„După ce am ieşit din Taşkent, am ajuns la F..., localitate mică de la graniţa nisipurilor deşertului Gobi [...]. Am început să-i vizităm pe... locuitorii acelei localităţi şi ne-au dezvăluit tot felul de credinţe legate de deşertul Gobi.
Majoritatea acestor povestiri afirmă că sate şi chiar oraşe întregi stau ascunse sub nisipurile deşertului actual, cu nenumărate comori şi bogăţii care aparţinuseră popoarelor ce locuiseră în acea regiune, prosperă altădată. Locurile unde se aflau aceste bogăţii, spuneau ei, erau cunoscute de anumiţi oameni din satele vecine. Era un secret care se transmitea prin moştenire, sub jurământ, iar cel care încălca acest jurământ...
trebuia să suporte pedeapsa.
În cursul acestor convorbiri, s-a făcut de multe ori aluzie la o regiune din deşertul Gobi, unde după spusele a numeroase persoane, un oraş mare fusese acoperit de nisipuri...
„Gobi, ne spune geologul Karpenko, este un deşert ale cărui nisipuri, aşa cum afirmă ştiinţa, sunt de formaţie tardivă”. (p.202
şi următoarele).
...Interesant, nu-i aşa? Găsim menţiunea acelui aur acoperit de nisip şi la Herodot, istoricul grec. Şi scriitorul francez Michel Peissel, în cursul unei expediţii la graniţele Tibetului, a putut interpreta povestirea lui Herodot care se bazează, se pare, pe lucruri veridice (Michel Peissel, L'Or des fourmis, Paris, Robert Laffont, 1984).
După cum se vede, Cayce se opune diametral triumfalismului istoricilor din secolul XX. Am crezut că popoarele „preistorice” sau
„arhaice” erau „primitive” şi că Istoria este un progres constant.
Dimpotrivă, Cayce ne prezintă o succesiune de civilizaţii incredibil de vechi şi care depăşesc de foarte departe nivelul nostru, atât moral cât şi tehnologic...
El vede Istoria mai mult ca o serie de decăderi şi nu pare să
considere că noi suntem atât de grozavi! Astăzi, progresele arheologiei pun din nou sub semnul întrebării automulţumirea
noastră de occidentali. Există proverbe care sună din ce în ce mai fals: De exemplu, că „progresul nu poate fi oprit”! Ei bine, dimpotrivă! După Cayce, este oprit cu mult mai uşor decât am crede! Orice progres este o chestiune de etică, adică de valori pe care încercăm să le promovăm. Pentru Cayce; valorile spirituale care determină progresul civilizaţiei sunt cele ale Legii lui Unul (despre care el spune mereu că este în esenţă aceeaşi cu legea dată de Iisus cel istoric, de Moise, de Buddha etc.) Persia înainte de O mie şi una de nopţi
Aproape 680 de lecturi se referă la reîncarnări din vechea Persie. Cu mult mai apropiate de noi în timp, ele nu descriu decât oameni complet umani. Monştrii din Atlantida au dispărut: roboţi, uriaşi şi animale preistorice par să se fi stins pentru totdeauna.
Persia antică este descrisă în diferite epoci:
- la începuturile oraşului Suza;
- în perioada ahemenidă, cea a „Marilor Regi”: Nabucodonosor, Darius, Cirus, Xerxes etc.;
- în epoca lui Alexandru cel Mare;
- în fine, în timpul lui Christos, începând cu Regii Magi...
Cititorul va fi surprins că şi mai înainte de geografia foarte specială a lui Cayce:
Ţara cunoscută acum ca Persia, adică Arabia, spune el de maimulte ori.
Pentru noi, astăzi, aceste două ţări separate de golful Persic şi Mesopotamia nu se pot confunda. Cu atât mai mult cu cât Iranul nu este o ţară de limbă arabă. Dar în epocile vechi descrise de Cayce, Persia pare să fi fost teatrul unor conflicte violente între populaţia stabilă şi nomazi. În anumite epoci, nomazii veniţi din Arabia invadau oraşele persane. Cayce vorbeşte de această
opoziţie permanentă între:
Nomazii care trăiau de pe o zi pe alta, care nu încercau decâtsă supravieţuiască şi să-şi satisfacă poftele fizice, şi negustorii,comercianţii proveniţi din India, Egipt, Indochina etc. (Lectura 2091-1). Când regii din ceea ce este acum Arabia au invadat Persia [...]
populaţia persană a fost atacată şi decimată şi mulţi cetăţeni ucişiîn momentul în care nomazii au pus stăpânire pe ţară. (Lectura2740-2).
