— Acum eşti liberă. Fetele mele sunt libere. Cât despre banii pe care i-am plătit pentru tine, o să mi-i dai înapoi pe măsură ce o să poţi, i-a spus Benigna. I-a căutat copilei şi un loc unde să trăiască, o mică locuinţă de pe strada Tapias.
Negresa a constatat că nu era nimic necurat în înţelegerea aceea. Benigna era o femeie cumsecade care se îngrijea de bunăstarea fetelor ei. Nimeni nu o tratase aşa, nici măcar propria mamă care, chinuită fiind de viaţă, nu a avut niciodată timp pentru un simplu gest de afecţiune.
„Biata fată! E încă o copilă!” s-a gândit Benigna prima dată
când a văzut-o, după ce a încheiat acordul cu Añtonita.
Benigna a constatat că făcuse o afacere bună, pentru că
Negresa nu a întârziat mult timp până să-i restituie investiţia. Câştiga adevărate averi pe care, date fiind abilităţile ei, toţi orăşenii i le plăteau cu sfinţenie şi fără să
crâcnească. Fata aceea urcă precum bursa, i-a spus odată
un client recunoscător.
— Cum faci, copila mea? Cum de ţi se plăteşte atât de mult?
Benigna a putut să-i observe abilităţile şi să participe la ele.
S-a întâmplat în noaptea în care Javier Galiana Meix, colonel de cavalerie detaşat la cazarma din Docuri, a plătit şase sute de pesete ca să-şi petreacă noaptea cu două târfe.
Bătrânul militar era să nu mai apuce răsăritul soarelui a doua zi. Negresa nici nu l-a atins. A început cu o scurtă
litanie, în timp ce colonelul se dezbrăca şi se întindea cât era de lung pe pat. Negresa şi-a vârât nişte ierburi în gură şi, pe când le mesteca, nu înceta să recite surprinzătoarea ei litanie. Şubrezita spadă a colonelului a început să se înalţe
— 141 —
şi, atunci, Negresa i-a suflat peste vârf, şi un praf negru a acoperit membrul colonelului, lipindu-se de el ca o a doua piele.
— Mi s-a povestit! Mi s-a povestit! Dar nu-mi venea să
cred! Nu-mi venea să cred! exclama bătrânul colonel de cavalerie văzând cum mădularul căpăta mărimea unui antebraţ de-al său. Fă-mi ceva, Benigna! Fă-mi ceva! striga colonelul mânat de un entuziasm pe care nu-l mai simţise de la ultima sa şarjă de cavalerie.
Benigna s-a suit peste el şi l-a călărit ore întregi până când a început să simtă durere în şale.
— La trap! La galop! La trap! La galop! ordona întruna colonelul, lăsându-se în voia acelei nestăvilite ardori juvenile pe care o cumpărase cu şase sute de pesete.
Benigna s-a dat jos de pe măgarul acela, pentru că era un măgar, un catâr, un neobosit animal de povară cel care o străpungea fără milă. Simţea că inima îi exploda în piept.
Atunci, Negresa a levitat până s-a aşezat paralel peste trupul înfierbântat al colonelului. Se mişca prin aer fără să-l atingă, doar la câţiva centimetri de militar, care murea de plăcere văzând sânii aceia tari legănându-se în neant, coapsele acelea, formele acelea negre ca tăciunele, acel chip, acele buze cărnoase care recitau întruna litania. Negresa plutea, iar Benignei nu-i venea să creadă. Deasupra patului, la doar câţiva centimetri peste trupul colonelului, Negresa sfida gravitaţia într-un du-te-vino lent şi continuu, înainte, înapoi, înainte, înapoi, în vreme ce mădularul militarului urmărea întocmai ritmul pe care îl impunea vrăjitoarea aceea, aşa cum acul magnetic al unei busole orientat către polul magnetic caută Nordul.
Se crăpa de ziuă când organul bătrânului a explodat. A fost ca un jet, ca un gheizer al cărui fluid a inundat trupul Negresei în aer, şi mare parte din tavanul încăperii, care s-a umplut cu o asemenea cantitate de aburi, încât cei trei au dispărut într-o ceaţă nemaipomenită.
Benigna s-a ridicat pe bâjbâite şi s-a îndreptat spre uşa încăperii, a deschis-o; aburii au înaintat pe culoar şi au pătruns prin crăpăturile tuturor şi a fiecăreia dintre
— 142 —
încăperile bordelului.
Fetele şi clienţii lor au ieşit speriaţi din odăi.
— Nu-i nimic, nu se întâmplă nimic! Puţină ceaţă, asta-i tot! Haideţi, fiecare la locul ei! a strigat Benigna, intrând din nou în camera ei şi închizând uşa.
Când aburii s-au risipit, a văzut pe pat, unul lângă altul, trupurile dezgolite al Negresei şi al colonelului. Dormeau cu faţa în sus, liniştiţi ca doi bebeluşi hrăniţi şi îmbăiaţi de curând. Colonelul, mic de statură şi îndesat, crescuse cu aproape 21 de centimetri şi slăbise cu aproximativ 23 de kilograme.
— Ei drăcie! Şi eu care credeam că am văzut tot!
S-a dus la bucătărie şi, cu toate că nu avea obiceiul, şi-a turnat un pahar de gin. Şi-a dus mâna la sex; era încă foarte umedă. S-a aşezat pe scaun, cu un zâmbet angelic pe chip.
— Ah, ce mult mi-a plăcut! Pentru numele lui Dumnezeu!
şi-a spus ea, recăpătându-şi bucuria de a trăi care o părăsise de multă vreme.
Negresa îmbrăcă rochia ei în culori vesele şi strălucitoare şi ieşi în stradă. În jurul gâtului purta punguţa ei cu ierburi.
O pură păcăleală, pentru că, de fapt, vrăjitoria consta în vorbele pe care le folosea cu clienţii ei.
Cupeul înainta încet şi se opri lângă ea.
Nu văzu chipul persoanei care mergea înăuntru, doar braţul se întinse prin ferestruică, oferindu-i nişte bancnote şi o rodie.
Negresa le luă şi numără banii. Necunoscutul era foarte generos. Iar amănuntul cu rodia, deşi o descumpăni, sfârşi prin a-i face plăcere. Se uită înăuntru, dar nu reuşi să-l vadă
pe pasager. Negresa îşi făcu o idee despre interiorul vehiculului; nu era mult loc pentru levitaţie, îşi spuse ea.
— Intră. După aceea, o să-ţi dau şi mai mult.
— O s-o facem aici?
