inventator. Dar să fiţi sigur că acesta-i doar începutul. Se apropie vremuri fascinante şi, cu siguranţă, îngrijorătoare.
Ceea ce mă preocupă este calitatea informaţiei. Vă imaginaţi un lucrător sau un burghez din Londra hrănindu-se toată
ziua cu ştiri cumplite, văzând cum îi intră în casă tot felul de fiinţe monstruoase care ne povestesc mizeriile lor?
— Dar asta înseamnă informare, Arrow. Publicul merită să
fie informat. Vă consideram un om cu idei liberale.
— Dar asta nu înseamnă cultură. Gunoiul atrofiază mintea şi apoi oamenii cer din ce în ce mai mult gunoi, până devin nişte porci, la fel ca tovarăşii lui Ulise.
— Aţi luat-o razna, dragul meu prieten. Din câte am înţeles, afirmaţi că gunoiul poate deveni divertisment prin nu ştiţi foarte bine ce fel de mijloace viitoare. Asta e o simplă
anticipare şi vă amintesc că dumneavoastră nu faceţi niciodată predicţii; dumneavoastră lucraţi şi ajungeţi la concluzii pertinente pe baza datelor.
— Asta-i foarte adevărat, dragul meu prieten, dar îmi veţi permite să fac uneori pe propriul avocat al diavolului.
— Vă voi face eu altă predicţie asupra viitorului. Încheiem un secol al cărui sfârşit ne-a oferit mari progrese. Cel mai bun secol din istorie şi mă îndoiesc că va mai fi altul la fel în viitor. Cel care se deschide în faţa noastră va primi acest legat. Ne aşteaptă un secol XX plin de pace şi de armonie, departe de atrocităţi şi de războaie sângeroase, nesăbuite şi crâncene. Departe de fanatism şi fără loc pentru iluminaţi107.
Un secol în care va străluci armonia, dreptatea şi lumea va fi o singură şi mare naţiune de oameni liberi, unde va prisosi pâinea, demnitatea şi munca. Aşa va fi secolul XX, vă pot garanta.
Arrow se opri brusc. Am presupus că era efectul pe care vorbele mele îl provocaseră asupra cugetului său.
— V-aţi oprit, să nu-mi spuneţi că v-am convins.
107 Ordinul Iluminaţilor din Bavaria, o societate secretă întemeiată în anul 1776 de către Adam Weishaupt, cu scopul de a răsturna guvernele şi regatele lumii şi de a desfiinţa toate religiile şi credinţele pentru a conduce naţiunile sub o Nouă Ordine Mondială (n.tr.).
— 246 —
— M-am oprit, dragul meu prieten, pentru că tocmai am ajuns.
— 247 —
47. Benigna
După prezentări, Benigna, patroana bordelului, ne-a poftit într-o încăpere mai mare cu fotolii de jur împrejur; am presupus că era un fel de sală în care clienţii aşteptau să fie primiţi de către fete. Benigna nu era o femeie tânără, să tot fi avut în jur de patruzeci sau patruzeci şi doi de ani, dar încă
era o femeie frumoasă, cu forme rotunde, cu o coamă lungă
şi îngrijită de păr negru care îi cădea pe umeri. Chipul ei dovedea o adevărată tărie de caracter, iar ochii ei imenşi şi negri, de o mare vioiciune, păreau obosiţi şi trişti, cuprinşi parcă de deznădejde. Era îmbrăcată simplu şi cuviincios, ceea ce nu a scăpat atenţiei mele, şi cred că ea a observat asta:
— Nu este îmbrăcămintea mea de lucru. Şi fără să aştepte răspunsul meu şi adresându-i-se lui Arrow, adăugă: Nu sunteţi foarte înalt pentru un englez.
— Am făcut şi eu ce-am putut, glumi Steven.
— Vă rog să-mi spuneţi cu ce vă pot fi de folos; după cum mi s-a spus, conduceţi investigaţiile.
Arrow îi făcu o scurtă prezentare în legătură cu stadiul cercetărilor noastre, omiţând toate acele detalii pe care nu le-a considerat pertinente.
— Vă voi ajuta cu tot ce îmi stă în putinţă; dar nu ştiu foarte bine ce aşteptaţi de la mine. Totul este cumplit; este…
Glasul i se stinse şi nu mai putu să continue. Benigna era deosebit de afectată; biata femeie nu înţelegea nimic din cele întâmplate, motivul pentru care două dintre fetele sale fuseseră asasinate într-un mod atât de brutal şi inuman.
— Vorbiţi-mi despre ele. Spuneţi-mi tot ce ştiţi; orice amănunt, oricât de mărunt ar fi sau oricât vi s-ar părea de lipsit de importanţă, ne poate fi de folos.
Benigna aşa făcu. Ne spuse toată povestea ei, cum pusese pe picioare afacerea aceea cu ajutorul unui preot, amănunt care nu a încetat să mă surprindă, şi cum le cunoscuse pe cele două fete decedate. Ne-a vorbit despre ele cu o mare
— 248 —
abundenţă de detalii pe care, ulterior, le-am utilizat pentru a umple golurile acestei istorii la care nu fusesem martor.
Precum şi despre faptul că, după asasinarea Martei Planas, se îngrijise de fetiţa acesteia.
— Ar fi sfârşit într-un orfelinat. Eu am luat-o de la locuinţa Martei şi am dus-o la bunicul ei, un biet om care confecţionează saltele. Am strâns şi economiile pe care Marta le ţinea acasă şi i le-am înmânat.
Benigna plătise înmormântarea Martei, precum şi a Negresei. Povestea celei din urmă m-a luat prin surprindere.
Negresa nu avea pe nimeni pe lume.
— Banii Negresei i-am dat tot tatălui Martei; nimeni n-avea să-i reclame. Biata de ea era singură; asta era casa ei; îşi făcea datoria, era o fată grozavă, aproape o copilă, sortită de la naştere să se aleagă praful de ea. Mă rog, v-am mai spus povestea ei.
— Cine este cealaltă prostituată?
— Christianne. E franţuzoaică. O fată deosebită, care nu şi-a depăşit încă resentimentul.
— Ce vreţi să spuneţi?
— Că lucrează din ură. Ea face nişte chestii care nouă, celorlalte, nici nu ne-ar trece prin minte. Se ocupă de clienţii speciali.
