"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » "Pictorul umbrelor" de Esteban Martín

Add to favorite "Pictorul umbrelor" de Esteban Martín

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

— Aşa se pare; dar nu cred că o să dureze mult.

— La ce vă referiţi?

— La faptul că Pablo, după tot ce v-am spus despre el, nu va putea suporta multă vreme această situaţie. Fata se bucură de mult succes, datorită aerului ei timid şi nevinovat.

Craii bătrâni mor după ea; unii o plătesc doar ca s-o privească, iar alţii vor să o scoată de aici ca să se ocupe doar de ei. Dar sunt şi unii care i-o trag doar din dorinţa de a-i ultragia inocenţa. Există scursuri dispuse la orice. Dar, în general, se poartă bine cu ea. Nu, nu va renunţa la meseria asta, cel puţin până când nu o să strângă destui bani ca să

se întreţină pe ea şi pe copil, fără să depindă de nimeni; nici măcar de Pablo. De asta vă spun că situaţia dintre ei nu poate dura.

— Situaţia, doamna mea, se poate termina şi altfel, dacă

— 253 —

nu oprim lucrurile.

— Ce vreţi să spuneţi? Că fata este în pericol?

— La fel şi dumneavoastră. Ideea mea este că asasinul nu va înceta până nu vă va lichida pe toate cinci. Ceea ce nu ştiu încă este de ce. Ăsta-i şi motivul pentru care am venit să

vă văd.

— Aţi reuşit să mă speriaţi.

— Ei bine, nu trebuie; mă aflu aici ca să vă ajut. Mi-aţi putea arăta casa, în timp ce îmi vorbiţi despre clienţii dumneavoastră? Nu vreau nume, ci să ştiu doar ce fel de tipi sunt.

— Îi veţi putea vedea pe toţi la intrarea în teatrul Liceo, într-o seară de premieră, spuse Benigna.

— Asta o ştiam deja, afirmă Arrow.

Ne-a arătat diferitele încăperi ale casei, pe când ne comenta particularităţile tuturor clienţilor ei. După aceea, am trecut în camerele în care lucrau fetele. Benigna avea dreptate, instrumentele Christiannei erau cu adevărat înfiorătoare. Doar un dezaxat putea fi în stare să plătească

pentru a petrece câteva ore cu femeia aceea.

— Fiecare dintre ele are propria cameră, restul casei este comun, spuse Benigna.

— Mi-aţi putea arăta camera pe care o ocupă Pablo?

— Pe care o ocupa; acum locuieşte în casa unui prieten.

Şi-a strâns lucrurile şi n-a mai rămas nimic de la el… în afară de pereţi.

Şi aşa era. Tânărul le pictase pe toate fetele, făcându-le zeci de desene, multe dintre ele în culori.

— V-am spus că e un mare pictor, zise Benigna cu mândrie. După aceea, o să vă arăt camera mea; tot el a decorat-o, dar nu-i place prea mult acest cuvânt.

Arrow îşi plimbă atent privirea asupra fiecăruia dintre desenele trasate în creion negru şi în cărbune. Multe dintre ele erau simple schiţe trasate cu mare abilitate şi dădeau impresia de mişcare; în ele, ieşeau în evidenţă zonele haşurate şi deformările foarte libere şi răzleţe, dar care păstrau o mare unitate în compoziţie. Unele posturi, deşi erau forţate şi imposibile din punct de vedere anatomic,

— 254 —

prezentau o mare armonie. O armonie tulburătoare, se gândi Arrow. Tema tuturor desenelor pe care tânărul le pictase pe pereţi nu era alta decât bordelul. Una dintre compoziţii îi atrase atenţia: şapte siluete, cinci femei şi doi bărbaţi; unul din ei apărea stând la o masă, în faţă având un urcior şi o farfurie plină cu fructe, şi era îmbrăcat ca un marinar. La dreapta lui, trei siluete feminine goale şi două la stânga, cinci femei care degajau o sexualitate tensionată. Figura masculină din stânga era cea mai enigmatică: avea un craniu în mâna dreaptă, iar cu stânga, ţinea perdeaua; părea că o dă la o parte, de parcă tocmai ar fi intrat în încăpere.

— Suntem noi, cele cinci, spuse Benigna.

Tema se repeta de-a lungul peretelui, dar, în celelalte desene, cei doi bărbaţi dispăruseră din compoziţie şi erau doar cele cinci fete goale şi un fragment din masă, în josul compoziţiei şi în centru. Unghiul mesei ţintea direct sexul uneia dintre fete care, pictată din faţă şi cu braţele ridicate la spatele capului, era înconjurată de celelalte femei. Prima din dreapta era aşezată într-o manieră imposibilă, cu spatele la spectator, dar cu chipul întors spre el, reprezentat din faţă, privindu-l cu o îndrăzneală ieşită din comun.

— Asta-i Christianne. Picasso a pictat-o exact aşa cum este.

— Ce vreţi să spuneţi?

— Mă rog, eu nu mă pricep la asta, dar ştiu cum e Christianne. În tablou, nu-şi arată sexul, dar postura ei este cea mai lascivă.

— De fapt, nu toate îl arată, în afară de cea din mijloc şi cea de-a doua siluetă din stânga.

— Asta sunt eu. Toate cinci ne-am încurcat într-o perdea.

Eu şi Carmen, la mijloc, suntem în picioare, cu faţa, cu braţele ridicate şi arătându-ne vădit sânii şi sexul. Marta este din profil, ţinând perdeaua cu braţul ridicat. Iar Negresei, dacă sunteţi atenţi, pare că picioarele nu-i ating podeaua, parcă ar fi în aer, ascunsă de la talie în jos de Christianne, care stă pe vine, cu spatele, dar privind înainte. Asta pare că

e prost pictată, e o poziţie imposibilă, nu credeţi? Dar eu cred că Pablo a făcut-o dinadins aşa. Niciun client nu i-a văzut

— 255 —

vreodată sexul Christiannei. După cum v-am spus, ea are alt stil de lucru.

Arrow nu răspunse. Îşi petrecu următoarele zece minute de parcă în camera aceea nu ar fi existat decât el şi tablourile. Trecea de la o figură la alta, de la un desen la altul, analizând fiecare trăsătură, ca şi cum ar fi vrut să şi le întipărească în minte. Pentru Steven Arrow, nici Benigna, nici eu nu mai existam în momentul acela.

— Ce face? mă întrebă Benigna.

— Observă.

Are sens