— Da, oricum ar fi fost promovată, am spus eu ca și cum femeia nu ar fi fost de față.
— Nu simplifici prea mult lucrurile? întrebă Otto.
— Chiar așa, interveni Rainer.
— Dar situația este simplă, am spus. Crima este o chestiune simplă. Este vorba despre mândrie, bani, dragoste, răzbunare ori sex, ce este complicat aici?
— Criminalul ar fi putut să aibă și un alt motiv, zise Otto.
Se gândise că astfel mă va pune în încurcătură.
— Ca de exemplu? am întrebat.
VP - 124
Cugeta. În acest timp mi-a venit ideea că asasinatul ar fi putut fi săvârșit și din motive politice, dar mi-am ținut gura.
— Pentru moment nu îmi vine în minte o altă motivație. Dar, oricare ar fi fost motivul în acest caz, criminalul nu a lăsat niciun indiciu.
Am agitat degetul arătător prin aer.
— Dar asta susține și poliția turcă! Nu este așa?
Hanna râse zgomotos.
— Crezi că Miss Marple ar fi rezolvat cazul?
Otto înțelesese ce am vrut să spun. Strânse buzele.
— Cam așa este, dacă mă gândesc bine, spuse Annette. Sunt singura persoană care se alege cu ceva de aici.
— Nu spune prostii, Annette, o întrerupse Gust. Apoi mă privi în ochi și spuse: În noaptea în care a fost săvârșită crima eram împreună. Annette a fost tot timpul la mine.
Pentru mine informația nu era nouă, numai că pierdusem o mulțime de timp să o obțin de la amândoi, s-ar putea spune că pierdusem o seară
întreagă pentru asta.
Gust găsi că ar fi necesar să le explice situația celorlalți din jurul mesei:
— Divorțez. Annette și cu mine ne iubim.
Hanna zâmbi înțelegătoare.
Rainer apucă mâna lui Annette. Trăgea cu coada ochiului la mine.
— În noaptea în care a fost ucis Kurt, nu am dormit și… în loc de a continua fraza, dădu la o parte părul roșu al lui Annette și o sărută pe lobul urechii. Apoi adăugă: întreaga noapte am fost împreună, Annette nu s-a îndepărtat de mine nici măcar pentru a bea apă.
— Îmi pare rău, Miss Marple, spuse Annette și ridică paharul spre a da noroc cu mine.
VP - 125
8.
Mă trezi apelul telefonic al lui Lale; nu se putuse abține, se dusese totuși la redacție și nu va putea să mă conducă la aeroport Deci trebuia să suport în dimineața aceasta un șofer de taxi, dar mă bucuram că Lale se sculase ca de obicei devreme și se dusese la serviciu.
Am terminat cu pregătirile fără să pierd timpul, am verificat de mai multe ori dacă ferestrele erau bine închise și i-am telefonat proprietarului casei pentru a-l informa că voi lipsi cam zece zile. Când am părăsit casă, era aproape ora unsprezece. Nu sunt tipul de călător speriat care crede că
trebuie să fie prezent la aeroport cu două ore înainte de plecarea avionului.
Am plecat atât de devreme doar pentru că nu eram sigură dacă tichetul meu fusese lăsat la ghișeul din aeroport.
Când șoferul află că voiam să merg la aeroport, nu întrebă: „Cum ajungem acolo, abla?” Nici nu ascultă pe întregul drum radioul dat la maximum și nici nu încercă să nu îmi restituie restul sub pretextul că nu are mărunt.
Și la ghișeul companiei Turkish Airlines totul merse strună. Mi-am spus numele și trei minute mai târziu țineam în mână tichetul de zbor.
Ziua începea bine.
Nu am făcut cumpărături la duty-free shop, ci mi-am petrecut vremea hoinărind; apoi m-am dus la poarta 11, pentru a urca în avionul a cărui plecare tocmai fusese anunțată.
Avionul era plin. Mă întâmpină aerul stătut. Niciunde la Istanbul nu puteai să vezi la un loc atât de mulți oameni prost îmbrăcați ca în avioanele pentru Berlin. Șocul cultural acționa, așadar, înainte de aterizarea în Germania.
Am reușit să îmi ocup locul doar cu greu, din cauza umblăreților care erau ocupați cu aranjarea nenumăratelor pungi și genți. M-am așezat lângă o bătrână grasă, cu batic pe cap, care se uita în stânga și-n dreapta în căutarea unei victime cu care să intre într-o discuție absurdă. Am scos imediat o carte din geantă, voind să fac pe turista germană care nu știa limba turcă, rol ce se dovedi bine-venit chiar în momentul în care citeam prima frază din carte.
— Locuiești în Berlin, fată? mă întrebă bătrâna, răsucind colțul baticului care îi alunecase pe obraz.
— Ich spreche leider kein Türkisch7, am răspuns zâmbind.
— Ah, așa!
