— Nu vă înţeleg. Doar n-o să faceţi acum filosofie?
— Problema este, dragul meu Sherrinford, că îi transformăm pe asasini în eroi; asta mă îngrijorează. Îi facem celebri.
Arrow rămase tăcut, iar eu, la rândul meu, am aşteptat să
dezvolte acea idee care îi absorbea gândurile.
— Ceea ce vreau să spun este că, rezumându-ne la detaliile crimei, Jack al nostru este la fel de monstruos ca şi atâţia alţii care n-au trecut în memoria colectivă.
— În memoria colectivă? Asta-i ceva nou şi nu înţeleg unde vreţi să ajungeţi.
— Vă amintiţi cazul lui Javed Zamanin, de exemplu? Un monstru la fel de înspăimântător ca şi Jack al nostru, dar pe care nu şi-l aminteşte nimeni.
Am revăzut în gând afacerea aceea şi i-am spus:
— 243 —
— Da, monstrul din Lahore, în regiunea Punjab din India.
A abuzat de o sută de copii, pe care i-a tăiat în bucăţi ca să-i facă să dispară.
— Dar mai avem şi alţii. Ca să nu mergem prea departe, aici, în Europa, îl avem pe austriacul Max Mann. Acum zece ani, tipul colinda ţara ca reprezentant al unei case de lichioruri.
— Nu e cel care a ucis douăzeci şi două de femei?
— Exact, Sherrinford. Intra în legătură cu victimele sale prin anunţuri şi, după ce le ucidea, le azvârlea cadavrele în vreun râu, după ce, mai întâi, abuza sexual de ele. Era un fetişist recunoscut şi lua de la victime obiecte de lenjerie intimă. Şi aşa am putea continua, dragul meu prieten, cu alte cazuri la fel de înfiorătoare. Precum cel al lui Ed Armstrong, asasinul necrofil. Când a fost arestat, potrivit raportului, poliţia din New York l-a descris ca pe un tip mic de statură şi timid, cu o constituţie plăpândă şi cu aspect inofensiv şi care locuia cu mama lui într-o casă de lemn în afara oraşului. Inofensiv! De-a lungul a paisprezece ani, încă
nu se cunoaşte numărul femeilor pe care a reuşit să le ucidă
şi care semănau toate cu mama sa. În cazul lui, era vorba de voyerism, de mania travestirii, de fetişism şi necrofilie.
Potrivit propriei mărturisiri, a vrut întotdeauna să
împlinească idealul mamei sale, o fanatică religioasă, ca să
nu devină niciodată unul dintre acei oameni demni de dispreţ, senzuali, atei şi alcoolici. Şi vă amintiţi ce s-a găsit în şopronul de la ferma sa?
— Perfect. Când a intrat poliţia, primul lucru pe care l-a văzut a fost un trup decapitat agăţat de tavan, care atârna de un cârlig prins de gleznă. Era spintecat de la piept până la abdomen, iar intestinele fuseseră scoase şi spălate.
Nu am mai putut urmări capitolul ororilor, pentru că, doar amintindu-mi-le, îmi făcea greaţă. Dar Arrow vorbi în continuare:
— S-au găsit cranii omeneşti pe care ticălosul acela le utiliza în chip de străchini ca să bea din ele sau ca podoabe.
Unul dintre scaune era tapiţat cu piele de la o fiinţă
omenească şi confecţionase abajururi pentru lămpi, din
— 244 —
acelaşi material. Din resturi umane, îşi făcuse un costum cu care se deghiza în femeie; îmi amintesc, de exemplu, că
poliţia a spus că găsise o vestă cu mamele mari care atârnau de pe piept şi o centură împodobită cu sfârcuri. În cămară, păstra inima şi capul retezat al unei victime, iar într-un dulap înzidit, avea măşti confecţionate din piele omenească şi împodobite cu păr smuls. Au găsit cadavrul mamei în camera ei; era moartă de mai mulţi ani. Încăperea era intactă, conservată aşa cum fusese pe vremea ei. În timpul interogatoriilor, Armstrong a mărturisit poliţiei că mama lui, după ce a murit, a păstrat legătura cu el. Şi acum, acest monstru este închis în continuare într-un aşezământ pentru bolnavi mintal.
— Unde vreţi să ajungeţi cu toate astea? De ce vă gândiţi la aceste crime atât de înspăimântătoare?
— Pentru că Jack al nostru, pe lângă toţi ceilalţi, pare un simplu ucenic. Nu mă interpretaţi greşit, Sherrinford.
— Nu, nu, desigur; ştiu ce vreţi să spuneţi. Dar continuaţi, vă rog.
— Monstrul nostru, în două luni şi jumătate, a ucis şi a mutilat cel puţin cinci femei în cartierul Whitechapel, dar sunt şi alte crime nerezolvate pe care, de-a lungul timpului, presa n-a şovăit să i le atribuie. Cu toate acestea, datorită
ziarelor, a devenit asasinul cel mai renumit din istorie şi, când spun că a intrat în memoria colectivă, mă refer exact la asta. L-au făcut celebru, Sherrinford, şi tocmai asta este ceea ce mă îngrijorează. Această atracţie pentru morbid, această
apariţie permanentă în ziare… Încotro vrem să ducem publicul şi ce vrem să facem cu el? Mă îngrijorează noile mijloace de comunicare în masă.
— Presa? Romanele ieftine?
— Nu, Sherrinford. Fotografia.
— Fotografia?
— Cinematograful şi noile mijloace care, fără îndoială, sunt pe cale să apară.
— Şi care sunt, după părerea dumneavoastră, aceste mijloace de comunicare în masă?
— Nu ştiu, Sherrinford; sunt detectiv consultant, nu
— 245 —
