Cayce aduce ceva nou: compasiunea. Pentru prima dată

cineva vorbeşte de aceste orori cu milă. Până la el, ei provocau frica (cuvântul „panică” vine de la zeul Pan, bărbat cu picioare de

ţap). Dar atât timp cât nu se va găsi scheletul întreg al unuia din aceşti hibrizi, nimic nu poate fi dovedit!

În fine, originea cuvântului „Atlas” care nu este nici arabă, nici latină, nici chiar greacă se pare, Platon spune că „oceanul Atlantic” a fost numit după Atlas, fiul cel mare al lui Poseidon, întemeietorul regatului înghiţit de ape, numit Atlantida. Herodot îi numeşte pe locuitorii din munţii Atlas:.. atlanţi! Este ciudat că la sosirea spaniolilor, exista lingă istmul Panama un orăşel cu numele indian „Atlan”. Legendele mexicane dau o versiune a Potopului unde un anumit Coxcox - care s-ar putea numi Noe! - a venit cu arca sa la Atlan. Locuitorii din Mexico cred că descind dintr-un fabulos imperiu numit „Aztlan”. Popol-Vuh, carte sfântă

a Mayaşilor, tradusă de abatele Brasseur de Bourbourg, povesteşte istoria unui imperiu înghiţit de ape care seamănă mult cu Atlantida lui Platon... Etc. Coincidenţe?

Cititorul poate parcurge pasionantele cărţi ale lui Albert Slosman (deja citat) care spune, de exemplu, că toate numele de locuri berbere din Maroc şi Sahara (Ta-Ouz, Tidikelt, Taoudeni etc.) se pot scrie cu hieroglife egiptene. şi aceasta constituie pentru el o dovadă a migrării atlanţilor de pe coasta atlantică a Marocului până în Egipt. Alţi autori francezi vechi alcătuiseră deja în secolul XVIII o hartă a Atlantidei (abatele Moreux, de exemplu).

Gattefosse şi Donnelly insistă asupra straniei înrudiri dintre Guanches din Canare, egiptenii antici, amerindieni.... şi basci.

Cayce i-a plagiat pe toţi aceşti autori savanţi? Familia sa afirmă că

nu cunoştea nici numele Atlantidei. Eu sunt convinsă de asta!

În America nu este ca la noi, unde copiii din Nimes sar capra în arenele vechi de 2000 de ani... Sau băieţeii din Marsilia se numesc Numa sau Marius ca eroii romani. Noi trăim încă în vibraţiile lumii antice care ne mai uimeşte şi acum. N-am găsit nimic asemănător în Statele Unite şi este normal. Acolo, familia Cayce nu risca să aibă subconştientul plin cu lecturi din Platon despre Atlantida! De altfel, Cayce dă o mulţime de detalii precise şi pasionante care nu există nici în „Timeu”, nici în „Critias”.

Pentru mine, viziunea sa asupra Atlantidei este originală şi nu datorează nimic autorilor savanţi care au tratat subiectul înaintea lui. Atlanţii în Egipt

Un mare număr de atlantologi apreciază că egiptenii ca şi indienii precolumbieni ar fi descendenţii atlanţilor scăpaţi din

catastrofă. În afară de mumiile şi piramidele găsite de o parte şi de alta a oceanului; atlantologii au remarcat:

- Concordanţa speciilor animale şi vegetale de pe cele două

coaste ale Atlanticului, la aceleaşi latitudini;

- Faptul că egiptenii îşi spuneau „oamenii roşii”. Se mai pot vedea încă în basoreliefuri personajele masculine pictate cu această culoare. Atlanţii, spune Cayce, erau „rasa roşie”... Să

facem legătura cu denumirea „Pieile roşii” dată amerindienilor;

- Faptul că, pentru egipteni, „Amenti” sau Tara Morţilor se afla la apus. La fel, Guanches din Canare şi oamenii de Cro-Magnon îşi îngropau morţii cu faţa spre apus;

- Faptul că anumite nume de localităţi se găsesc atât în America centrală cât şi în Europa, mai ales în Ţara bască (nume indiene găsite de spaniolii uimiţi, la debarcare). Lingviştii au remarcat strania înrudire dintre limba bască şi anumite dialecte vorbite de pieile roşii din America de Nord.

Există totuşi câțiva arheologi francezi care interpretează

civilizaţia egipteană în aceeaşi linie cu Cayce. Ei sunt R. şi I.

Schwaller de Lubicz (Le temple dans l'homme, Dervy - Livres, Le miracle egyptien, Flammarion, Her-Bak, acelaşi editor) şi Christian Jacq (Pouvoir et sagesse selon l'Egypte ancienne, Le voyage dans l'autre monde, la Ed. du Rocher, Akhenaton et Nefertiti, la Robert Laffont).

