— Nu știu, este posibil, am spus ca și cum nu m-ar fi interesat. Bem o cafea? am mai zis pentru a avea posibilitatea să mă duc la bucătărie.
Yılmaz își privi ceasul.
— Nu pot. La ora unu trebuie să fiu la agenție. Astăzi avem ședință.
Muncim ca nebunii.
— La voi s-au făcut concedieri? l-am întrebat
La ultima noastră întâlnire îmi spusese că au fost dați afară oameni.
La întrebarea mea, se ridică și o luă înjurând către ușă. M-am ținut după
el.
— Până acum, nu, dar chestiunea atârnă asupra noastră ca sabia lui Damocles. Nu se mai muncește de plăcere. Dacă nu mi-aș fi pierdut economiile la bursă, m-aș fi retras de mult într-un sat de pe coasta Mării Egee. Pentru acest stres sunt prea bătrân.
Îmi ură drum bun, mă pupă pe obraji și coborî scările tropăind.
Mi-am făcut o cană mare cu cafea și m-am așezat la birou. Mai întâi am intrat pe internet și am achitat proprietarului chiria apartamentului și agenției de voiaj costul tichetului de zbor. Și pentru că tot eram pe internet, m-am uitat și ce scriau ziarele despre Mesut, dar paginile mergeau atât de încet, încât după puțin timp am renunțat. Era mai inteligent să cumpăr ziarele de la chioșc.
VP - 106
Am ieșit deci de pe internet și am sunat-o pe Petra. Pentru că nu era în cameră, i-am lăsat un mesaj. În timp ce mă gândeam cui să mai telefonez, am auzit telefonul sunând.
— Mai ești supărată pe mine?
Era Lale.
— Nu sunt, am răspuns laconic.
I-am relatat pe scurt ce pățise mama.
— Așadar, pleci mâine? La ce oră?
— La 13.45.
— Să te duc la aeroport? De acolo mă duc la ziar.
— Te duci la treabă abia la ora două?
Chiar și duminica ea era totdeauna cel mai târziu la ora opt la birou. Liber își lua numai o dată pe săptămână, sâmbăta.
— Da, a răspuns ea.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat-o îngrijorată.
Faptul că mama celei mai bune prietene a ei se îmbolnăvise nu putea fi un motiv suficient de puternic pentru Lale ca să se ducă la birou mai târziu decât de obicei. Trebuie să fie vorba despre altceva.
— Nu s-a întâmplat nimic. Sau poate că totuși s-a întâmplat ceva. Or fi blestemele celor pe care i-am concediat în ultimele patru luni, din cauza crizei economice. Kati, m-am săturat. Îmi merge foarte prost. De nu m-aș fi întors niciodată de la New York!
— Treci pe la mine, apoi mergem împreună undeva, i-am spus.
Nu o mai auzisem niciodată vorbind așa. Se părea că îi mergea al dracului de prost
— Nu pot, vreau să fac curat în birou. Aici este haos. Am nevoie de puțină
ordine. Chiar dacă la mine în cap este vraiște, aș vrea ca măcar în jur să fie ordine. Vino tu la mine.
Am simțit că voia să fie singură. Eram obișnuită cu particularitatea ei, tipică pentru copilul unic.
— Trebuie să îmi mai pregătesc ceva pentru drum și mai vreau să mă
întâlnesc cu Petra, nu pot să vin.
— Atunci mâine, înainte de a pleca la aeroport, ne vom întâlni ceva mai devreme, ca să putem discuta.
Nu am apucat să iau mâna de pe telefon, că acesta sună din nou. Era Petra.
— Sunt la bazin, spuse ea. M-ai sunat. Ce vreme frumoasă, este soare și cald. De mult tânjeam după un asemenea concediu.
Parcă ar fi vrut să spună că se bucura de asasinarea lui Müller.
— Ce foci astăzi? am întrebat-o.
VP - 107
— În cursul zilei nimic deosebit. Seara ies la masă cu colegii din echipă.
