— Da, şi cred că ştiu cine este.
Pablo îi spuse povestea marinarului.
— Trebuie să te duci la poliţie.
— Şi ce să le spun? Că am cunoscut cândva un marinar şi că…
— E fata care a primit cutia. Ea poate confirma povestea ta.
— Mai e ceva, Manolo; mi-a dispărut cuţitul şi un bloc de desen.
— Şi ce legătură are cu povestea asta?
— 116 —
— Nu ştiu; dar e foarte ciudat totul.
— Le-ai întrebat pe fetele de la atelier?
— Nu intră în studioul meu dacă eu nu sunt. Nu, sunt convins că n-a fost niciuna dintre ele.
— Atunci, a fost unul dintre noi; ţicnitul de Soto, ca să-ţi facă o glumă. Aici intrăm doar noi, prietenii tăi, Raventós, Ricardo, Sabartés, chiar şi eu…
— Nu, n-a fost Soto. A fost asasinul.
— Asasinul? Pablo, te-ai ţicnit! Cadoul ăsta afurisit te-a făcut să-ţi ieşi din minţi.
— Spune-mi atunci, ce sens are treaba asta, dacă nu faptul că asasinul Martei vrea să mă implice în crimă?
Întrebarea este: de ce?
— Tocmai de aceea trebuie să te duci la poliţie.
— Nu; ăsta-i motivul ca să nu mă duc; cel puţin, deocamdată.
— Şi ce-o să faci cu…? spuse Manolo, arătând spre cutie.
— O s-o arunc.
— O să distrugi o dovadă?
— O să câştig timp.
— 117 —
23. Deznădejde
— Poliţia a fost aici şi n-a încetat să-mi pună întrebări.
Sunt făcută praf, Pablo. Cine a putut să facă aşa ceva? Marta era o fată bună.
Benigna era imaginea deznădejdii.
Pablo, însoţit de Pallarés, venise să o vadă de îndată ce prietenul său îi dăduse îngrozitoarea veste.
— Dacă nu i-aş fi cerut să vină să lucreze cu mine, poate că acum ar mai fi încă în viaţă.
— Nu te mai frământa. Tu n-ai nicio vină, spuse Pablo, îmbrăţişând-o.
— Avea o fetiţă mică. Ce se va întâmpla acum cu copila aceea?
— N-avea familie? întrebă Pallarés.
— Ba da, un tată şi cinci surori. Are un atelier foarte aproape de aici.
— Păi, atunci ştii unde trebuie să fie dusă copila, zise Pallarés.
— Unde-i Carmen? întrebă Pablo.
— Acasă la ea. Nu cred să ştie ceva, nici ea, nici vreuna dintre fete.
— Nu se vorbeşte despre altceva, spuse Pallarés.
— Aş vrea s-o văd. Îi ştii adresa? întrebă Pablo.
Benigna i-o dădu.
— 118 —
