Crima, după spusele medicului legist, se produsese pe la două dimineaţa. Trupul victimei fusese ciuruit cu lovituri de cuţit. Emilio Cabot, medicul, nu mai văzuse niciodată ceva asemănător. Femeia, de vreo douăzeci de ani, purta o fustă
liliachie, jupon alb, o haină largă neagră şi nişte cizme uzate, cu şireturi de aceeaşi culoare. Era moartă de vreo patru ore.
Au dus cadavrul fetei cu o cotigă de mână până la cea mai apropiată secţie de poliţie. Acolo, medicul a procedat pe îndelete la examinarea cadavrului.
Inspectorul Abel Fonte era tăcut, în vreme ce medicul îşi făcea treaba. Fonte era un om circumspect, la vreo cincizeci de ani şi, ca urmare a trecutului său de militar în Cuba, era familiarizat cu moartea. Văzuse mulţi soldaţi murind, dar niciodată aşa ceva.
— Este posibil ca fata să fi murit din cauza sângelui pierdut, dar nu în locul în care am găsit-o. Are o rană în inimă şi cinci în plămânul stâng. Nu prezintă răni defensive; vreau să spun tăieturi şi răni la mâini sau pe braţe, care se produc atunci când victima încearcă să se apere. Bănuiesc că prima lovitură a fost la gât; asasinul i-a tăiat beregata şi după aceea, fiind de-acum prăbuşită, a înjunghiat-o cu sălbăticie: am numărat douăzeci şi cinci de lovituri. În afară
de cele pe care vi le-am menţionat deja, prezintă o rană pe stern şi cinci pe sex. A măcelărit-o la… mă rog, ştiţi unde vreau să spun. Niciodată n-am mai văzut ceva asemănător, i-
— 109 —
a sfâşiat şi i-a tăiat îmbrăcămintea şi şi-a revărsat ura asupra ei. Loviturile de pumnal în organele genitale sunt cumplite, o adevărată sălbăticie. Această tăietură curată… i-a smuls ficatul!
— Ficatul?
— Asta am spus, inspectore. Asasinul i-a scos ficatul, repetă medicul legist.
Scormoni înăuntrul rănii.
— Ce se întâmplă?
— Se pare că… da… un moment.
Medicul scoase ceva sângerând şi i-l arătă inspectorului.
— Ce sunt astea?
— Nu sunt sigur, dar par seminţe sau sâmburi de rodie.
Medicul aşeză fructul pe masă. Inspectorul îl întoarse cu o pensă.
— Ce sens are? Îi smulge ficatul şi lasă asta înăuntru?
Medicul nu răspunse. Nu ştia ce să creadă.
— A fost violată? întrebă inspectorul.
— Nu pare.
— De ce spuneţi că n-a fost ucisă în locul în care a fost găsită?
— Din cauza sângelui. Presiunea arterială ar fi mânjit pereţii din locul unde a fost găsită. Când este tăiată o arteră, sângele nu picură, ci ţâşneşte; cu siguranţă că asasinul şi-a mânjit mâinile, hainele şi încălţările.
— Presupunând că a rănit-o din faţă.
— Desigur. Dar eu cred că tăietura indică faptul că aşa a fost. Apoi, odată căzută la pământ, a înjunghiat-o şi s-a pornit să-i extragă organul. A fost o treabă care i-a luat ceva timp şi de aceea cred că s-a întâmplat în altă parte; apoi, a transportat cadavrul până la locul unde l-am găsit.
— Ce fel de asasin operează în felul ăsta?
— Din puţinele mele cunoştinţe, un nebun şi un însetat de sânge.
— O crimă pasională?
— Am văzut crime de tot felul, dar niciuna ca asta. Nu cred să fi fost o crimă pasională. A făcut-o ca să se distreze, inspectore. Niciun soţ sau amant gelos nu pierde atâta vreme
— 110 —
şi apoi lasă asta înăuntru, spuse el arătând seminţele. Nu, asta-i altceva. Asasinul şi-a ieşit din fire; asta e clar, dar apoi… nu, nu cred să fi fost o crimă pasională.
— Ce tip de armă a folosit?
— După cum sunt rănile, aş zice că e vorba de un fel de cuţit cu o lamă cu vârful ascuţit şi un mâner solid.
— Asasinul trebuie să fie o persoană foarte puternică.
— Nu neapărat, inspectore; cu o armă tăioasă şi cu vârful ascuţit, e uşor de realizat, ca să zic aşa… această treabă.
Până şi un copil ar fi putut s-o facă.
— Bine, avem de lucru. Mai întâi, trebuie să aflăm cine este fata şi apoi să facem cercetări în anturajul ei apropiat, spuse inspectorul.
— 111 —
21. La fel ca în 1890
Ştirea a ajuns curând în redacţiile ziarelor. Liberto Manent, unul dintre subdirectorii adjuncţi ai ziarului La Vanguardia, care îşi începuse activitatea la ziar ca desenator, a primit ştirea: o prostituată fusese găsită moartă într-o piaţă
