— 71 —
— Şi cum trebuie să pictăm?
— Încă nu ştiu, tată. Dar voi găsi modalitatea.
Nu a folosit la nimic ca don José să stea de vorbă cu Pallarés ca să-l convingă pe Pablo să se înscrie în La Lonja.
Fiul său luase deja o hotărâre şi nu era dispus să-i dea ascultare nici lui, nici prietenului său. Pentru prima dată, soţia sa nu a trecut de partea puştiului, dar nici de a lui.
María a rămas tăcută şi nu a intervenit când don José i-a spus că nu mai era dispus să-i plătească nici studioul, şi nici să-l întreţină.
Când Pablo a anunţat că pleacă de acasă, lui don José i s-a frânt inima. Dar nu mai era cale de întoarcere.
— Unde o să te duci?
— Nu vă faceţi griji, tată, o să-mi caut un rost în viaţă.
— Dar n-ai nici măcar o pesetă, fiule.
— O s-o câştig.
Don José nu ştia cum, dar, la urma urmelor, poate era bine ca fiul său să-şi ia singur viaţa în piept. Va avea întotdeauna acasă o farfurie şi un pat.
Iar Pablo probabil că ştia asta.
— 72 —
13. Împărăteasa
— Şi unde locuieşti acum? îl întrebă prietenul său Santiago.
— Într-un bordel.
— Într-un bordel! Locuieşti într-o casă de târfe?
— Da, într-un bordel de pe strada Avinyó39.
— De când? întrebă din nou Santiago care nu-şi putea stăpâni uimirea.
— De acum două săptămâni.
— Şi cum plăteşti, dacă n-ai niciun ban?
— Nu plătesc; pictez.
Prietenul său Santiago era din ce în ce mai surprins. Pablo îi relatase discuţia lui cu familia şi plecarea sa de acasă, dar faptul la care se aştepta cel mai puţin era ca prietenul său să
trăiască pe cheltuiala a cinci fete care îşi câştigau existenţa prostituându-se într-un apartament de pe strada Avinyó sau Aviñon40. Ştia că Pablo avea mână bună la femei; că, deşi era un pitic nu foarte arătos, avea un noroc nemaipomenit cu sexul frumos, dar de aici şi până la a trăi într-un bordel fără
să plătească nicio para chioară… Nu-i venea să creadă!
Pablo îi povesti că frecventa bordelul acela de ceva vreme, împreună cu prietenul său Pallarés, căci era situat aproape de prăvălia cu vopsele la care mergea când avea nevoie de materiale.
— Întotdeauna le-am dăruit desene şi ele mă apreciază
foarte mult. În ziua în care am plecat de acasă, m-am întâlnit din întâmplare cu una dintre ele în bodega din apropierea bulevardului Ramblas, la Casa Matías. Aveam paisprezece duros pe care mi-i dăduse mama până găseam găzduire, aşa că, în seara aceea, m-am dus să mănânc ceva şi apoi m-am gândit să caut o pensiune. Am cerut o mâncărică de pasăre de zece centime. Când am terminat de mâncat, mi-am dat 39 Denumirea în catalană a oraşului Avignon din Franţa (n.tr.).
40 Denumirea aceluiaşi oraş în spaniolă (n.tr.).
— 73 —
seama că ea era acolo.
— Aşteptând vreun client, spuse Santiago.
— Mă rog, nu ştiu. Cert este că s-a aşezat la masa mea şi am stat de vorbă. I-am povestit ce mi s-a întâmplat şi mi-a spus că pot să stau la bordel până când o să am bani.
— Aşa, nici una, nici două?
— Nici una, nici două, nu, Santiago. Eu m-am oferit să le pictez bordelul.
— Să le pictezi bordelul? repetă Santiago.
— Chiar aşa. Am început cu cămăruţa pe care mi-a dat-o Benigna. Este o femeie minunată! Ca o mamă!
— Da, da, ca o mamă.
— Mă rog, ştii la ce mă refer. Vreau să spun că n-avea de ce să mă ajute. Mi-a făcut o mare favoare.
