sfârşi când vom avea un învingător.
— Şi cât mai durează asta? întreabă Marco.
— E greu de spus. Ultima înfruntare a durat treizeci şi şapte de ani.
— Dar nu putem face circul să funcţioneze treizeci şi şapte de ani.
— În acest caz, nu veţi avea atât de mult de aşteptat. Ai fost un foarte bun student, eşti un foarte bun competitor.
— De unde ştii? întreabă Marco pe un ton ridicat. Ani întregi n-ai considerat necesar să vorbeşti cu mine. N-am făcut nimic pentru tine. Totul, fiecare modificare pe care am adus-o circului, fiecare lucru imposibil şi fiecare realizare uimitoare, a fost creat pentru ea.
— Motivele tale nu afectează jocul.
— Am terminat cu jocul tău, spune Marco. Plec.
274
— Nu poţi pleca, îi răspunde maestrul său. Eşti legat de el. De ea.
Înfruntarea continuă. Unul dintre voi va pierde. Nu ai nicio opţiune în această privinţă.
Marco ia o minge de pe masa de biliard şi o azvârle în direcţia bărbatului în costum cenuşiu. Acesta se fereşte cu uşurinţă, iar mingea loveşte vitraliul cu apusul de soare.
Fără un cuvânt, Marco îi întoarce spatele maestrului său. Iese pe uşa din spate, fără să o observe pe Isobel când trece prin hol, unde ea a aşteptat, suficient de aproape ca să audă toată conversaţia.
Tânărul se duce direct în sala de bal, făcându-şi loc spre mijlocul ringului de dans. O prinde pe Celia de braţ, desprinzând-o de Herr Thiessen.
Marco o trage apoi spre el într-o îmbrăţişare de smarald, atât de aproape, că nu se mai vede unde se sfârşeşte costumul lui şi unde începe rochia ei.
Pentru Celia, dintr-odată, nu mai e nimeni în încăpere, ci doar el care o ţine în braţe.
Dar înainte de a-şi exprima uimirea, buzele lui le pecetluiesc pe ale ei, iar cuvintele devin inutile.
Marco o sărută ca şi cum ar fi singurii oameni de pe lume.
Aerul din jur se învolburează transformându-se în vijelie, deschizând uşile de sticlă dinspre grădină în zbaterea perdelelor umflate de vânt.
Fiecare pereche de ochi din sala plină se întoarce în direcţia lor.
Iar apoi el îi dă drumul şi pleacă.
Când Marco a ajuns la uşă, aproape toţi cei de faţă au uitat completamente incidentul. În locul lui se instalează o confuzie de moment care e pusă pe seama căldurii sau a excesului de şampanie.
Herr Thiessen nu-şi mai aminteşte de ce iluzionista s-a oprit deodată din dans şi nici când rochia ei a devenit verde.
— S-a întâmplat ceva? o întreabă el când îşi dă seama că ea 275
tremură.
*
Domnul A.H- se precipită prin holul de la intrare, evitând în ultima clipa să nu calce peste Poppet şi Widget care stau întinşi pe jos, învăţându-i pe Bootes şi Pavo să meargă în cerc stând pe picioarele din spate.
Widget i-l întinde pe Bootes (sau Pavo) lui Poppet şi o ia pe urma bărbatului în costum cenuşiu. Îl urmăreşte în timp ce se îndreaptă
spre vestibul, îşi ia jobenul cenuşiu şi bastonul de argint de la valet şi iese pe uşa din faţă. Apoi Widget îşi lipeşte nasul de una dintre ferestre şi îl vede trecând pe sub felinarul de pe stradă înainte de a se face nevăzut.
