Din aparatul pe care mi-l adusese mama din Germania, la una dintre vizitele ei, o voce feminină, seacă, anunță: „Aveți patru mesaje noi”.
Primul mesaj era de la Petra. Trecuseră deja două zile de când nu ne mai văzuserăm, de ce nu o mai sunasem?
Al doilea mesaj era înregistrat la ora 20.42 și era de la proprietarul casei, care locuia la etajul superior. Nu plătisem chiria pentru luna aceasta. Nu era o urgență, dar era îngrijorat pentru că totdeauna o plătisem la timp, se întâmplase ceva?
La 21.35 cineva sunase fără să lase niciun mesaj.
La 22.01 sunase fratele meu mai mare, care locuia la Göttingen. Mama avusese un puseu de tensiune și căzuse pe stradă. Fusese internată în spital.
Acum, după cele spuse de medici, nu mai existau motive de îngrijorare.
M-am prăbușit pe scaun. Asta îmi mai lipsea! În timp ce eu îmi făceam aici nervi din cauză că mă ignorase un mafiot, mama zăcea într-un spital.
Fără prea mari speranțe, am format numărul de telefon al fratelui meu, poate cumnata nu plecase cu el la Berlin, mă gândeam eu, și voi putea să aflu amănunte de la ea. Exact când telefonul suna pentru a cincea oară și tocmai mă pregăteam să pun receptorul în furcă, l-am auzit pe fratele meu:
— Hirschel la telefon.
— Ești acasă?
— Kati! exclamă el bucuros. Eram în grădină, de aceea nu am auzit imediat telefonul.
— Nu ai plecat la Berlin? Sau este mama la voi?
— Nu, mama este la spitalul municipal. De ce să fi plecat la Berlin?
Era vizibil beat.
— Pentru că mama ta este în spital.
— Ah, așa! Nu este nimic grav. A călcat greșit cu piciorul drept și l-a rupt.
La bătrâni, niște simple căzături provoacă fracturi. Și mai este și tensiunea.
Știi că de ani de zile are tensiunea prea mare. Sunt cu Ute în grădină, la un grătar.
Ute este cumnata mea.
— Mâine iau avionul și plec la Berlin, am spus.
— De ce?
Ce întrebare!
— Ca să o văd pe mama.
— Ai înnebunit? a spus el surprins. Eu nu plec.
— Eu însă plec, am spus.
În această clipă mă și hotărâsem definitiv.
VP - 103
— Trăiești pur și simplu de prea mult timp acolo… Doar nu trebuie să sari în sus la orice oftat. După toți acești ani petrecuți acolo, ai devenit tot așa de isterică precum sunt ei.
— Plec mâine cu avionul la Berlin, frățioare, și, dacă vii și tu, ne putem întâlni acolo.
Totdeauna îi sărea țandăra când mă arătam atât de hotărâtă.
— Cum vrei, a spus el.
Am pus amândoi receptoarele în furcă fără să ne mai salutăm.
Fără nicio părere de rău, am aruncat pe jos cele mai șic haine ale mele, am renunțat la machiaj și m-am culcat.
Când m-am trezit dimineața, nu mi-am dat seama din primul moment de ce eram îngrijorată. Dar mi-am amintit repede de mama, și apoi și de cazul Müller, care încă nu îmi dădea pace. Mi-am luat gândul de la Müller și am sărit din pat: cu cât mă ocupam mai repede de biletul pentru avion, cu atât era mai bine.
Din partea stângă a capului se făcea simțită o durere care difuza încet și în rest. Mi-am făcut curaj cu voce tare, spunându-mi că îmi va trece repede, m-am repezit la telefon și am sunat la agenția de voiaj.
— În acest moment nu sunt locuri pentru Berlin, Kati han^m răspunse omul de la agenție.
— Trebuie să plec neapărat, dacă nu astăzi, cel mai târziu mâine.
— Știți doar că în acest anotimp, pe de o parte sosesc concetățenii noștri care lucrează în străinătate, pe de altă parte năvălesc turiștii. Și dacă vin, ce înseamnă asta? Asta înseamnă că trebuie să se și întoarcă. Nu cred că veți găsi un loc, dar sunt dispus să mai verific o dată și să vă anunț în privința rezultatului.
În loc de a se ocupa de turca mea, Lale ar face mai bine să își expună
părerile acestor oameni.
