pe rug. Citiţi cu atenţie toate lecturile înainte de a mă da pe mâna Inchiziţiei. Şi să nu credeţi că mi-am permis să inventez ceva traducându-l pe Cayce: jur în faţa tribunalului cititorilor mei că

le-am spus tot adevărul şi numai adevărul (caycian)... !

Deci cea mai rea, cea mai şocantă pentru un bun creştin occidental este cu siguranţă... lista încarnărilor anterioare ale lui Christos! Trebuia făcută! Trebuia curajul ingenuu al lui Cayce pentru a vorbi de aceasta. M-am întrebat dacă trebuia să dezvălui imediat aceste lecturi de scandal sau dacă, cu o artă de iezuit, trebuia să le aduc numai la desert?...

Ei bine, pentru că deja suntem aici, să începem!

Karma lui Adam

Înainte de a intra în miezul subiectului, aş vrea să spun că

tot ceea ce am citit despre Christos în textele cayciene este

exprimat cu un profund respect şi o foarte mare iubire, aşa cum va vedea cititorul însuşi. Ori respectul impune respect, chiar dacă

opiniile exprimate sunt diferite de ceea ce am învăţat noi la catehism.

Ideea lui Cayce este următoarea: pentru că reîncarnarea pare a fi o lege universală o lege fizică, o aplicare a teoriei evoluţiei, Christos nu a scăpat de această lege, trebuind să împărtăşească

în întregime condiţia umană.

Nu ar fi scăpat nici de păcat în timpul primei Sale încarnări ca Adam. Numai ca Iisus, ultima Sa reîncarnare, El ar fi învins complet răul, păcatul şi moartea şi ar fi lichidat astfel Karma lui Adam. Cayce face o distincţie între Entitatea Christ, încarnat succesiv în Adam, Melhisedec, Enoh, Zend (despre care am vorbit mai înainte), Iosua, Iosif etc. şi personalitatea istorică a lui Iisus.

Asta nu vă aminteşte de apostolul Pavel vorbind despre Iisus Christos ca despre „Noul Adam”? De secole, vedem în asta o figură

de stil, o comparaţie simbolică. Or, iată, Cayce afirmă că expresia trebuie luată ca atare.

Personal, cred că am greşi dacă am considera încarnările anterioare ale iui Iisus ca un detaliu secundar: mi se pare, dimpotrivă, că ele sunt un element important. Ele răspund la multe obiecţii care au fost făcute în cursul secolelor în privinţa lui Iisus. Nietzsche, între alţii, reproşa creştinilor că au drept model un om învins, executat ca un sclav... S-ar spune astăzi, un şomer, un marginal, un asocial. Este de înţeles şi decepţia lui Iuda şi a Apostolilor care aşteptau un şef politic „musculos”. Dar dacă

acceptăm versiunea lui Cayce, după care Iisus a fost şi Iosua, acest general, conducător triumfător, atât de puternic încât a oprit soarele şi a răsturnat zidurile „ciclopice” ale Ierihonului: sau acel om politic de geniu care a domnit asupra Egiptului ca Iosif...

atunci, alta era situaţia! Ne putem gândi că Christos, după aceste încarnări de strălucită reuşită socială, militară şi politică, nu mai avea nevoie să ia de la capăt, ca Iisus, această cursă spre onoruri!

Oamenii „bine” nu sunt miloşi: cei care n-au păcătuit niciodată n-au milă... Se vede în parabola fiului rătăcitor: vârstnicul, care a rămas cuminte acasă, se dovedeşte la sfârșit un gelos frustrat. Ne putem întreba atunci: Iisus ar fi manifestat atâta bunătate dacă El ar fi fost întotdeauna perfect? Pentru a înţelege decăderea oamenilor, nu era necesar ca El s-o fi trăit primul ca Adam?

Iată deci aceste texte cayciene care-l privesc pe Iisus Christos.

EXPLICAŢI-NE, DOMNULE CAYCE, DIFERITELE ETAPE DE

DEZVOLTARE SPIRITUALĂ (PRIN CARE TREBUIE SĂ TREACĂ

OMUL) ÎNAINTE. ŞI DUPĂ REÎNCARNAREA PE PĂMÎNT.

Nu se poate ilustra mai bine decât a făcut-o Cel care a fostcăutat ca exemplu pe Pământ. Când, la început, Omul a sosit peacest plan pe care-l numim Pământ şi când acest suflet a devenit ofiinţă vie supusă legilor care guvernează planul terestru, FiulOmului a venit aici ca primul om... Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu,Fiul Cauzei primare, deci; sa manifestat într-un corp material.

Nu era prima [...] manifestare a unui spirit pe Pământ, ci primulom în carne şi oase, cu un corp perfect adaptat legilor planuluiterestru. (Lectura 5749-3).

