7 Din păcate, nu vorbesc limba turcă (în limba germană în orig.).
VP - 126
Femeia se întoarse către turista germană în șort, aflată de partea cealaltă
a ei, așteptând parcă un ajutor de acolo.
Fără nicio remușcare m-am adâncit în citit. Tocmai terminasem prima frază, când o stewardesă se înfipse în fața mea. Mi se adresă în germană:
— Scuzați-mă, v-ar deranja dacă ați face un schimb de locuri?
— De ce? Nu m-am așezat pe locul meu? am întrebat, vârându-mi mâna în buzunar după tichet.
— Nu, nu, v-ați așezat pe locul dumneavoastră, spuse stewardesa exagerat de machiată.
— Atunci de ce?
— Mai în față, două călătoare stau lângă un bărbat. Femeile spun că nu pot sta acolo. Și nu mai sunt locuri libere în avion. V-aș ruga să schimbați locul cu acest bărbat
Am arătat către femeia de lângă mine.
— De ce nu o rugați pe dânsa? Atunci ar fi toți mulțumiți.
Enervată, stewardesa se întoarse către femeia de alături și începu să îi explice situația în limba turcă. Femeia nu se lăsă rugată de două ori. Cu greu, dar evident bucurându-se de a scăpa de vecinele care nu vorbeau turca, se ridică și plecă în față, în timp ce eu mă străduiam să văd de pe locul meu cine era tipul pervers care urma să ia loc lângă mine.
Între timp toată lumea se așezase, cu excepția unui bărbat înalt, cu păr cărunt care se uita liniștit după noul lui loc, vorbind în același timp cu stewardesa și cu femeia cu batic. M-am îndreptat pentru ca bărbatul să mă
vadă bine.
Cum poate natura să doteze pe cineva! Ce femeie în toate mințile nu ar sta braț lângă braț, dacă nu braț la braț cu el?
Această splendidă făptură, pe care Dumnezeu trebuie să ne-o fi trimis nouă, femeilor, ca dovadă a mărinimiei lui, mulțumi stewardesei și acum venea către mine.
Mi-am spus: „Nu îți face speranțe! Se duce cu siguranță la toaletă”.
Bărbatul se opri lângă mine și spuse în limba germană:
— Vă rog să scuzați deranjul.
M-am ridicat pentru a-l lăsa să treacă. După ce ne-am reașezat amândoi, l-am privit cu coada ochiului cum își fixa centura de siguranță și cum scotea din geantă ziare și o carte, pe care le puse în buzunarul scaunului din față.
Nu prea știam cum să intru în vorbă. Căutam în gând o frază de introducere, din care să rezulte pe loc cât de inteligentă și amabilă eram. În cele din urmă
am arătat către ziarele lui și am întrebat:
— Pot arunca o privire pe Günebakan?
Dus cu gândul în altă parte, tresări și întoarse capul spre mine: VP - 127
— Din păcate, nu am cumpărat Günebakan. Dar stewardesele vor împărți imediat ziarele.
Bărbatul așezat lângă hublou se aplecă și mă privi curios. Să mă fi auzit acum câteva momente cum îi spuneam femeii cu batic că nu cunoșteam limba turcă? Îmi era absolut indiferent.
— Locuiți la Berlin? l-am întrebat inspirată de femeia cu batic la care tocmai mă gândisem.
— Nu, stau la Istanbul.
Nu părea prea vorbăreț. Dar, dacă îmi propun ceva, o țin așa, fie ce o fi. Ca și acum.
— Și eu stau în Istanbul.
El încuviință din cap.
— Acolo unde aveați locul, s-a ivit o problemă?
— Ați văzut ce s-a întâmplat, spuse el.
— Stewardesa m-a întrebat și pe mine dacă nu vreau să schimb locul cu dumneavoastră.
— Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Părea încă șocat. În mod normal călătoresc la Business Class. De data aceasta am luat târziu decizia de a pleca și acolo nu mai erau locuri. Nu aveam de ales. Eram sătul de înghesuiala de la urcare, acum și asta… Scutură capul ca și cum nu i-ar fi venit să creadă. A fost chemată stewardesa și i s-a spus că nu pot să stea lângă acest bărbat. Este ca și cum ar fi ceva personal…
— Nu este. Mie nu mi se pare chiar atât de ciudat. Se întâmplă în autobuzele interurbane, de ce nu s-ar întâmpla și în avion?
Râse:
— Este evident că trăiți de mult în Turcia.
— De suficient timp.
