— Acum, spuse Barry, dacă crezul nostru are oarecare bază reală, o vom afla curând.
Stând de o parte și de cealaltă a divanului, cei doi priveau cu inima palpitând. Au trecut minute într-o liniște apăsătoare. După
aceea, de pe buzele doctorului scăpă o exclamație. El se plecă
imediat cu stetoscopul în mână.
— Dumnezeule bun, Dun, bolborosi el ridicându-se. Nu mai încape nicio îndoială acum... are pulsații limpezi.
În aceeași clipă buzele palide se desfăcură puțin, descoperind lucirea dinților albi, iar în liniștea din jur se putea auzi zvonul aproape imperceptibil al unei respirații, în timp ce o ușoară mișcare înălța pânza care acoperea pieptul femeii. Cei doi bărbați au rămas încremeniți. Miracolul se împlinea în fața lor. Încet, întocmai ca o vagă auroră, o roșeață ușoară se întinse peste obrajii palizi, iar o nuanță mai vie acoperi buzele cu linie perfectă. S-ar fi putut spune că un văl era ridicat de peste obraz, că sufletul reintrase în corp, reluându-și locul. Primului suspin îi urmă o respirație înceată și regulată, iar pieptul, care umfla pânza rochiei, palpita în ritm. Cu toată frumusețea sa, femeia de odinioară nu era decât umbra 61
acesteia, care îmbobocea întocmai unei flori într-o viață
strălucitoare.
Dundas apusă deodată mâna lui Barry și-i șopti:
— Să nu rămânem atât de aproape Dick. S-ar putea s-o speriem dacă deschide brusc ochii.
Barry îl aprobă dând din cap și amândoi se retraseră la câțiva pași.
— Privește, Dick! Uită-te la mâna ei! spuse Dundas apucând ca într-o menghină brațul prietenului său.
Mâna albă se întinse încet, recăzând pe mantia de păr auriu.
După o clipă urmă un suspin mai adânc decât cel de odinioară, iar capul se întoarse puțin pe pernă. Pleoapele tremurară o vreme, după care ochii se deschiseră minunați și adânci, iar femeia păru să-și dea seama fulgerător de cele din jur. Mâna albă fu dusă la frunte, după care ea înălță capul și privi în jur. Când îi văzu pe cei doi bărbați tăcuți, un strigăt îi scăpă de pe buze, se ridică în cot și-i privi cu uimire neascunsă, dar fără nicio teamă.
Eliberat pentru o clipă din intensitatea privirii ei, Barry șopti emoționat:
— Pentru numele lui Dumnezeu, vorbește-i Allan; spune-i ceva, fă ceva!
Allan se calmă cu greutate și se îndreptă spre femeie cu brațele întinse. Nu a știut niciodată cum a reușit să-și stăpânească glasul, dar reuși să spună cu o voce calmă și senină:
— Nu vă temeți de noi, vă rog. Suntem prieteni care dorim să vă
venim în ajutor.
La sunetul glasului său ea ridică privirile spre mâinile lui, după
care privi din nou pata întunecată din podul palmei. Se ridică încet și privi în jur. Privirea ei străbătu sala de la un capăt la altul și se opri în cele din urmă asupra mesei pe care se aflau aranjate fiolele și instrumentele. Ca și cum ar fi bănuit rostul lor își privi brațul pansat, 62
pe care nu-l observase până atunci și pipăi tifoanele cu degete nervoase. Fără să apuce mâinile care-i erau întinse, trecu încet prin fața lui Dundas și se duse drept în sala în care se aflau tablourile de distribuție. Cei doi bărbați s-au dat înapoi spre a o lăsa să treacă, supraveghindu-i cu atenție fiecare gest. În ciuda uluirii lor, au remarcat totuși mersul ei de o grație regală. Femeia atinse într-un scop precis manetele, unele după altele. Odată obținu drept răspuns un sunet profund și muzical de clopot.
Oricare ar fi fost rostul acestei manevre, perfectul ei sânge rece nu le îngădui să-și dea seama dacă rezultatul era așteptat sau nu.
Fără nicio șovăire se întoarse traversând sala și se opri în fața unuia dintre dulapurile pe care Allan se străduise zadarnic să-l descuie.
Partea din afară, se desprinse deîndată cu atingerea degetelor ei, lăsând să se vadă o cavitate unde se găseau o sumedenie de cadrane înconjurate de hieroglife, fiecare cadran având un indicator.
Necunoscuta le cercetă îndeaproape o vreme și de-abia atunci pentru prima dată dădu semnele unei emoții adânci. Ceea ce aflase din cuprinsul dulapului părea s-o fi tulburat nespus de mult. Când se întoarse spre cei doi bărbați care o priviseră în liniște, fața ei purta expresia unei uimiri neîncrezătoare. De vreo câteva ori, ca și cum ar fi voit să se convingă de propria ei judecată, privi mai întâi grupele de cadrane din dulap, apoi din nou chipurile celor doi bărbați.
— Ce părere ai, Dun? întrebă Barry agitat.
—Mi se pare că dispozitivul acesta de orologerie a ajutat-o să afle câtă vreme a petrecut dormind, răspunse Allan fără să-și ia privirile.
Dacă este așa, nu mă miră că este uluită. Dick, mai încerc odată să-i vorbesc!
Ca și cum ar fi înțeles cele ce se petreceau în spatele ei, ea se depărtă de dulap și se apropie de cei doi. Pe fața ei nu se putea citi nici urmă de teamă. Își plimba privirile de la unul la altul, cu interes 63
și curiozitate. Allan se îndreptă încet spre dânsa, iar Barry nu se putu reține să nu admire frumoasa ținută pe care i-o dădeau statura și linia sa atletică. Se opriră la un pas unul de altul. Se priviră o clipă
cu seriozitate, după care un surâs blând și împăciuitor se ivi pe buzele femeii, ceea ce aduse un surâs asemuitor pe buzele lui Allan, care-i întinse mâinile. De data aceasta nu există ezitare, căci ea-i apucă deîndată mâna întinsă cu sinceritate și au rămas astfel câteva clipe privindu-se drept în ochi, fără să-și spună însă niciun cuvânt.
După aceea mâinile lor se despărțiră parcă cu părere de rău, iar ea-și îndreptă privirile spre Barry, care rămăsese la locul lui surâzând visător.
Urmă o scurtă pauză, după aceea Dundas luă conducerea lucrurilor. Întorcându-se spre Barry și arătându-l cu un gest, el pronunță încet și răspicat: „Richard Barry”. Fără cea mai mică
greutate ea repetă numele și înaintând întinse mâna lui Dick, care i-o apucă îndată. După aceea îndreptă o privire întrebătoare spre Allan, care înaintă la rândul său și arătându-se, își spuse numele. Și acesta fu repetat, nu odată ci de mai multe ori, iar auzului fermecat al lui Allan i se părea că nu mai exista pe lume o voce mai încântătoare.
— Dun, spuse atunci Barry râzând, ai câștigat partida... eu nu sunt decât un bătrân outsider. Felicitările mele!
Allan roși și-i spuse cu brutalitate:
— Termină cu prostiile, măgar bătrân!
Dar Barry încurajat de prezența unei femei, continuă:
— Pentru asta n-ai nevoie de mătase albastră și galoane de aur, bătrâne. Dar lăsând prostiile, nu crezi că ar fi politicos să oferim doamnei un răcoritor?
