Reintră în camera sa de culcare și se privi imparțial în oglindă. În afara grijilor igienice nu prea dădea de obicei atenție ținutei sale generale. De data aceasta cercetarea imaginii sale părea să-l fi satisfăcut foarte puțin. Încruntă sprâncenele văzându-se îmbrăcat în dril albastru foarte uzat și amintindu-și că are un costum de tenis nou de tot, schimbă drilul cu stofa albă. Ezita între o cravată de un albastru închis și alta roșie întunecată, când claxonul anunță sosirea lui Barry. Hotărându-se grabnic pentru cea albastră, îi strigă lui Barry să se simtă ca la el acasă și-și termină toaleta. Apăru în fața 55
oaspetelui sau, foarte mulțumit de schimbarea costumului, amănunt care nu scăpă de loc necruțătorului prieten din copilărie, care-l zeflemisi.
După ce doctorul se satură, porniră amândoi spre șopron, ducând într-un coș sticle cu lapte preparate concentrate de nutriție, pe care le prescrisese Barry, precum și geanta acestuia cu instrumente. Urmat de Barry, Allan coborî până la scara care ducea în vestibul, nu fără să se fi oprit în drum spre a arăta prietenului său locul unde calea sa fusese blocată de cuțit și mijlocul prin care a reușit să treacă peste această piedică.
Din acest loc înaintarea lor fu întovărășită de zgomote. Barry, uluit și entuziasmat de toate câte-l înconjurau, nu dorea altceva decât să mai stea și să-și satisfacă curiozitatea, în timp ce Allan iritat de orice întârziere, se străduia să-l facă să înainteze. Cu toate spusele și insistențele sale, trecerea prin galeria artelor le luă un sfert de oră. În cele din urmă Allan se jură pe toate cele sfinte, că
dacă Dick nu avea de gând să meargă direct în galeria a șasea, atunci va rezilia înțelegerea și se va adresa lui Walton. Amenințarea își făcu efectul și în trecere prin fața galeriei anatomice, Dundas a trebuit să i se așeze în cale și nu a putut să-l treacă de zona periculoasă decât recurgând la forță.
Au ajuns în cele din urmă la intrarea anticamerei. Deși era prevenit și cu toată lumina salvatoare a lanternei de acetilenă, obscuritatea subită și concertul de urlete înspăimântătoare îl zguduiră pe doctor, care ajunse palid și distrus în ultima galerie.
— Drace! spuse el ștergându-și fruntea de sudoare, dacă aș fi știut în ce loc blestemat mă aduci Allan, cred că te-aș fi lăsat să te adresezi confratelui meu.
Era atât de emoționat încât nu-și dădu imediat seama de toate cele care-l înconjurau. Privirea sa urmând-o însă pe aceea a lui Dundas se opri curând asupra templului și a grupului realist din 56
fața portalului. De unde se aflau ei, nu se putea distinge dacă acest trio puțin banal avea drept autor arta sau natura. Fidel prejudecăților sale Barry își întoarse grabnic privirile și-l trase de o parte pe Dundas.
— Pentru Dumnezeu, dragul meu, spuse el, credeam că mi-ai spus că nu este decât o singură persoană.
În fața chipului roșu al prietenului său, Allan, ricană:
— Îmi pare rău că pudoarea ta a fost jignită, Dicky, dar pacienta este înăuntru. Domnișoarele din portal nu sunt decât îngerii păzitori.
Puse mâna pe umărul lui Barry, îl atrase spre trepte și apoi ridicând perdeaua îl introduse în templu. Când greaua draperie căzu, atmosfera de mister a templului îi cuprinse pe amândoi. Se descoperiră mecanic și nu mai vorbiră decât cu glas scăzut.
— E adevărat, Doamne, totul e adevărat! spuse Barry.
După o clipă se smulse din contemplare și apucându-l pe Allan de braţ îi spuse cu glas tremurând de emoție:
— Aveai dreptate Dundas. Până în ultima clipă am crezut că mă
duci să vizitez un mormânt. Înțelegi tu Dun ce însemnează toate acestea? Trăiește! Femeia aceasta este vie.
— Eram sigur de asta Dick, răspunse Allan liniștit, întorcându-și privirile spre a vedea din nou divanul. Nu mai înțeleg decât atâta.
Spune-mi Dick, crezi că vom putea să...
Barry rămase tăcut o vreme, apoi luându-și inima în dinți spuse:
— Arată-mi cartea, Dundas!
Allan îl conduse fără să spună un cuvânt lângă cufăraș și scoțând volumul din cutia sa, îl puse pe masă în fața lui Barry. După aceea apropie două scaune. Vreme de o oră au rămas absorbiți, muți, Barry studiind paginile, iar Allan privindu-l fără să spună nimic, atunci când celălalt mergea de la carte la cufăr. Compara diagramele cu fiecare obiect pe care-l mânuia cu îndemânare. Dick fu primul 57
care rupse tăcerea.
— Ai cronometrat ceasul de nisip?
— Da! O oră și cincisprezece minute exact!
Barry, care terminase tocmai cu cercetarea unei seringi, înainte de a o pune pe masă, făcu un semn de aprobare cu capul.
— Atunci sunt de părere că am face bine să începem imediat.
Luă fiola care conținea lichidul verde. Nu era închisă cu niciun dop. Gâtul fusese alungit și topit la flacără, astfel încât evaporarea era cu neputință, iar singurul mijloc de a ajunge la lichid era să rupi gâtul fiolei. Dick se ridică și se duse să-și ia trusa, din care scoase un cuțit special mititel. O linie trasă pe sticlă și sub ușoara apăsare gâtul se rupse precis la vreun centimetru de corpul fiolei. Allan urmărea lucrurile neliniștit. Un accident al prețioaselor fiole ar fi fost fără remediu. Când văzu că operația a reușit, scoase un oftat de ușurare și cum Barry mirosea conținutul fiolei, îl întrebă:
— A ce miroase?
— N-am idee, răspunse doctorul repezit. N-am mirosit în viața mea ceva asemănător. Îmi face impresia însă că este ceva foarte volatil. Mai bine să astup la loc până în momentul în care mă voi folosi de conținut.
Astupă gâtul fiolei cu un ghemotoc de vată.
— Acuma Dun, să ridicăm cupola de sticlă. Presupun că este fixată prin maneta aceasta.
Amândoi se apropiară de globul de cristal.
— N-ar fi avut niciun sens să fi închis, lăsând cheia în broască.
Cred că maneta servește la cu totul altceva. În orice caz, funcționează.
Îngenunche și mișcă maneta. Se auzi un șuierat, ca acela al vaporilor care scapă pe o supapă și care se liniști în câteva secunde.
Cei doi se priviră uluiți.
— Ce să fie asta, Dun? întrebă Barry.
58
Allan se ridică și privi în cupolă.