CE ÎNSEMNAU CUVINTELE LUI PAVEL: „ODATĂ CU PRIMUL

ADAM PĂCATUL A INTRAT ÎN LUME, ODATĂ CU ULTIMUL ADAM

TOŢI VOR FI ÎNVIAŢI? (CORINTENI, XV-22)? ( În versiunea română:

„Căci, precum Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (Întâiaepistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XV, 22.))Intrarea lui Adam în lume, la început, însemna că El trebuia să

devină Mântuitorul lumii, căci El fusese încredinţat grijii Sale:

„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”, spuneGeneza [...].

Astfel, ca Adam, Fiul lui Dumnezeu este capabil să readucă

Lumea, Pământul, la această sursă din care a ieşit. Şi toată putereaIi este dată pentru a fi păzitorul Pământului pe care El l-a stăpânit:căci El a devenit stăpânul egoului, morţii, infernului, al însuşimormântului, prin faptul că Şi-a stăpânit complet Eul încarnat întrup. (Lectura 384-7).

Iată un comentariu grandios al celebrului verset din Geneză:

„Supune Pământul”, invocat de creştinii puţin luminaţi ca să

distrugă Natura şi să ucidă în ritm alert animalele... Natura care trebuie supusă, o spune Cayce, este propria noastră natură

egoistă... Şi nu mediul înconjurător care n-are nimic cu noi!

Căci de la crearea lumii, El a pregătit căile venind aici, şi acolo,şi pretutindeni în existenţa oamenilor, astfel încât El cunoaştefiecare ispită care apare în faţa Omului, pe fiecare din căile urmate.

Apoi, El vine ca Christos pe Pământ, îndeplinind ceea ce face ca Elsă fie Calea. Şi aceasta, pentru ca noi înşine să facem din noi, larândul nostru; calea noastră prin El, pentru a ajunge cu curajul

Fiului la tronul Bunătăţii, Mântuirii şi Iertării, şi ca să ştim că tot ces-a înfăptuit a fost spălat, purificat, prin ceea ce a suferit El.

(Lectura 442-3).

VĂ ROG DOMNULE CAYCE, AŢI PUTEA SĂ SPUNEŢI

PRINCIPALELE ÎNCARNĂRI ALE LUI CHRIST ÎN ISTORIA LUMII, DE LA ADAM ÎNCOACE?

La început ca Amilius; ca Adam; ca Melhisedec, ca Zend; ca Ur;ca Asaf, ca Iosua, [fiul lui Iosadac (Ezdra, III, 2), care a reconstruitTemplul Ierusalimului după exil], ca Iosif; ca Iisus. (Lectura 364-7).

În alte lecturi, Cayce va mai spune:

Mai întâi, la început, bineînţeles (a venit El); apoi ca Enoh, caMelhisedec, în perfecţiune; apoi, pe Pământ, ca Iosif, Iosua (fiul luiNavi, diferit de precedentul: este vorba aici de eroul „Cărţii luiIosua”, contemporanul lui Moise); Iosua, Iisus. (Lectura 5749-1).

[... ] acel Iisus din Nazaret; acel Iosua din Ierusalim, acel Iosuadin Sitin, acel Iosif de la Curtea Faraonului, acel Melhisedec care l-abinecuvântat pe Abraham, acel Enoh care şi-e instruit poporul, acelAdam care a ascultat-o pe Eva. (Lectura 3054-4).

Aşa cum fiul Omului, încarnat în trupul lui Adam a aduspăcatul, adică separarea de Dumnezeu, tot aşa, în ultimul Adam,Christ a adus unirea cu Dumnezeu. (Lectura 452-3).

[... ] De unde necesitatea pentru Învăţător, (aşa-l numeştedeseori Cayce pe Iisus), primul Adam şi ultimul Adam de a semanifesta în lumea materială pentru a arăta calea fiecărui suflet şimodul de a aborda toate problemele, toate etapele trebuinţelorumane, fizice, mentale şi spirituale. (Lectura 22Q5-2).

El, această Conştiinţă a lui Christos (Christ consciousness),este acela de care se vorbeşte mai întâi când spune Dumnezeu: „Să

se facă Lumină; şi s-a făcut Lumină. Şi această Lumină estemanifestată în Christos. La început, ea s-a conştientizat fizic înAdam; şi ca Adam murim toţi şi ca ultimul Adam, adică Iisusdevenind Christos, suntem toţi înviaţi. Dar nu înaintea Lui: căcifiecare din noi îşi înfruntă propriul eu, egoul său, aşa cum El afăcut-o. Şi aceasta nu a fost cu putinţă într-o viaţă terestră decâtatunci când El, Iisus, a devenit Christos şi a deschis calea. (Lectura2879-1).