Lemuria înghițită şi aurul din Gobi Lemuria sau „ţara Mu”

Douăzeci de lecturi menţionează un alt continent pierdut: Lemuria sau Mu. Acest continent ar fi cunoscut o evoluţie comparabilă Atlantidei: o civilizaţie strălucită, apoi decăderea adusă de descompunerea valorilor spirituale. În fine, cataclismul cu erupţii vulcanice violente, mari cutremure de pământ şi prăbuşirea pe fundul oceanului. Localizarea: în mi]locul Pacificului. Insula Paştelui sau Insulele Marchize etc. ar fi resturi din fostele vârfuri ale continentului scufundat.

Dedic aceste pagini fiului meu Gilles care, atunci când era foarte mic, repeta: „Sunt muvian din ţara Mu” (şi eu care nu înţelegeam nimic din ce-mi povestea!).

Mu ar fi existat cu mult înaintea Atlantidei şi s-ar fi prăbuşit spre 200.000 înaintea erei noastre, pe vremea când continentul atlant, dimpotrivă, începea să se dezvolte.

Iată deci un extras de lecturi despre această Lemurie misterioasă.

Înainte, găsim această entitate încarnată în una din ţărileunde s-au refugiat oamenii din Mu - acum Arizona şi Utah. (Lectura816-3).

Înainte, găsim această entitate în ţara cunoscută acum caAmerica, într-o epocă de transformări geologice care fuseseră

provocate de scufundarea lui Mu, adică a Lemuriei şi emigrareapopoarelor sale. Şi entitatea era o prinţesă a acelei ţări care îiînvăţa pe ceilalţi Legea lui Unul. (Lectura 351-2).

Entitatea trăia în acea ţară pe care o numim astăzi Mu, adică

continentul dispărut din Pacific, Cel Liniştit (în textul american: „thevanished land of the Pacific, the Peaceful”). Era pe vremea cândmulţi din cei care ajunseseră la putere au fost alungaţi şi sepregăteau să se refugieze în altă parte pentru a supravieţui. Căci eiştiau, continentul lor avea să fie curând dezintegrat. Şi entitatea s-anumărat printre cei care au plecat din Mu ajungând până laOregonul de astăzi. (Lectura 630-2)

A fost dată o lectură pentru un consultant ex-atlant care s-ar fi refugiat în Yucatan şi ar fi construit acolo temple:

...Căci fuseseră cataclisme şi în ţara Mu, adică Lemuria [...].

Primele temple construite de Iltar şi fidelii săi au fost distruse (înYucatan) de transformările geologice. O parte(din ceea ce va fidescoperit acum) aflată în ruină de mai multe secole [...] este operacombinată a celor veniţi din Mu, din Oz şi din Atlantis. [...] Incaşiiînşişi erau urmaşii popoarelor din Oz, sau Og, în Peru şi aipopoarelor din Mu. (Lectura 5750-1).

Ca şi în Atlantida, se pare că au existat în Lemuria monştri semiumani, semi-animali. O lectură vorbeşte:

de ceea ce am numi asociaţii materiale cu corpuri animale.

Căci proiecţiile (de suflete omeneşti) în acestea veniseră din aceleinfluenţe numite „lemure” sau lemuriene sau originare din ţara Mu.

(Lectura 877-10).

Acest cuvânt „lemuri” denumea la romani fantomele care bântuiau casele apărând sub forme monstruoase – apărându-i sau îngrozindu-i pe cei vii în funcţie de situaţie. Cât despre tradiţia unui continent scufundat în Pacific, ea este foarte veche.

După unii autori, Insula Paştelui şi nenumăratele insule muntoase din Pacific sunt vechile vârfuri ale acestui continent scufundat. Cititorul interesat de Mu ar putea citi operele

colonelului Churchward (editate de Ives Washburn, New York) ca şi Le Paradis Perdu de Mu, de Louis-Claude Vincent (la Editions Copernic sau la Librairie de Nature et. Progres, Chateau de Chamarande, 91 730 Chamarande) şi în fine, Fantastique Ile de Pâques, de Francis Maziere (Robert Laffont, 1965).

Oraşul de aur de sub nisipurile deşertului Gobi

După Cayce, civilizaţia muviană s-ar fi răspândit aproape pretutindeni în jurul Pacificului. Poate că Lemuria avea colonii?

Apoi, refugiaţii vor fi adus cultura lor în ţările unde s-au aşezat, adică după Cayce pe Coasta vestică a Americilor şi în Extremul Orient. Lecturile vorbesc de două civilizaţii extrem de strălucitoare: Mongolia şi Indochina:

Această ţară (Cayce vorbeşte de Gobi), a ajuns sub influenţa tarii Mu, la ceea ce am numi astăzi un nivel de dezvoltare foarte înalt: realizările materiale practice, confortul erau foarte avansate.

(Lectura 877-10).

O serie lungă de lecturi dă detalii despre această civilizaţie defunctă - şi complet uitată! Ca .vechea Lemurie şi Atlantida, dar mai recentă, civilizaţia mongolă din Gobi ar fi cunoscut o vârstă

de aur, apoi decăderea; în fine dispariţia totală, dar nu prin apă şi foc. Aşa cum spunea Valery: „Ştim acum că civilizaţiile sunt muritoare”. (Pentru că existau în epoca sa oameni care le credeau eterne...).

Dar să vedem mai bine ce spune Cayce în această privinţă: