Desenul îl reprezenta pe tânărul Pablo, gol, aşezat pe un scaun şi fumând pipă, în vreme ce Negresa, pe genunchii lui, îi mângâia sexul, iar el îşi ducea mâna stângă la clitorisul prostituatei. Negresa purta ciorapi albaştri şi nişte cizme de culoare maro şi îşi ţinea picioarele depărtate, cel stâng fiind uşor ridicat.
— Şi silueta din dreapta?
— Un marinar aşezat pe pat, privind scena.
— De ce?
Desenul marinarului era alcătuit din patru linii, dar avea o forţă neobişnuită. O figură cumplită, care îi privea de la intrarea în cameră.
— Pentru că este impotent şi a plătit doar ca să privească, spuse Pablo.
Medicul nu zise nimic şi se limită să se uite la celelalte desene; un grup de tineri goi tăvălindu-se cu cele cinci fete din bordel. Pablo nu-şi lua ochii de la el. Benigna avea dreptate: individul avea un aer brutal care nu se potrivea unui medic.
— Sunt prieteni de-ai mei.
— Studenţi ca dumneavoastră? întrebă el şi glasul îi sună
aproape ca un reproş, pe când continua să observe grupul.
— Da, foşti colegi din La Lonja.
— În ce an sunteţi?
— În niciunul. Nu m-am mai înscris.
Medicul nu spuse nimic. Urmărea desenul cu o privire fixă.
Pablo înaintă ca să poată privi chipul individului, voia să
vadă ce efect produceau desenele sale asupra acelui tip
— 79 —
ciudat care nici măcar nu se prezentase şi care începuse direct cu întrebările. În privirea lui era duritate, iar pe buze, un rictus de neplăcere. Îi amintea de cineva; dacă ar fi fost mai înalt, în ciuda părului roşcat şi a ochelarilor imenşi, ar fi putut fi luat drept marinarul. Deşi acest lucru era cu neputinţă, pentru că tonul vocii nu era acelaşi şi nici mişcările sale, rapide şi scurte, ca ale unei feline. Ce vârstă o fi avut tipul? Pablo nu putea să precizeze. Se gândea la asta când medicul se întoarse, înaintă spre el şi spuse simplu, aţintindu-l cu privirea:
— Daţi-vă la o parte!
Fu un ordin pe care Pablo nu-l putu nesocoti; se dădu instinctiv la o parte, căci individul acela era dispus să-l facă
praf dacă nu s-ar fi supus.
Medicul ieşi din încăpere.
Pablo rămase nemişcat, întrebându-se ce se întâmplase.
— A plecat fără să scoată un cuvânt. Ce i-ai spus? întrebă
Benigna intrând în cameră.
— Cred că nimic.
— I-au plăcut desenele tale?
— Nu.
— 80 —
15. Colivia Catalană
Pablo îl cunoscuse pe Patas43 la Eden Concert, un local inaugurat cu doisprezece ani în urmă şi care nu avea ce să
invidieze altor music-halluri din Paris, Berlin sau Hamburg şi unde îşi dădeau întâlnire toţi libertinii din oraş. Libertatea cu care erau expuse trupurile goale îl transformaseră în localul de café-concert prin excelenţă din cartierul Raval, cu spectacole picante şi alese care făceau deliciile boemilor şi orăşenilor.
Pablo îl descoperise datorită lui Pallarés.
— O să te duc într-un loc unde o să uiţi de toate necazurile.
Pablo avea doar unul singur: Carmen. În ciuda timpului care trecuse, tânărul nu reuşise să o uite pe călcătoreasa lui.
Dar asta nu îl împiedica să fie la fel de petrecăreţ ca şi ceilalţi, şi chiar să aibă un succes cu mult mai mare decât ei toţi. Fetele de la Eden Concert şi-l disputau, căci aerul său melancolic şi taciturn le atrăgea ca un magnet. Dar asta se întâmpla doar la început. După aceea, în compania fetelor, Pablo devenea alt om: amuzant, cu vorbe de duh, neruşinat şi vicios. Doar Patas îl întrecea la consumul de absint şi în ceea ce priveşte imaginaţia erotică. Patas nu era altul decât Ángel Fernández Soto44, cel mai desfrânat dintre ei toţi, având un renume de afemeiat şi de boem pe care şi-l câştigase pe drept cuvânt. Cu un an mai tânăr decât Pablo, era un tip palid, cu urechi clăpăuge şi aspect bolnăvicios, care mergea mereu cu trupul înclinat spre stânga. Avea o privire sticloasă, dobândită graţie a sute de pahare de absint, şi un aer de dandy lipsit de griji, melancolic şi nihilist, care, din primul moment, i-a atras atenţia pictorului din Málaga.
43 În spaniolă, labe (n.tr.).
44 Cel care avea să-i devină bun prieten lui Picasso şi căruia i-a făcut mai multe portrete, dintre care cel mai celebru este Băutorul de absint şi aparţine perioadei albastre a creaţiei pictorului spaniol, (n.tr.).
— 81 —
Acolo era un tablou bun, se gândise el. Şi l-a invitat în studioul său situat în magazinul Împărăteasa, atelierul de corsete al mamei prietenilor săi Santiago şi Josep Cardona.