De-a lungul acestei istorii, se repetă acelaşi conflict: triburile arabe sunt uneori denumite „beduini”:
În acea ţară, când beduinii au sosit în forţă pentru a odistruge. (Lectura 2713-5).
Drumul mătăsii
Lecturile reînvie sub ochii noştri un oraş de legendă denumit Oraşul din Coline şi Câmpii (în americană: „City in the Hills and in the Plains”), ceea ce este poate numele original în vechea persană.
Evident, nu este foarte original pentru noi, vechile oraşe din Europa fiind construite pe coline în scopuri defensive. Pentru americani este mai puţin banal, căci majoritatea oraşelor lor sunt construite pe terenuri netede ca-n palmă! Deci, acest oraş antic era în parte construit pe înălţimi pentru a servi de refugiu; el se întindea şi într-o câmpie care a fost timp de mii de ani una din marile drumuri ale lumii: „drumul mătăsii”, aşa cum o să vedem.
Era itinerarul caravanelor care schimbau mirodeniile, mătasea...
şi informaţiile! - între Orient şi Occident.
Oraşul [... ] era aşezat în apropierea actualului Shustar, înPersia sau Arabia. (Lectura 991-1).
N-aveţi decât să deschideţi atlasul la pagina Iranului: oraşul Shustar există într-adevăr. Şi alături, ruine: Suza, capitala Marilor Regi ahemenizi.
Lecturile vorbesc de originile Suzei:
Acest oraş din coline şi câmpii s-a dezvoltat de la o simplă
haltă pentru caravanele care călătoreau de la răsărit la apus sauinvers, din Egipt în Persia, în India şi până în Mongolia şiIndochina. Cu timpul, oraşul a devenit un loc de schimb, un centrucomercial şi religios - un oraş de tratament, de îngrijire a bolnavilor.
(Lectura 2091-2):
Un centru comercial şi religios, guvernat de legi morale care audevenit mai târziu o mare parte a religiei zoroastriene. Acesteactivităţi făceau din oraş o răspântie de rase, un centru cosmopolitcu oameni veniţi de pretutindeni, unde domnea o ambianţă foartedemocrată. (Lectura 1211-1).
Această epocă a cunoscut o schimbare a habitatului, popoareletrecând de la cort la o structură permanentă, în oraş. (Lectura 553-1). Entitatea era în Persia, în acel oraş numit acum Shustar, care afost mai întâi un oraş de corturi, apoi un centru de rugăciune şi un
loc de întâlnire pentru oamenii veniţi din cele patru colţuri alePământului - ceea ce a oferit (entităţii) o ocazie de înţelegerefrăţească. (Lectura 406-1).
Oraşul nu era ameninţat numai de nomazii din Arabia. ÎI doreau şi grecii şi cretanii:
El era ceea ce am numi astăzi managerul oraşului, adică
primarul. Totuşi, în timpul zilelor grele aduse de greci, entitatea afost cel care prin neglijenţa sa a lăsat tâlharii din Cipru şi Creta să
invadeze oraşul. (Lectura 406-1).
Găsim entitatea în ţara cunoscută acum ca Persia sau Arabia,în epoca în care regii Persiei încercau să lupte contra nomazilor,pentru a păstra deschise căile de comunicare comercială întrePersia, India, Egipt, Marea Egee şi Caspică şi popoarele din Nord,din ceea ce este acuma Ucraina şi Grecia. (Lectura 1571-1).
Căci acest oraş, Suza, şi această naţiune persană aveau un Rege. Cayce îi dă numele: Cresus. Ceea ce ne miră căci acest nume este cunoscut ca aparținând unui tiran lidian (adică grec din Asia) între 560 şi 546 înainte de Christos. Cresus din Istorie, care era considerat grozav de bogat, îşi exercita „tirania” nu în, Persia, ci cu mult mai spre apus, pe coastele Mării Ionice. Totuşi, lecturile repetă numele său cu insistenţă, indicându-l ca rege al Persiei:
Entitatea era atunci în ţara perşilor sau arabilor; ea era pejumătate pers, pe jumătate med, sub domnia primilor regi cunoscuţisub numele de Cresus, acolo unde este acum Persia. (Lectura 1125-1). Lectura 870-1 vorbeşte de linia regilor Cresus pe care lectura 962-1 o situează într-o epocă foarte veche:
Entitatea se afla printre paznicii comorii regale sub domniaprimului şi celui de-al doilea Cresus - căci această încarnare a fostprintre primele încarnări ale entităţii, cu vreo 7000 - 10 000 de aniînainte de Christos. (Lectura 962-1).
