Să începem de aici. Discutat cu pasiune, respins de unii, acceptat de alţii este monoteismul Egiptului antic. Se cade de acord, în general, asupra faptului că Akhenaton a impus la Tell-El-Amama cultul unui zeu unic, Aton. Dar egiptologii nu ştiu dacă

acest monoteism a fost o noutate revoluţionară impusă de acest faraon sau dimpotrivă a fost renaşterea tardivă a unui monoteism cu mult mai vechi Or Cayce descrie religia Legii lui Unul în Egipt ca monoteismul cel mai strict. El adaugă că dogmele acestei religii se bazau pe:

Aceleaşi principii de bază care au fost date de Cel care a spus:Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni Pământul. (Lectura 254-42).

Datarea

Egiptologia clasică datează primele dinastii (vechiul Imperiu) cel mai devreme în mileniul al IV-lea înainte de Christos. Cayce pretinde că trebuie să se meargă la al 11 -lea mileniu! Totuşi, egiptologii oficiali sunt departe de a fi de acord între ei: de exemplu, primul faraon este considerat Menes. Unii estimează că

a trăit în 5867 înaintea erei noastre; alţii în 2320... Treizeci de secole de ceaţă înseamnă totuşi mult! Listele de faraoni date de istoricii antici şi de documentele gravate în piatră (tablele de la Abydos, Karnak, Saqqarah) sunt incomplete.

Preistoria Egiptului ne este necunoscută...

La fel, data construirii Marii Piramide şi faraonul care a construit-o egiptologii nu sunt de acord pentru că în fond, nimeni nu este sigur de nimic! Herodot atribuie această incredibilă

grămadă de pietre, unui anumit Cheops, alias Khufu, faraon din a patra dinastie - spre 2700 înainte de Christos. Dar această

atribuire este îndoielnică (a se vedea asupra acestui subiect excelenta carte a lui William Fix, Pyramid Odyssey, editată de Mercury Media Inc., P.O. Box 222, Urbana, Virginia 23175, U.S.A.).

Unii istorici din antichitate, totuşi, dau aceleaşi date ca şi Cayce. Manethon, scrib egiptean care a trăit în secolul IV înainte de Christos, împărţea istoria egipteană în trei perioade: istoria zeilor, a semizeilor (sau eroi, 11.000 ani î.e.n.) şi a oamenilor.

Herodot ajunge şi el la o datare de 11 .340 ani pentru începutul istoriei faraonice.

Istoricii arabi Abu Bakr (secolul IX era noastră) şi Massudi (secolul X), credeau că piramidele din Gizeh fuseseră construite înainte de Potop, pentru a păstra cunoştinţele epocii - ca un fel de muzeu al Cunoaşterii. Părerea acestor istorici arabi este în general neglijată de egiptologii occidentali, pentru că sunt tardivi - e adevărat - şi de asemenea pentru că sunt arabi! Totuşi n-ar trebui să uităm că în acea epocă savanţii arabi erau mai bine informaţi decât confraţii lor occidentali. După Massudi, Marea Piramidă a fost construită de Surid, faraonul de dinaintea Potopului.

Aceşti istorici arabi îi atribuie şi lui Hermes această

construcţie, cum o face şi Cayce. N-am avansat deloc, căci este un simplu nume, chiar dacă este un nume de zeu!

Lecturile mai spun că Piramida lui Cheops n-a fost niciodată

un monument funerar. Într-adevăr, există un mormânt... Dar mumie, ioc! După câte îşi amintesc arheologii - sau jefuitorii de morminte - nu s-a găsit niciodată vreun material funerar în ceea ce se numeşte Camera regală. Cât despre iniţierea lui Christos în Marea Piramidă, Cayce nu este primul care vorbeşte de aceasta (a se vedea mai departe).

Şi faimoasa sală a Arhivelor? Jamblique scria deja în secolul al III-lea e.n. că: „Sfinxul marchează intrarea unor culoare subterane în care se găsesc inscripţii însumând toată cunoaşterea umană”. Ammien Marcellin spune spre 390, de asemenea: „Cei vechi afirmau că există inscripţii pe pereţii galeriilor subterane din

jurul

piramidelor;

şi

că

acestea

păstrau

cunoaşterea

antediluviană”.

Tehnologia futuristă de acum 11.000 ani...

Textele cayciene au uneori un aer de science-fiction: care propulsate cu gaz, maşini mai uşoare decât aerul, centrale de energie alimentată de radiaţia cosmică, laser şi maser... De neconceput în urmă cu câteva decenii, unele afirmaţii ale lui Cayce ar putea servi astăzi drept ipoteze de cercetare.

Începem să bănuim că anticii cunoşteau navigaţia aeriană.

De exemplu, se pun întrebări privitoare la hărţile amiralului turc Piri Reis (1513) şi ale lui Oronteus Finaeus (1 531 ) care redau în detaliu coastele Americii de Sud şi Antarcticii, cu asemenea precizie încât experţii marinei americane cred că au putut fi făcute numai după observaţii aeriene.

Cât despre electricitate, Andrew Tomas, în cartea sa Les Secrets de l’Atlantide, apărută la Robert Laffont, descrie descoperirea bateriilor electrice într-un mormânt vechi, în cursul săpăturilor arheologice făcute în Irak de inginerul german Wilhelm Konig, cu câțiva ani înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial. Acest fapt nu dovedeşte nimic în privinţa existenţei

„maşinilor mai uşoare decât aerul” de care vorbeşte Cayce, care i-au adus pe atlanţi în Egipt. Înseamnă însă că anticii erau poate mai puţin primitivi decât se crede, în general!

Cât despre problema tehnică a construirii Marii Piramide, este actualmente insolubilă. Inginerii care au studiat-o se miră

neîncetat de perfecţionarea tăierii acestor blocuri enorme, fineţea îmbinărilor, precizia aproape milimetrică a dimensiunilor atât exterioare, cât şi interioare (care reprezintă toate coordonatele geografice ale Pământului, cu o precizie electronică!). Concluzia lor: dacă am vrea să refacem Marea Piramidă cu toate mijloacele moderne, de care dispunem acum... n-am reuşi! Chiar presupunând (!!!) că am dispune de enorme resurse financiare, există probleme tehnice care n-ar putea fi rezolvate.

Atunci, trebuie să-l credem pe Cayce când spune că blocurile au fost transportate prin teleghidare, prin aer?

Geniul medical al vechilor egipteni

Ceea ce ne descrie Cayce ni se pare destul de incredibil: scalpelul electric în mileniul al 11 -lea înainte de Christos, reîntinerirea bătrânilor, procedee de albire a pielii negrilor... Nu avem pentru moment nici un mijloc de verificare a acestor

afirmaţii. Ştiinţa noastră medicală încă nu este capabilă să

analizeze materialul găsit în mormintele egiptene. Principalul obstacol provine din faptul că „Homo occidentalis” al secolului XX

este extrem de convins că în materie de medicină el a inventat totul! S ă amintim totuşi că medicul grec Demokedes ştia să

vindece cancerul de sun aşa cum povesteşte Herodot- şi că

extraordinara stare de conservare a unor mumii arată cunoştinţe medicale foarte înaintate...

Au existat „lucrurile”?

Ce să credem de această faună semiumană pe care Cayce o face să defileze prin faţa noastră? Cu siguranţă, este suficient să

ne plimbăm prin Egiptul de astăzi pentru a vedea pretutindeni acei sfincşi, acele femei cu cap de vacă, acei bărbaţi cu cioc de vultur... La greci, mitologia este plină de încrucişări: fauni pe jumătate iezi, pe jumătate copii, satiri pe jumătate ţapi; pe jumătate bărbaţi, centauri pe jumătate cai, pe jumătate cavaleri...

(Având toţi reputaţia de a fi obsedaţi sexual!).

Cât despre mitologia babiloniană, ea înfăţişează superbi lei înaripaţi, cu cap de bărbat cu barbă; epopeea lui Gilgamesh vorbeşte de bărbaţii-scorpioni care păzesc Regatul morţilor...

De unde scot cei vechi aceşti monştri? Este posibil să fie ei mărturia unei epoci dispărute când astfel de hibrizi existau cu adevărat? Noi îi considerăm ficţiuni poetice, dar nu acesta era punctul de vedere al autorilor antici care dau descrierea lor detaliată şi cred în existenţa lor (numeroase exemple în Strabon, Diodor din Sicilia, Herodot etc.).

Nu avem noi înşine în Franţa un bestiar fantastic cu animale parţial - sau temporar! - umane? Până în secolul XX, de exemplu, au fost văzute sirene pe coastele noastre, de aceea ele erau reprezentate la prora navelor. Zina Melusine, strămoaşa familiei Lusignan, în fiecare seară se preschimba în şarpe... Caz frecvent în folclorul nostru (şi până în secolul al XVIII-lea când un proces faimos - cu martori şi mulţime de documente scrise! - s-a terminat prin execuţia unei castelane acuzată că se transforma periodic în lupoaică... Ea fusese prinsă în flagrant delict!).

Ne apărăm de aceşti monştri hotărând că, „raţional”, nu pot exista...